Nicolae Manolescu – preşedinte al Uniunii Scriitorilor, pentru a treia oară
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-manolescu-presedinte-al-uniunii-scriitorilor-pentru-a-treia-oara/

Criticul Nicolae Manolescu a fost ales, luni, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru a treia oară consecutiv, a declarat Nicolae Prelipceanu, directorul de imagine al instituţiei.

Un articol de Andrada Văsii|8 octombrie 2013

Criticul Nicolae Manolescu a fost ales, luni, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru a treia oară consecutiv, a declarat Nicolae Prelipceanu, directorul de imagine al instituţiei.

Nicolae Prelipceanu a declarat că Nicolae Manolescu a fost ales preşedintele USR cu 705 voturi, în timp ce contracandidatul său, Dan Mircea Cipariu, a obţinut 196 de voturi. Totodată, 37 de voturi au fost anulate.

După ce şi-a depus candidatura, Manolescu a anunţat că îl va propune pe Varujan Vosganian în funcţia de prim-vicepreşedinte şi pe Gabriel Chifu în funcţia de vicepreşedinte.

Un preşedinte polivalent: Nicolae Manolescu

Statutul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a fost modificat pe 12 martie şi i-a permis lui Manolescu, care se afla la al doilea mandat la conducerea USR, să candideze pentru un al treilea mandat în funcţia de preşedinte al uniunii. Nicolae Manolescu a fost ales iniţial în funcţia de preşedinte al USR în anul 2005 şi a fost reales în această funcţie în noiembrie 2009. Cel de-al doilea mandat al lui Nicolae Manolescu în fruntea Uniunii Scriitorilor expiră în noiembrie 2013.

Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu a fost reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor

Născut în 1939, Nicolae Manolescu este membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar şi fost politician.

Ambasador al României la UNESCO, el este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani. Din 1990, Manolescu este director al publicaţiei România literară, notează Mediafax.

În prezent, USR are 2.400 de membri, care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România şi în filiala Chişinău.

Foto credit: Wikipedia, USR Nicolae Manolescu

 

22
/10
/18

Juan Gabriel Vásquez, un scriitor care își împarte viața între douăcontinente, multipremiat și tradus cu succes la edituri prestigioase din întreaga lume, deschideserile dedicate literaturii la ediția din acestan a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. „Vásquez este una dintre cele mai originale voci ale literaturii latino-americane contemporane!” (Mario Vargas Llosa). 

18
/10
/18

În weekendul 20 - 21 octombrie Mega Mall devine destinația ideală pentru pasionații de știință și tehnologie de toate vârstele. Centrul comercial găzduiește SCIKiDS Festivalul Științei ediția a VI-a - 100 de ani de știință. În premieră, Profesoul Trăsnit va conduce un experiment inedit și va crea un nor uriaș artificial pe Terasa Mega Mall situată la nivelul 2B.

17
/10
/18

“Corupţia într-o ţară este invers proporţională cu gradul de dezvoltare al acelei ţări.” - Arthur Miller, autorul faimoasei piese “Moartea unui comis voiajor” (al cărei prim act a fost scris într-o singură zi!), premiată cu: Pulitzer, Tony Award şi Premiul criticii de teatru. Arthur Miller s-a născut într-o zi de 17 octombrie (1915)

15
/10
/18

Cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, care are ca motto „La Vest de Est, La Est de Vest – Timișoara deschide granițele literaturii”, va avea loc în perioada 23 – 27 octombrie, în Sala Barocă a Muzeului de Artă și la Galeria Calpe. FILTM este deschis de eseistul Horia Roman Patapievici şi închis de filosoful Mihai Şora.

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

10
/10
/18

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT s-a încheiat. La cele peste 130 de evenimente și expoziții cuprinse în program, au participat aproximativ 34.000 de spectatori, care s-au bucurat de prezența a 300 de invitați din toată lumea.