Nicolae Grigorescu – preţ record de 11.000 de euro, la Artmark
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-grigorescu-pret-record-de-11-000-de-euro-la-artmark/

,,Visare – Portretul Zettinei Urechia”, de Nicolae Grigorescu, deţine recordul pentru cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, după ce, joi, la Licitaţia de Alb Negru organizată de casa Artmark, a fost adjudecat cu suma de 11.000 de euro, dublul preţului de pornire.

Un articol de Andrada Văsii|22 noiembrie 2013

„Visare – Portretul Zettinei Urechia“, de Nicolae Grigorescu, deţine recordul pentru cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, după ce, joi, la Licitaţia de Alb Negru organizată de casa Artmark, a fost adjudecat cu suma de 11.000 de euro, dublul preţului de pornire.

Licitaţia de Alb-Negru organizată de Artmark joi seară confirmă interesul în creştere pentru operele de grafică realizate de marii artişti români, atât de patrimoniu cât şi contemporani.

Cu încasări de 105.000 de euro, o rată de adjudecare de 80% şi 111% faţă de estimările maxime ale casei Artmark, respectiv cu 10% peste vânzările licitaţiilor de profil din anii 2011 şi 2012 şi recordul pentru cel mai scump desen tranzacţionat pe piaţa de artă din România, licitaţia a permis o analiză comparativă a graficii unor artişti importanţi, consacraţi în primul rând ca pictori.

Rezultate remarcabile în Licitaţia de Alb-Negru au avut Nicolae Grigorescu, 11.000 de euro pentru noul record – cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, „Visare – Portretul Zettinei Urechia”, la dublul preţului de pornire -, Nicolae Tonitza – cu vânzări totale de aproape 20.000 de euro la licitaţie – şi Francisc Şirato – al cărui tuş „Peisaj din Sighişoara” a fost cel mai disputat lot, fiind adjudecat după 20 de paşi de licitare, la valoarea de 4.250 de euro, de peste două ori mai mare decât estimarea maximă a experţilor.

Nicolae Grigorescu si Teodor Aman

Lucrări semnate de Teodor Aman şi de Nicolae Grigorescu

Creşteri procentuale cu peste 10% a înregistrat şi cea de-a doua licitaţie a serii de joi, „România Iluministă – Primele Lumini”, unde un exemplar rar al unei cărţi a lui Dimitrie Cantemir scrie recordul: „Istoria Creşterii şi Descreşterii Imperiului Otoman”, adjudecat cu 8.000 de euro, dublul preţului de pornire. Comparativ, în 2012, un exemplar al volumului „Descrierea Moldovei”, de acelaşi autor, era adjudecat cu 5.000 de euro.

De asemenea, Licitaţia Valorile Tradiţionale din seara de marţi a avut vânzări totale de 170.000 de euro şi o rată de adjudecare de 87%, cea mai valoroasă operă vândută fiind „Interior la Viforâta”, de Gheorghe Petraşcu (47.500 de euro), urmată de „La Şipot”, de Ion Theodorescu-Sion (26.000 de euro).

Piaţa românească de artă încheie sezonul la Artmark cu Licitaţia de Crăciun, inclusiv o selecţie din colecţia de vinuri Mouton Rothschild, pe 11 decembrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, şi Licitaţia de Iarnă, ediţie aniversară, Artmark – după 5 ani, pe 18 decembrie, la Ateneul Român, notează Mediafax.

Expoziţiile de cadouri de Crăciun şi capodopere ale Picturii Româneşti pot fi vizitate la Palatul Cesianu-Racoviţă începând de marţi.

Foto credit: Artmark, Nicolae Grigorescu

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!