Nicolae Manolescu: Sunt optimist pe termen lung si pesimist pe termen scurt
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-manolescu-sunt-optimist-pe-termen-lung-si-pesimist-pe-termen-scurt/

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, a vorbit, vineri, la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, despre „pericolele care pândesc şcoala la ora actuală”, printre acestea numărându-se „doparea elevilor cu informaţii care nu se transformă în cunoştinţe şi învăţământul la distanţă”. Renumitul critic literar, teoretician al literaturii şi profesor universitar, căruia […]

Un articol de Andrada Văsii|17 decembrie 2012

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, a vorbit, vineri, la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, despre „pericolele care pândesc şcoala la ora actuală”, printre acestea numărându-se „doparea elevilor cu informaţii care nu se transformă în cunoştinţe şi învăţământul la distanţă”.

Renumitul critic literar, teoretician al literaturii şi profesor universitar, căruia conducerea UBB i-a decernat, vineri, în cadrul unei ceremonii, titlul de Doctor Honoris Causa, s-a declarat „optimist pe termen lung şi pesimist pe termen scurt” în privinţa unei necesare redresări a învăţământului românesc.

 

„Umanioarele sunt cele ce formează omul, nu ştiinţele exacte. Matematica nu formează în aceeaşi măsură ca şi ştiinţele umaniste. Eu am pledat întotdeauna pentru menţinerea Liceului de cultură generală, care ar fi fost baza culturii generale a omului, înainte de universitate, unde apar specializările. (…) Scopul principal al şcolii este educaţia. Educaţie fără informaţie, fără instrucţie înseamnă manipulare. Fostul regim aşa ceva a făcut până în 1989: ne-a educat fără să ne instruiască”, a spus profesorul universitar, adăugând că din punctul său de vedere Ministerul Educaţiei ar trebui să revină la denumirea anterioară – Ministerul Învăţământului.”În trecut, a fi cult însemna a fi cititor de cărţi. (…) Dacă vorbim de om cult azi, trebuie să vorbim de corelaţia dintre discipline. Şcoala de Comerţ din Franţa s-a gândit cum să-i atragă pe studenţi spre disciplinele aride şi le-a recomandat să plece în documentarea lor de la romanele lui Balzac, Flaubert şi Stendhal. Studenţii au găsit în scrierile acestora analize captivante despre economie şi comerţ, iar ideea de a combina studiile comerciale cu literatura a dat bune rezultate. Prin literatură se poate face şi o legătura cu politicul – nu cu politica, care este cu totul altceva. Nu îţi trec prin minte anumite lucruri dacă nu cunoşti cât mai multe domenii”, a spus Nicolae Manolescu.

 

Referindu-se la profesori, Nicolae Manolescu a afirmat că „aceia care nu au avut ca dascăl un Domnu’ Trandafir sunt pierduţi”. „Nu s-a dus Ştefan cel Mare la Daniil Sihastrul înainte de a-şi începe domnia? Le recomand politicienilor români să găsească un Daniil Sihastrul înainte de a începe o carieră politică”, a subliniat profesorul universitar. El a întrebat, retoric, auditoriul ce este „învăţământul la distanţă” şi a explicat nonsensul acestei forme de studii. „E o grozăvie. Dascălul este pe tuşe. În loc să fie pe teren şi să joace, stă în tribună. Dascălul trebuie să îl aibă sub privire pe student, să stea faţă în faţă cu el”, a arătat Nicolae Manolescu.

 

Şi în ceea ce priveşte Internetul profesorul universitar a avut argumente contra utilizării lui comode în educaţia şcolară. „Nu sunt naiv să spun că trebuie să scăpăm de Internet. Acesta este necesar, este un instrument fabulos. Dar din mijloc a devenit scop şi a generat confuzia informaţie-cunoaştere. Sunt două lucruri total diferite informaţia şi cunoaşterea. Este o sită între ele şi profesorul trebuie să fie cel care cerne. Primeşti o informaţie, dar o cerni pentru ca ea să devină cunoaştere. Informaţia dopează. Ea trebuie transformată în cunoaştere de către profesor, mereu de aproape şi nu de la distanţă. Aici este marea pagubă: tinerii sunt dopaţi cu informaţii de pe Internet şi nu le transformă în cunoaştere şi în valori. Iată pericolele care pândesc şcoala, nu numai la noi, şi în alte părţi ale lumii”, a explicat profesorul Nicolae Manolescu.

 

 

Sursa: Agerpres

24
/07
/17

În perioada 25 iulie - 3 august, Radio România Muzical transmite în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner. Transmisiunile directe pot fi ascultate și la Radio România Cultural.

24
/07
/17

În această seară (24 iulie), de la ora 21.10, iubitorii teatrului pot vedea ”Năpasta” de I.L. Caragiale, în regia lui Miron Niculescu. Spectacolul a fost difuzat In Memoriam Emil Bota (15 septembrie 1911 - 24 iulie 1977), în anul 1970, chiar în ziua în care, acum 40 de ani, poetul, prozatorul și îndrăgitul actor - aici în rolul „Ion” – se stingea din viață.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

22
/07
/17

„Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights”, „filmul documentar deghizat în ficțiune, teribil de sexy și năucitor în aparenta lui frivolitate”, după cum îl descrie Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, va intra în cinematografe vineri, 28 iulie.

22
/07
/17

Într-un spațiu cu o istorie tulbure precum cea a Balcanilor, unde în loc de „casă, dulce casă” zici „butoi cu pulbere”, totul se schimbă, chiar și iubirea. De care te bucuri unde, când și cum poți, chiar și pe drum. Pătimașe și variate, poveștile de amor balcanic au prins viață în filme care te însoțesc asemeni celor mai dulci amintiri ale iubirilor de-o vară.

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

21
/07
/17

Toys este o experienţă teatrală radicală, venită din Los Angeles, unde piesa autoarei Saviana Stănescu a fost pusă în scenă cu două stagiuni în urmă de Gábor Tompa. Acesta a încadrat textul într-o oră, cu o mare economie de cuvinte, un text plin de elipse şi întreruperi. Ca urmare, această sumbră poveste cu zâne nu se pierde în psihologizarea interminabilă a personajelor, cu atât mai puţin în amânarea narcotică a unui final. O concizie rar întâlnită în ziua de azi.

21
/07
/17

Chester Bennington, solistul celebrei trupe americane Linkin Park, s-a sinucis. Cântărețul, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell, de la Soundgarden - care s-a sinucis la rândul lui în luna mai - ar fi împlinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.