Nineta Gusti, actriță: „Cred că plictiseala e o boală
http://www.ziarulmetropolis.ro/nineta-gusti-actrita-cred-ca-plictiseala-e-o-boala/

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iaşi – d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

Un articol de Monica Andrei|3 Iunie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Nineta Gusti s-a născut în 27 noiembrie 1913, la Iaşi. Şi, după cum va declara prin interviuri, „a avut trei mame şi un tată cu mare trecere la femei, care pleca des de acasă”. A fost prima soţie a actorului Radu Beligan, fiind cu 5 ani mai în vârstă decât acesta. Nu au avut copii.

De la mama ei naturală, Penelope, de origine greacă, moşteneşte trăsăturile, ochii şi tenul. Era frumoasă şi mică de înălţime. „Hazul l-am moştenit de la mama. Avea un haz sec. Nu râdea niciodată şi spunea nişte lucruri de te prăpădeai de râs. Tata era mult mai liniştit şi cult, dar n-avea haz. Dar hazul ăsta e o treabă serioasă. Şi de aceea actorii care fac comedie joacă apoi mai bine dramă.”

Prima ispită a fost desenul, pentru că soţul mătuşii ei (sora tatălui) era Nicolae Tonitza. Dar n-a fost calea ei. La Bucureşti a locuit cu cea de-a treia mamă, lângă Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, pe care o va pomeni ca pe o mamă vitregă bună, pentru că n-a lovit-o niciodată.

Acolo unde locuiau aveau zilnic o privelişte generoasă “de domni şi domnişoare care mai de care mai dichisiţi”, ce intrau şi ieşeau în Conservator şi o atmosferă amplificată de glasurile studenţilor ce rosteau poezii, replici, sau care cântau. Într-o zi, Nineta Gusti vede un afiş ce anunţa înscrierea pentru admiterea la Teatru. “Trebuia să reciţi două poezii – una veselă şi una tristă – iar pe deasupra să spui o fabulă.”

“A fost o vreme când am scris poezii. Stăteam cu mama, într-o mansardă, vizavi de Cişmigiu. Mă suiam pe acoperiş, vedeam tot Cişmigiul de acolo, cânta fanfara militară şi cu caieţelul pe genunchi scriam, scriam… Îmi venea inspiraţia de la muzică, dar şi de la iubirile mele multe, că pe timpul acela nici eu nu ştiam pe care iubesc mai tare, dar mi-era sufletul plin de dragoste… Se vede însă că nici poezia n-a fost chemarea mea. Nici teatrul. Mi-am făcut meseria corect. Am vrut să fiu medic. Numai că nu s-a putut. Eram foarte săracă, poate că eram şi un pic comodă. Mi-am organizat viaţa cu energia mea. M-am obligat să fiu energică. “ (Gong, 1997)

N-avea bani, era prea săracă.  În ziua concursului se strecoară în sala unde se ţinea examenul, îmbrăcată în tenişi şi în trening. Avea 16 ani. Intră în clasă membrii comisiei: Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Nicolae Soreanu. La final, după ce trec toţi candidaţii prin faţa comisiei, Nineta Gusti ţâşneşte din bancă şi cere să o asculte şi pe ea. Lucia Sturdza Bulandra o ascultă şi o admite pe adolescenta Climescu-Gusti Nineta la clasa sa.

Nineta Gusti

La puțin timp după ce a intrat la Conservator a început să joace într-un rol secundar de balerină de circ, despre care va spune, mai târziu: “Eu vorbeam moldoveneşte pe atunci şi doamna Bulandra mi-a pus condiţia: «vrei rolul?» În două săptămâni să nu mai aud la tine nici un «şî», nici un «şe». Nici c-a auzit. Era grozavă. Avea prestanţă, avea o forţă extraordinară. Şi era o profesoară.

Îi plăcea să o înfrunţi. La început n-am îndrăznit, dar când am văzut eu că mai mult spor am la dânsa cu înfruntarea decât cu supunerea, mi-am luat inima în dinţi şi m-am apucat să-i spun cum nu sunt eu de acord cu plânsul pe scenă. Că – ziceam eu – totul e să plângă cel din sală, nu eu pe scenă. Şi nu s-a supărat. «Bine, am să te văd cum ai să râzi pe scenă şi lumea o să plângă în sală.» Şi mi-a dat un rol într-o piesă lacrimogenă.

Ea se ducea în sală, de acolo ne urmărea întotdeauna. Îmi spune «mititica». Mă iubea. Tony nu putea să mă sufere. Şi nu ştiu cum trebuia să joc femeia amorezată de Tony. Îşi spunea rolul lui şi se uita în altă parte. La repetiţie m-am oprit în mijlocul replicii. Ce este acolo, ce se întâmplă?, a întrebat domna Bulandra din sală.

«Mititica dumitale s-a oprit», zice Tony. I-am spus că ştiu rolul, dar domnul Tony se uită în altă parte şi nu pot da replica. Atunci doamna Bulandra mi-a dat dreptate. Ei, pe urmă se uita Tony la mine cu o ură în ochi de-ţi tăia tot amorul.”

