Nicu Alifantis: „De foarte multe ori, muzica există în text“
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicu-alifantis-de-foarte-multe-ori-muzica-exista-in-text/

Deşi a devenit cunoscut graţie muzicii folk, Nicu Alifantis mărturiseşte că marea sa pasiune – veche de 41 de ani – este muzica de teatru, pentru care creează „spaţii sonore”, nu doar simple cântecele.

Un articol de Corina Vladov|23 august 2013

Din 1972 și până acum, Nicu Alifantis a creat muzică pentru 114 spectacole de teatru. Însă nu-i place ca cineva să plece de la unul dintre spectacole spunând „Ce frumoasă a fost muzica!“. Muzica, crede el, nu trebuie să-ți sară în ochi, ci să fie parte a unui tot unitar, a unui spectacol bun, din toate punctele de vedere. În plus, ea se găsește în text; datoria muzicianului este doar s-o scoată la iveală și s-o rafineze. 

La Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis, cineva l-a întrebat dacă există texte care n-au o muzică interioară. Răspunsul a venit, degajat: „Se poate cânta absolut orice, inclusiv panoul ăla de acolo!“. Nicu Alifantis şi-a demonstrat spusele, improvizând pe textul din caietul-program al festivalului. Dar, înainte de a pune mâna pe chitară, le-a povestit elevilor despre cum lucrează cu regizorii, despre importanța culturii muzicale, dar și a curiozității. Mai jos sunt câteva fragmente:

Nu muzica e cea mai importantă

● „E cel mai la îndemână să zici «OK, faci muzica unui spectacol». Nu cred că muzica e cea mai importantă. Când mă apuc de o piesă de teatru, îmi place să spun că construiesc spațiu sonor. Spațiul sonor e mult mai amplu pentru că depinde de complexitatea spectacolului, de ideea regizorului, care știe exact ce vrea să audă în spectacolul lui.

Sigur că există regizori care fac bine inclusiv acest lucru. Am lucrat cu unul dintre ei. Și m-am şi retras din colaborarea cu el din acest motiv: făcea foarte bine totul. Or eu deveneam în clipa aia un simplu executant, eram un om într-o orchestră. Acest regizor se numește Silviu Purcărete.

Silviu Purcărete este un om deosebit de talentat. I-a pus Dumnezeu mâna pe cap și bine a făcut. El îşi face scenografia. Sigur, există o extensie a mâinilor lui, cu care desenează; se numește scenograf. Dar, în general, el știe foarte exact cum sunt îmbrăcați actorii, unde există elementele de decor, cum arată ele. La fel și cu muzica. Mie îmi spunea «Vreau aici să aud o temă …» și mi-o cânta. Păi, gata, ai făcut-o.

E adevărat, vine ăla care e de meserie și începe s-o îmbrace, s-o împacheteze, să-i pună fundițe, poleială și așa mai departe. E foarte greu, din postura în care te dorești creator, să lucrezi cu un astfel de regizor. Alexandru Tocilescu era așa. Toca însă nu era atât de ferm și atât de conciliant, uneori. Se băteau lucrurile cap în cap la el. Ori îți dădea mână liberă să faci ce vrei tu, ori te pondera, te băga într-o cutiuță mică și acolo trebuia să stai, să-ți faci treaba bine.

Nicu Alifantis 1

Întâmplător, acești doi oameni despre care am povestit au o uriașă cultură muzicală. L-aș mai adăuga pe Ducu Darie. E foarte important, pentru că, în clipa în care vorbești cu un astfel de om, ai un limbaj comun, înțelegi foarte bine ce vrea.

Dar rămân la ideea că, dacă echipa regizorului nu funcționează ca un tot unitar, iese un spectacol – cum vi s-a întâmplat probabil să vedeți, și o să vi se mai întâmple -, de la care să plecați spunând «Da, mi-a plăcut foarte tare scenografia» sau «Mi-a plăcut muzica» sau «Mi-a plăcut cutare actor». Nu! Pe mine mă interesează să fac muzica în așa fel încât să nu spună cineva dup-aia că muzica a fost foarte bună, ci să spună că spectacolul a fost foarte bun.“

De ce «spațiu sonor» și nu «muzică de spectacol»?

● „Pentru că spațiul sonor implică mult mai multe lucruri. Pot să am muzică live sau o combinație de muzică live cu muzică înregistrată, pot să am accidente sonore, ilustrații, sunete. Sigur că cel mai frumos este să faci toate astea pe viu: dacă am vânt, să folosesc mașina de vânt, cum se folosea pe vremuri; dacă am tunete, să folosesc o tablă uriașă. Acum, dezvoltarea tehnică este absolut fabuloasă: ai o clapă pe care poți să semplezi un sunet și să cânți cu el; poți să cânți cu absolut orice fel de sunet.

Spațiul sonor al unui spectacol înseamnă absolut tot ce se aude pe scenă: un scârțâit de ușă din decor, un foșnet de costum, un pas pe o suprafață. De aici merg mai departe, spre vocile actorilor și modalitatea în care ei se exprimă. Ideal ar fi să aibă o ureche muzicală foarte bună și o cultură muzicală. Nu întotdeauna se poate lucrul ăsta. OK, poate să nu aibă ureche muzicală, dar trebuie să aibă ritm. Ritmul, în actorie, este teribil de important.

Când eu am o intrare de muzică la o deschidere de ușă din decor, dacă ușa aia scârțâie, pe mine nu mă deranjează. Mie poate să-mi dea tonalitatea de la care plec cu muzica. Și-atunci vine actorul care are de vorbit și tonalitatea lui trebuie să fie în tonalitatea celorlalte propuneri sonore. Și-atunci începe totul să sune foarte frumos. Aste e important; și asta dă bine într-un spectacol.”

