Nicoleta Lefter: „Publicul meu este minunat“
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicoleta-lefter-publicul-meu-e-minunat/

Activă atât în teatrul de stat, cât şi în cel independent, actriţa Nicoleta Lefter vorbeşte despre cum se îmbogăţeşte sufleteşte datorită meseriei sale şi despre exigenţele pe care trebuie să le aibă un regizor atunci când lucrează cu ea.

Un articol de Judy Florescu|17 septembrie 2014

Pe Nicoleta Lefter am văzut-o în „Urme de distrugere pe Marte”, un one woman show bogat în culoare și expresivitate, care s-a petrecut acum două stagiuni la Sala Studio a Teatrului Odeon. O parte din spectacol era destinat interacțiunii ei cu publicul. Am fost ultima căreia i-a citit un vers de Bogdan Ghiu, inscripționat pe rochia sa albă, de îngeraș poznaș. Nicoleta pare a fi făcută pentru meseria ei, despre care vorbește cu dezinvoltură, conștientizându-i importanța.

Care este cel mai nou spectacol al tău?

Se numește „Viza de clown”. Piesa e scrisă de Saviana Stănescu și este în regia lui Alexandru Mihail. Viză de clown va fi la Teatrul Odeon, Sala Studio,  sâmbătă, 20 septembrie, la ora 19:30. E un proiect pe care l-am făcut cu mare drag și după părerea mea și nu numai a mea (am avut deja două reprezentații) e un spectacol bun, care va prinde foarte bine la public, un spectacol în care eu mă simt împlinită din punct de vedere artistic.

Din 2008 lucrezi la Teatrul Odeon și ai o grămadă de spectacole în care lucrezi alături de doamna Rodica Mandache. Spune-mi dacă dumneaei reprezintă un etalon al longevității în această meserie.

Da. Și doamna Rodica Mandache și doamna Dorina Lazăr sunt un etalon pentru mine. Le admir și le respect foarte mult și de fiecare dată când suntem împreună pe scenă încerc să “fur” de la ele cât se poate.

Ce se transmite dincolo de generații?

Se transmite numai în momentul în care celălalt, interlocutorul, vrea să primească. Dacă ești închis și neatent și preocupat tot timpul de alte lucruri, ignori clipele alea în care se întâmplă ceva la o repetiție şi din care poți să preiei anumite informații, să-ți iei niște învățăminte. Dacă le pierzi pare că nu se transmite nimic, dar luate pe bucățele, lucrurile se așază într-un fel.

Nicoleta Lefter în "Viză de clown" , foto Teatrul Odeon

Sunt două montări ale piesei „Un tramvai numit dorință”, una la Teatrul Odeon și una din a cărei distribuție faci și tu parte la teatrul unteatru. Ai văzut și varianta de la Odeon?

Sigur. E un spectacol bun, pe care m-am bucurat să-l văd, cu actori minunați, colegii mei. E un alt gen de teatru, cum și al nostru e un spectacol pentru anumiți spectactori. Sunt două spectacole diferite.

Ce părere ai despre cei care scriu critică specializată de teatru?

După părerea mea, doi critici buni de teatru sunt Oana Stoica și Ionuț Sociu. De asemenea sunt și critici de teatru care nu au nimic în comun cu meseria asta, iar alții care nici măcar nu sunt în stare să scrie corect într-un articol numele unui actor din distribuție. Eu am citit multe cronici în care numele celor din distribuția respectivă erau pocite rău. Ar trebui să aibă decența măcar unui minim de informații. Scrisul, ca și teatrul, e o artă subiectivă.

Care sunt gândurile cu care pornești la drum într-un proiect nou?

Când m-am apucat de meserie, după ce am terminat facultatea, eram foarte entuziasmată când începeam un proiect și mă lăsam cumva purtată de ceea ce se crea la repetiții, de regizor, de actori, de text, nu eram foarte ordonată. De câțiva ani am început să devin foarte ordonată la lucru. Pe lângă ordinea asta am căpătat și un scepticism, adică sunt destul de circumspectă la primele repetiții. Am așa un soi de neîncredere. Aștept să-mi vină încrederea din exterior.

Ai o neîncredere față de forțele proprii?

În nici un caz nu am neîncredere în forțele proprii, ci în oamenii cu care lucrez. Nu știu de unde vine asta. Poate dintr-o prea mare încredere în mine și în forțele mele. Aștept ca oamenii cu care lucrez să-mi dea lucruri importante de făcut, ca într-o misiune. Dacă mă iei într-o distribuție, am pretenția ca tu, regizor, să mă pui la muncă și să storci din mine și să mă determini să fac tot ce pot eu mai bine în spectacolul acela.