Până să devină o mare actriţă a jucat mult timp roluri secundare de care nu s-a ferit toată cariera ei. Slujinicile jucate nu semănau între ele. A debutat pe scena Teatrului “Nottara”, cu Suzzane din “Nunta lui Figaro”, în regia lui Vlad Mugur.

Apoi a jucat la Teatrul de Comedie, unde a fost distribuită în spectacole de către regizorii: Moni Ghelerter, George Rafael, Dinu Cernescu, Radu Penciulescu şi mulţi alţii. L-a avut partener de scenă şi pe Birlic.

În film a avut roluri secundare, personaje mărunte, dar irezistibil de fermecătoare. A debutat în 1958 în “Avalanşa” în regia lui Gheorghe Turcu. Au urmat: “Doi vecini”, “Astă seară dansăm în familie”, “Un surâs în plină vară” în regia lui Geo Saizescu, “Telegrame”, “Bădăranii”, în regia lui Sică Alexandrescu.

Ultimi ani din viaţă, după ce s-a pensionat, i-a petrecut la Crevedia, localitate situată după Buftea, într-o căsuţă ţărănească verde, înconjurată de paradisul unei grădini cu arbori pletoşi, tufe de clopoţei, alb, mov, roz; bujori şi maci.

Şi-a dorit să se retragă în peisajul de rai pentru că, aşa cum spunea, a iubit „florile şi iarba, cerul fără de hotare”. Dintr-un coridor verzui cu acoperişul înclinat, ca într-un acvariu, mansardat se ajungea într-o încăpere dotată cu sobă de teracotă, un pat, televizor, nişte rafturi, patru pisici.

Nineta Gusti, despre teatru şi despre viaţă

“După ce am ieşit la pensie m-am educat să nu regret nimic. Să mi se pară aşa, că n-am fost niciodată actriţă. Şi ca să nu regreţi, trebuie să te desprinzi de toate legăturile strânse care există între noi actorii. Nişte legături, aşa de suflet, tot mai rămân. Cum este pentru mine doamna Bulandra. Eram ditamai actriţa bătrână şi când o vedeam roşeam şi îmi bătea inima de emoţie. Aşa mă impresiona.”

“Cred că plictiseala e o boală. Îmi place să rostuiesc prin grădină la floricele şi atâta le chiţibuşăresc că se satură de mine. Am observat că florile sunt ca omenii: fac mofturi când le cauţi prea mult în coarne…”

“Când eram tânără făceam filme de dragoste. Că eu toată viaţa am aşteptat să vină Făt Frumos pe un cal alb… Îmi pare rău că televiziunea şi radioul îşi aduc aminte de noi mai mult după ce murim.”

Am jucat cu Ion Manolescu cu Storin, alte emoţii… de Ion Manolescu am fost atât de îndrăgostită că nu-mi vedeam capul. Dar câte colege de-ale mele, aşa frumoase, nu ca mine, nu-l iubeau! Şi pe Storin l-am iubit… Daaa! Erau atât de talentaţi, erau atât de mari, aveau atâta farmec şi personalitate şi nu se putea să nu-i iubeşti.

“În film n-am făcut nimic. Nişte bucăţele acolo… Eu mititică, rolurile mititele. Şi nu mi-a plăcut filmul. Trebuie să încropeşti un sentiment din fărâmiţe. În «Doi vecini» al lui Geo Saizescu a fost rolul de întindere.”

“M-am înţeles extraordinar cu Sanda Toma. Făcea parte din generaţia tânără. Am jucat cu George Constantin. Era la început de tot şi cuminte, ascultător. Cu Beligan m-am înţeles întotdeauna foarte bine. Nu, nu aveam nevoie de cuvinte. Din ochi, din priviri înţelegeam totul. Aşa ceva se întâmplă rar.”

“Am avut reuşite frumoase. «Femeia îndărătnică» s-a jucat ani în şir, «Fizicienii», «Gaiţele», «Nunta lui Figaro>>». N-am rămas impresionată de putinţele mele actoriceşti. M-am retras la timp. Uite, sunt multe actriţe talentate: Gina Patrichi, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ…”

“Am iubit oamenii şi animalele. Toţi prăpădiţii, urâţii, şchiopii, bolnavii… n-ai să vezi animal frumos. Şi pe ei trebuie să-i iubească cineva. Toată viaţa am fost săracă, dar dintotdeauna am spus că sunt bogată pentru că din sărăcia mea am putut să dau altora mai săraci decât mine…”

“Mi-a plăcut dragostea. Am crezut şi cred în forţa ei benefică, în puterea ei catalizatoare. Mi-au plăcut bărbaţii zdraveni ca arborii. Bărbaţii copaci. I-am iubit cum iubesc copacii. Dar sunt încredinţată că o singură dată în viaţă iubeşti cu adevărat.” ( Eva Sîrbu – Interviuri uitate)

Foto cu Nineta Gusti – Cinemagia

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 1 of 2112345...1020...Last »