„Sigur, pot exista acele disonanțe dorite de regizor, cu un scop anume. Alea fac foarte bine, rup o anumită monotonie a perfectului. Pentru că perfecțiunea, la un moment dat, devine extraordinar de apăsătoare. La fel cum urâtul e foarte apăsător, îți creează o stare proastă, și perfecțiunea poate să te bage într-o stare nu foarte confortabilă. Și-atunci regizorul știe când să rupă ritmul.“

Muzica există în text

● „Asta înseamnă spațiul sonor al unui spectacol. Iar, pentru unul ca mine, care face muzică de teatru, e mult mai excitant. Pentru că, profesional, te obligă să te agăți de foarte multe lucruri. E altceva decât să vii cu o temă făcută pe un instrument sau cu o temă vocală (care sunt simple, la urma urmei; dacă ai și talent, îți ies niște cântecele foarte frumoase).”

● „În general, în perioadele de criză, spectacolele muzicale, spectacolele lejere prind foarte tare. Dacă ați observat, și la noi, în ultima vreme, foarte multe spectacole de teatru au multă muzică sau chiar sunt tentative de musical. Am făcut chiar de curând un astfel de spectacol, «Nevestele vesele din Windsor», la Teatrul Metropolis, în regia lui Tocilescu.”

● „De foarte multe ori, muzica există în text. De fapt, dintotdeauna; muzica există în orice fel de scriitură. Așa cum scriitura e mai bună sau mai puțin bună, așa și muzica interioară a poveștii e mai bună sau mai puțin bună. Dar ea există. Toată lumea spune: «Maamă, ce tare e Alifantis, ce frumos pune pe muzică versurile poeților!» Eu zic că nu; și vă spun de ce: orice poezie are muzica ei, are un ritm al ei. Nu știu dacă ați avut vreodată ocazia să ascultați un poet care își recită propriile poezii. Sunt foarte speciali, au acea muzicalitate specifică încărcăturii pe care au dat-o poeziei respective.”

● „N-ai cum să le știi pe toate. De exemplu, dacă o să trebuiască să fac muzica la un Strindberg, atunci o să trebuiască să cunosc, destul de bine, zona muzicală nordică. Sigur, în contextul în care nu mă întâlnesc cu un regizor care ar vrea să facă un Strindberg rock. De ce nu, se poate!

Dar e bine de avut în vedere lucrul ăsta, care presupune o băgare de nas în zona muzicală respectivă – folclorul respectiv, trendul care e pe val în clipa asta în zona nordică și așa mai departe. Pentru că zonele celelalte europene, le cam știi. Îți sunt, cât de cât, la îndemână. Mai ales dacă te duci în zonele Preclasică, Clasică, Baroc – toate astea țin de o școală muzicală și de o cultură muzicală a celui care face muzica.

Dar, când întâlnești un autor care vine dintr-o zonă geografică specială, e bine să bagi nasul în ce se întâmplă pe acolo. Poți avea niște mari surprize! Mi s-a întâmplat, nu o dată, să ascult niște muzici pe care nu le-aș fi ascultat de niciun fel; că nu m-ar fi interesat. De ce să ascult eu muzică populară daneză sau norvegiană?!

Spectacolul este ajutat în clipa în care începi să scotocești și să te prinzi cu ce se mănâncă muzica respectivă. Pentru spectatori devine și mai interesant și, automat, crește cota spectacolului.”

Foto: Adi Tudose

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

28
/06
/17

Între 23 și 25 iunie, Fundația ParteR cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea organizează cea de-a patra ediție a Festivalului Dobrojazz – festival internațional de ethno-jazz – care va avea loc la Tulcea, în curtea Casei Avramide (str. Progresului 32). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 20.00.

23
/06
/17

Artiștii care doresc o carieră internațională, contracte care să le permită bugete de dezvoltare sau concerte la Eurosonic, Reeperbahn, Tallin Music Week, Where’s The Music, MENT, Novarock, Hurricane, Lollapalooza și alte mari festivaluri ale lumii au șansa unică să-i întâlnească la Sibiu pe cei mai importanți decidenți din industria muzicală europeană, reuniți în perioada 27-29 iulie pentru prima ediție East European Music Conference.

23
/06
/17

Hit-ul „Despacito“, cântat de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a stârnit isterie în întreaga lumea. Pe lângă faptul că de şase săptămâni este pe primul loc în prestigiosul top Billboard Hot 100, peste 10 milioane de persoane au ascultat, în doar 24 de ore, piesa difuzată de radiourile din Statele Unite.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

22
/06
/17

După o stagiune intensă, care a adus în fața publicului nume sonore ale scenei muzicale naționale și internaționale, și un program la granița între clasic și contemporan, Orchestra Națională Radio susține, alături de Corul Academic Radio, ultimul concert din acest sezon la Sala Radio vineri, 23 iunie, ora 19.00.

22
/06
/17

În ziua dinaintea prezentării spectacolului ”Naharin’s Virus” în FITS 2017, una dintre conferințele de la Librăria Habitus l-a avut ca invitat pe unul dintre cei mai aclamați coregrafi contemporani, colaborator al celor mai importante companii de dans din lume. Un om și un artist care intrigă, năucește și totodată provoacă revelații profunde despre dans, corp și mișcare.

20
/06
/17

Orchestra de Cameră Radio încheie stagiunea la Sala Radio miercuri, 21 iunie, ora 19.00, cu un concert-eveniment sub bagheta lui Jankó Ferenc - Zsolt, dirijor permanent al Operei de Stat din Cluj-Napoca, al Filarmonicii din Oradea și dirijor asistent al Budapest Festival Orchestra.

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.