„No“. Politică, publicitate şi casete video
http://www.ziarulmetropolis.ro/no-politica-publicitate-si-casete-video/

CRONICĂ DE FILM Extrem de îndrăzneţ în formă şi conţinut, „No“ continuă demersul cineastului chilian Pablo Larraín de a investiga trecutul ţării sale şi de a proiecta poveştile unor personaje speciale pe fundalul anilor `70 şi `80, dificili şi tulburi din cauza dictaturii lui Augusto Pinochet.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 Iulie 2013

CRONICĂ DE FILM Extrem de îndrăzneţ deopotrivă în formă şi conţinut, „No“ („Nu“) continuă demersul cineastului chilian Pablo Larraín de a investiga trecutul ţării sale şi de a proiecta poveştile unor personaje speciale pe fundalul anilor `70 şi `80, dificili şi tulburi din cauza dictaturii lui Pinochet şi a evenimentelor care au precedat şi, apoi, continuat regimul militar.

Dacă în filmul său anterior, „Post Mortem“ (2010), Larraín s-a ocupat de sfârşitul preşedinţiei lui Salvador Allende şi de pregătirea instalării dictatorului Augusto Pinochet (1973), în „No“ abordează ultimele momentele ale puterii generalului şi prefigurarea regimului capitalist-democratic.

Concurs: Câştigă două invitaţii la filmul „No“, cu Gael García Bernal!

Mai exact, filmul, „inspirat din fapte reale“, reconstituie o campanie din 1988 pentru un referendum în care opoziţia încearcă să convingă populaţia să spună NU prelungirii mandatului lui Pinochet, iar generalul şi anturajul său – să obţină un DA pentru rămânerea la putere. Confruntarea se desfăşoară pe parcursul câtorva săptămâni, după ce, la insistenţele internaţionale, Pinochet a acceptat ca televiziunea să găzduiască în fiecare zi clipuri electorale de câteva minute ale opoziţiei.

Citiţi şi: VIDEO Gael García Bernal, în rolul copywriter-ului care l-a învins pe Pinochet

Tabăra împotriva puterii apelează la un tânăr dar reputat copywriter, René Saavedra (interpretat de starul Gael García Bernal, într-unul din cele mai reuşite roluri), care împrumută campaniei politice strategiile din reclamele pe care le concepea pentru diverse produse.

Până aici, nimic foarte spectaculos. Doar când începi să te laşi acaparat de abordarea lui Larraín, „No“ îşi dezvăluie adevărata grandoare, care l-a făcut să fie apreciat în 2012 la Cannes, să primească o nominalizare la Oscar (pentru cel mai bun film străin) la începutul acestui an şi să culeagă laudele criticii internaţionale.

Ideologia, marfă de consum

Chilianul a ales să filmeze pe suport video, cu o cameră folosită în urmă cu trei decenii (calitatea voit slabă a imaginii semnate de Sergio Armstrong ar putea surprinde spectatorul la început), pentru a recupera stilul, atmosfera şi sensibilitatea anilor `80. Un deceniu a cărui mitologie amesteca dictaturi, aspiraţii spre democraţie şi libertate, revolte, consumerism, muzică pop, influenţa tot mai mare a televiziunii sau explozia casetelor video.

Larraín şi directorul său de imagine îşi asumă curajos o serie de „neglijenţe“: soarele care „orbeşte“ camera de filmat în unele secvenţe, luminozitatea slabă din altele, neclaritate, discontinuităţi, mişcări imprevizibile de aparat, încadraturi care sfidează reguli, intercalarea de imagini ficţionale cu înregistrări reale din epocă (filmarea în format video şterge practic diferenţele între imaginile de atunci şi cele de acum, oferind un plus de autenticitate şi prospeţime).

Gândirea (auto)reflexivă la nivelul imaginii, care nu este în nici un moment preţioasă, nejustificată sau deranjantă, îşi găseşte pandantul în felul în care, pe plan tematic, Larraín chestionează cu ochi critic transformarea ideilor politice – aflate la originea a diverse regimuri – în simple mărfuri de consum. Chilianul nu este un entuziast (deşi „No“ vorbeşte despre importanţa speranţei) şi nici un cinic, ci mai degrabă un artist lucid, despovărat de tuşe pasionale, atitudine dată poate de distanţa temporală faţă de momentul istoric ales (regizorul nu are decât 37 de ani).

Condimentându-şi lungmetrajul cu momente de sarcasm de mare efect sau de umor subtil, Larraín se dovedeşte un versat povestitor în imagini, oferind doar atât cât este nevoie (în materie de replici, detalii, tăieturi de montaj, mizanscenă) pentru ca spectatorul să aibă libertatea (şi satisfacţia) de a reconstrui singur tabloul general.

Aceeaşi tactică o împrumută şi modului de a prezenta personajele. Gael García Bernal, a cărui interpretare se numără printre punctele forte ale filmului, creează un protagonist cu manifestări emoţionale discrete, puse însă în echilibru cu o anumită opacitate.

„No“ este unul din cele mai provocatoare şi solicitante filme ajunse în acest an în cinematografele din România (într-un clasament informal şi personal care mai cuprinde „Calul din Torino“ al lui Béla Tarr, „Amour“ al lui Michael Haneke sau „În ceaţă“ al lui Serghei Loznitsa). Iar peste ani, când se va scrie istoria filmului politic al perioadei, lungmetrajul lui Pablo Larraín are şanse mari să ocupe un loc de frunte.

INFO

No (Chile, SUA, Franţa, Mexic, 2012)
Regia: Pablo Larraín
Cu: Gael García Bernal, Alfredo Castro, Luis Gnecco

Rating: ●●●●●

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

14
/08
/17

Jane Fonda şi Robert Redford se reîntâlnesc pe marele ecran într-o poveste de iubire, „Our Souls at Night”, la jumătate de secol distanţă de la apariţia lor în „Desculţ în parc”. Premiera filmului va avea loc la 1 septembrie, la Festivalul de la Veneția, acolo unde cei doi protagoniști vor fi premiaţi cu Leul de Aur pentru întreaga carieră. Robert Redford împlinește 81 de ani pe 18 august), în timp ce Jane Fonda va bifa “borna” 80 în decembrie.

13
/08
/17

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Primul titlu din competiţia de lungmetraje de ficţiune a Festivalului de la Sarajevo a fost "Grain", noul film al cunoscutului regizor turc Semih Kaplanoğlu. Mult mai ofertant este însă "Western", un excelent film al regizoarei germane Valeska Grisebach.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Page 1 of 18012345...102030...Last »