Mozart Steps. Sau octombrie în paşi de dans / Sibiu, Iaşi şi Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozart-steps-sau-octombrie-in-pasi-de-dans-sibiu-iasi-si-bucuresti/

Prima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului „Mozart Steps”, creat de Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, va avea loc joi, 9 octombrie, ora 19:00. Trei zile mai târziu, spectacolul se va regăsi în programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iaşi, iar pe 27 octombrie se va juca la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2014

Spectatorii sibieni vor avea ocazia să revadă această creaţie cu totul specială, în care actorii TNRS explorează zona teatrului-dans,într-un concept original al legendarului coregraf Gigi Căciuleanu, care combină muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană.

Spectacolul prezintă confruntarea dintre două universuri, muzica lui Mozart și dansul lui Căciuleanu, dând naştere unui spațiu ce excelează în energii și care se folosește de corpurile actorilor pentru a crea un imaginar poetic vibrant. Nu mai puţin de 30 de performeri vor evolua pe scenă, atât actori de la secția română și secția germană a Teatrului Național din Sibiu, cât și studenți de la Secția de Actorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Duminică, 12 octombrie,

Teatrul Național Radu Stanca Sibiu va prezenta spectacolul „Mozart Steps” la Teatrul Luceafărul din Iaşi, în închiderea celei de-a VII-a ediţii a FITPT, ce se desfăşoară

Coregraful Gigi Căciuleanu, autorul spectacolului „Mozart Steps”

Coregraful Gigi Căciuleanu, autorul spectacolului „Mozart Steps”

anul acesta sub genericul “Noi realităţi teatrale”. Timp de 8 zile, între 5-12 octombrie, 24 de companii de stat și independente din 15 ţări prezintă spectacole în cele două săli ale teatrului, precum şi în alte spaţii.

Genuri foarte variate, de la teatru educaţional, teatru coregrafic, teatru documentar, teatru-imagine, multimedia, teatru acustic, teatru pe apă, teatru-dans, teatru de obiecte, animaţie, spectacole-lectură, dans, film, lansări de carte, conferinţe, vor readuce în atenţie marile nume ale inovaţiilor estetice ale ultimelor decade precum Peter Brook, Sasha Waltz, Krystian Lupa, Pippo Delbono, Camil Petrescu, Philippe Genty, Esteve Soler.

Mozart Steps, la FNT

Spre finalul lunii octombrie, spectacolul „Mozart Steps” va fi prezentat în cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a FNT, ce se va desfăşura la Bucureşti în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014. Reprezentaţia va avea loc pe 27 octombrie, ora 20:30, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni.

Mozart StepsÎn 10 zile de festival vor avea loc 83 de reprezentaţii ale unor spectacole din Bucureşti şi din ţară, precum şi alte evenimente : expoziţii, conferinţe, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, spectacole de teatru de televiziune.

MOZART STEPS – INFO

joi, 9 octombrie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

un spectacol de teatru coregrafic de GIGI CĂCIULEANU

SCENOGRAFIE ȘI LIGHT DESIGN: Gigi Căciuleanu;

ASISTENT COREGRAFIE: Adriana Bârză;

ASISTENT SCENOGRAFIE: Alin Gavrilă;

DISTRIBUȚIA: Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Liviu Vlad, Arina Ioana Trif, Anca Pitaru; STUDENȚII: Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Pop, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoiagă, Alexandra Şerban, Teodora Voineagu

durata aproximativă: 1h06min

preț bilete: 20 lei; 15 lei

Foto: Mozart Steps, Gigi Căciuleanu – Sebastian Marcovici, tnrs.ro

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.