În ultima vreme am intrat în tot felul de spectacole din care îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să-mi duc arta mai departe. Nu m-am compromis niciodată. Totdeauna am reușit să fac ce mi-am propus eu atunci când m-am apucat de teatru: să fiu atât de mobilă și de creativă, încât să nu semăn dintr-un spectacol în altul și să mă îmbogățesc permanent, artistic. De ceva timp îmi dau seama că nu vreau să mă mai arunc în multe producții în acelaşi timp. Mi se pare că timpul meu devine din ce în ce mai prețios. Intru într-un spectacol doar dacă simt că am ceva de adăugat la tabloul meu.

DSC_3479pp

Acesta e un fel de privilegiu?

Da. Eu, fiind angajată într-un teatru de stat, și având și proiecte independente în același timp, și cum niciodată nu am avut de demonstrat nimănui nimic, îmi permit acest privilegiu. Probabil că un tânăr actor care iese din institut nu își poate permite asta. Sau un actor care trebuie să plătească o chirie și să trăiască doar dintr-un salariu, probabil că nu și-ar permite luxul ăsta. Eu am ajuns în stadiul în care să-mi pot permit să-mi aleg proiectele.

Care ar fi cea mai mare realizare pe plan profesional?

Cea mai mare realizare a mea este că au început să vină oameni la teatru pentru mine. Am descoperit lucrul acesta datorită facebook-ului. Faptul că niște persoane se află în sală ca să mă vadă pe mine mă face extrem de fericită. Mi se pare că eu mi-am atins cumva scopul meseriei, până la urmă.

Cum este publicul tău?

Publicul meu este minunat.

Să vorbim puțin despre spațiul în care ne aflăm acum, teatrul unteatru, unde tu ai 3 spectacole.

Am Un tramvai numit dorință, Trei femei înalte și Cel mai frumos roman din lume.

La Cel mai frumos roman din lume colaborezi cu regizoarea Alexandra Penciuc, cu care te asemeni și fizic.

Eu cred că asemănarea între mine și Alexandra este mai degrabă una spirituală. Lucrând mult împreună și consultându-ne pentru viitoarele proiecte, am început să împrumutăm idei, păreri, concepții despre artă. Până la urmă, cine se aseamănă, se adună, nu? Și mai e o vorbă: câinii încep să semene după un anumit timp cu stăpânii. Și probabil și aici e un soi de relație care devine de familie încet-încet.

Cât de solicitant este Cel mai frumos roman, având în vedere că sunteţi doar tu și Ionuț Grama în scenă?

E un spectacol foarte greu atât pentru mine, cât și pentru Ionuț. Pe mine mă consumă destul de mult și cu siguranță și pe el îl consumă, pentru că avem cam aceeași partitură. Suntem amândoi în scenă, nu ieșim nici o clipă. Suntem conectați unul la celălalt timp de o oră și douăzeci de minute. Ne și sprijinim, ne și lovim, ne și luptăm, ne încercăm forțele. Spectacolul nu are succes cum ne-am fi dorit, din cauză că poate nu e pe gustul tuturor. E mai greu accesibil publicului larg.

Ce temă are povestea spectacolului?

Este o poveste de iubire, care e și cu bune și cu rele. E imposibil să nu intri în atmosfera acestui spectacol, doar dacă ești reticent și îți propui că „eu nu vreau să mă las”. Altfel e imposibil să nu fii surprins de spectacol.

Joci multe roluri de fetiţe care nu vor să crească…

Nicoleta Lefter_foto Elena Simionp

Da, mi s-a mai spus că majoritatea personajelor pe care le interpretez eu sunt de fetițe care refuză să mai crească, refuză să se adapteze lumii în care trăiesc. E o fetiță revoltată, răsfățată, cu vocea răgușită. Eu sper să nu am parte numai de roluri de genul acesta acesta.  Aș vrea ca paleta mea artistică să fie mult mai diversă.

Cât de importantă este prietenia dincolo de relația artistică?

E foarte importantă. E o parte din viață, dar nu e totul, adică știu că o prietenie poate dura, dar se poate și opri ca să o apuci pe un alt drum.

 Un tramvai numit dorință a luat premiul pentru cea mai bună regie la Undercloud.

Păcat că nu s-a dat și pentru cea mai bună actriță, pentru că Mihaela Trofimov face un rol extraordinar.

Cum ai lucrat cu Andrei și Andreea Grosu, o dublă regie?

Foarte bine. Sunt la al doilea proiect cu ei. Nu mă deranjează să se lucreze cu doi regizori în același timp. Eu am mai lucrat și cu Mariana Cămărășan și cu Alexandra Penciuc și sunt obișnuită.

Nu erai un pic confuză, primind indicații din două părți?

