Muzică hyper-spectrală sau avangarda secolului XX în muzica românescă, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-hyper-spectrala-sau-avangarda-secolului-xx-in-muzica-romanesca-la-arcub/

Explorările acustice ale unora dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului muzical apărut la sfârşitul anilor ’60 sunt prezentate în cadrul stagiunii de jazz, Artist in Residence, de la ARCUB

Un articol de Liliana Matei|18 martie 2017

Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram, alături de Hyperion International Ensemble, prezintă în premieră la ARCUB, un concert de muzică hyper-spectrală, o serie de compoziții originale ce propun un sound experimental, joi, 23 martie, ora 19:30. Evenimentul va avea loc la sediul ARCUB din strada Lipscani 84-90 și face parte din seria de concerte susținute în cadrul programului ARTIST IN RESIDENCE.

Aflat în fruntea uneia dintre cele mai vizibile avangarde ale secolului XX, aceea a compozitorilor români de muzică spectrală, compozițiile lui Iancu Dumitrescu marchează o rupere față de tradiția convențiilor sonore. Potrivit artistului, ele reflectă „încercarea de a elibera acel Dumnezeu ce trăiește în fiecare bucată de materie”.

Sunetele sunt intensificate prin transformări ale surselor instrumentale generate de  computer sau prin manipulări sonore în timp real. Muzica rezultată are o violență, o intensitate și un freamăt extatic ce revendică sunetul printr-o concentrare a materiei sonice de bază, ca în cazul compozitorilor Xenaki și Cecil Taylor.

În ultimii cinci-şase ani, sunetul digital, compoziţia realizată cu ajutorul computerului a dat o nouă dimensiune sunetului şi muzicii noi produse de către Hyperion International Ensemble, condus de Iancu Dumitrescu. Explorările microscopice cu privire la acustică se bazează atât pe tehnicile tipice din muzica din Vest, cât și pe tradițiile locale: culegerile folclorice ale lui Béla Bartók, muzica bisericească ortodoxă și mistica bizantină.

Ana-Maria Avram prezintă ‘’Ellampsis” pentru ansamblu şi sunete asistate de computer,  “Murmur (gamma)” pentru ansamblu live electronics

Iancu Dumitrescu prezintă  “Incandescent Colloids” &  „Microscopic High Energy” pentru ansamblu și sunete asistate de computer

Opera lui Iancu Dumitrescu a fost abordată de către soliști, dirijori și ansambluri celebre pe cinci continente. Dumitrescu a realizat lecturi, workshop-uri și concerte la Harvard University, Columbia University din New York, Universitatea Tehnică din Istanbul și Centrul Onassis din Atena. Dumitrescu este unul din cei mai de seamă reprezentanti, la scară mondială, al curentului componistic „hyper-spectralist” şi al muzicii asistate de computer. Opera sa este editată la “Editions Salabert” (Paris),”Gerig Musikverlage” (Köln), ”ReR Megacorp” (Londra),”Edition RZ” – Berlin ,“l’Escargot – CBS Disques” ( Paris) , ”ARTGallery” (Paris), “Generation Unlimited” (New-York & Boston),”Electrecord” si “Editura Muzicală” (Romania). Opera sa este editată pe 36 de CD-uri de  EDITION MODERN ( Londra-Paris) și distribuită pe cele 5 continente.

Ana-Maria Avram  este compozitoare, pianistă, dirijoare. Creația sa cuprinde peste 170 de opusuri simfonice, camerale și muzică asistată de ordinator. Lucrarile sale sunt prezentate în premieră în Bucuresti (Festivalul  George Enescu), NewYork (Miller Theatre), Minneapolis (Spark Music Festival), Boston, Sandford, Viena (Wien Modern), Paris (Radio France, Theatre de la Ville), Londra (Royal Festival Hall, LSO St Luke’s ), Nancy, Alicante, Baden-Baden, Tel Aviv,  etc.

Muzica sa este editată de ARTGallery, Radio France, ReR Megacorp (Londra), Music Works (Toronto), Bananafish (Los Angeles), Electrecord (Bucrești), Edition Modern (Londra – Paris). In 1994 i se decerneaza Marele premiu al Academiei Române.

Hyperion International Ensemble (Tim Hodgkinson, Yoni Silver, Edward Lucas, Andrei Kivu, Colin Hacklander, Ana-Maria Avram, diana Miron, Tijana Stankovic, Albert Markos, Laurentiu Cotac, Shmil Frankel) este un grup de interpreţi şi compozitori de prim rang mondial, având drept scop dezvoltarea unui inedit program estetic, prefigurand  o „nouă avangardă” în muzica  internaţională, fiind de trei decenii exponenți ai curentului „spectral”  Pe parcursul celor  trei decenii de la înfiinţare, Ansamblul Hyperion condus de Iancu Dumitrescu a atins cotele unei recunoaşteri universale, fiind considerat, din SUA până în Japonia şi din Africa de Sud până în Chile sau Coreea, laboratorul unor contribuţii muzicale provocatoare şi originale.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

ARTIST IN RESIDENCE

Având drept temă propusă de pianistul Lucian Ban „Jazz-ul în secolul XXI – de la tradiție la avangardă”,  programul ARTIST IN RESIDENCE continuă în 2017 seria concertelor de jazz cu proiecte originale, care vor fi  prezentate în premieră. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali.

Programul ARTIST IN RESIDENCE invită muzicieni de jazz să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Artiștii în rezidență devin curatori și performeri ai unor stagiuni tematice care prezintă publicului din București muzicieni români și internaționali în proiecte ce ilustrează tema aleasă. Programul își dorește să devină o pepinieră pentru noile direcții în jazz-ul românesc și european, o platformă pentru creativitatea scenei muzicale din România.

Jazz-ul la începutul acestui mileniu este mai divers și mai viu ca niciodată – o muzică cu adevărat globală, jazz-ul a devenit un limbaj universal care adoptă și este influențat de miriade de surse complementare și genuri muzicale: de la muzica clasică sau cea camerală de sorginte europeană, la muzica diverselor popoare sau cea etno, de la rock și hip hop, la muzica electronică, jazz-ul a arătat o capacitate extraordinară de a le îngloba pe toate acestea și de a crea noi direcții în secolul XXI Lucian Ban, curator ARTIST IN RESIDENCE.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.