Nu. În ambele cazuri ei își discutau propunerile și ce aveau de făcut în ziua repetițiilor înainte să se întâlnească cu actorii, deci veneau cu temele deja făcute. Nu existau discuții în contradictoriu între ei de față cu noi și atunci nu avea ce să ne determine să fim confuzi.

Ce faci înainte și după spectacol?

Înainte de a intra în scenă îmi spun o rugăciune. Depinde de spectacol. Sunt spectacole la care mă gândesc jumătate de zi la ele. Sau sunt spectacole la care mă încălzesc fizic și vocal, dau textul înainte cu colegii. Cam asta se întâmplă înainte de spectacol. Iar după spectacol, fug la alt spectacol. Înainte, după spectacole, ieșeam cu colegii, dar de ceva timp nu-mi mai place acest lucru. Nu-mi place să discut discuții și când e să faci ceva practic, să vrei să schimbi ceva, nu ai cu cine, așa că acum merg acasă liniștită.

DSC_3478pp

De unde te informezi pentru meseria ta?

Citesc mult și nu numai teatru. Citesc din orice domeniu care mă atrage și mi se pare că m-ar putea îmbogăți pe mine ca om și apoi ca artist. De exemplu, de o săptămână citesc cărți de povești. Mi-am dat seama că nu mi s-au citit când eram mică povești și am un mare gol în privința poveștilor. Iar pentru mine ca actriță e important să știu povești, eu asta fac, spun povești permanent. Dacă am golul ăsta la bază, nu am pe ce construi. Prin basm, mi se pare că aș putea descoperi ceva ce mă neîmplinește în activitățile mele artistice. Am tot felul de perioade. Uneori apelez la muzică, alteori la cărți, la pictură.

Pictezi?

M-am apucat și de pictat, da. Fac lucrări pe pânză, dar și pe pereții casei mele. Probabil că nu mi se termină energia în spectacole, și atunci îmi caut și alte lucruri de făcut.

Ai fost mereu copilul efervescent?

Da, dintotdeauna am fost așa: tot timpul pusă pe joacă, pe șotii, pe zâzanie. Tot timpul am fost energică, dar am și perioade în care am stări de somnolență, de lene, dar care nu mă țin foarte mult. Trec, pur și simplu.

Și totuși, ce te ține să faci meseria asta în continuare?

Cred că mă ține în primul rând energia asta constructivă. Acum sunt implicată atât de puternic în meseria asta încât n-aș mai putea să ies. Te ține publicul, te ține programul teatrului, te ține tot ce se întâmplă. E ca un tăvălug, care te duce el fără să mai ai timp să te opui. Te întrebi să mă opresc de tot sau să mai continui ? Și când dai să-ți răspunzi te trezești deja în altă parte, în alt proiect, în altă situație cu coordonate asemănatoare celei precedente.

Te-ai gândit vreodată să te lași de ceea ce faci?

Nu neapărat să mă las de tot, ci să iau o pauză mai mare. Ajungi la un moment dat să te simți sec, să dai și să tot dai și uneori să nu primești înapoi. Să te ia lucrurile cu ele, să nu mai știi cine ești, unde ești.

Cum te simți când trăiești o bună parte din zi în personajele tale?

Nu cred că e simplu pentru trup și minte să fac rolul din Cel mai frumos roman din lume. Mi se ia ceva din mine. Începe să mă coste destul de mult, de asta uneori mi se face și scârbă de meseria mea. Mi s a pus întrebarea dacă aș câștiga la loto, m-aș lasa de teatru? Inițial am raspuns da, în gând, după 5 minute, am zis nu.

Ce te încarcă energetic?

Mă împlinesc călătoriile, statul cu cei dragi și publicul meu, pe care îl aștept la cea mai nouă premieră a mea de la Teatrul Odeon,  „Viza de clown”.

foto: Ana-Maria Moldovan, Elena Simion, Teatrul Odeon

07
/08
/17

Renumitul director de imagine italian Blasco Giurato semnează imaginea filmului românesc ”Octav”, al regizorului Serge Ioan Celebidachi, ce va rula în cinematografe începând cu 6 octombrie 2017. Marcel Iureș are rolul principal în filmul în care mai joacă actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar. Blasco Giurato a semnat imaginea a peste 100 de filme, printre care și „Cinema Paradiso”, pelicula premiată cu Oscar.

01
/08
/17

Românul celebru în străinătate care a descoperit Legea Constructală, Membru de Onoare al Academiei Române din 2011, Doctor Honoris Causa a 18 universități din lume este printre primii 100 cei mai citați din inginerie. Profesorul universitar la Duke University, universitatea particulară de elită în SUA, ține prelegeri pe tot globul și a publicat 30 de cărți.

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.