Noaptea Albă a Muzeelor a adus 800 de vizitatori la UGSR
http://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-muzeelor-a-adus-800-de-vizitatori-la-ugsr/

În Noaptea Albă a Muzeelor, aproximativ 800 de bucureşteni au vizitat clădirea-monument din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, la sediul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).

Un articol de Corina Vladov|20 Mai 2013

În Noaptea Albă a Muzeelor, aproximativ 800 de bucureşteni au vizitat clădirea-monument din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, la sediul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).

Chiar dacă evenimentele incluse în program – trei piese de teatru şi două expoziţii foto – au fost anunţate că vor începe la ora 22.00, primii bucureşteni au trecut pragul UGSR începând cu ora 20.00.

Uniunea Generală a sindicatelor din România, gazdă şi organizator al evenimentului, doreşte să-şi reasume rolul de integrator cultural pe care l-a avut înainte de 1989, acesta fiind primul pas în seria de manifestări cultural-artistice cu adresabilitate către membrii săi, în particular, şi pentru bucureşteni, în general.

„Prin organizarea acestui eveniment, UGSR a dovedit că ştie să promoveze un altfel de sindicalism pentru membrii săi. E un concept european care se discută din ce în ce mai des în cancelariile confederaţiilor europene, ca organizaţiile sindicale să se preocupe şi de gestionarea timpului liber al membrilor de sindicat.

Evenimentul cultural deosebit organizat în Noaptea Albă a Muzeelor, prin expoziţia de excepţie şi prin cele trei piese de teatru jucate de actori profesionişti, demonstrează că UGSR este pe drumul cel bun.

Cele aproximativ 800 de persoane care au vizitat sediul confederaţiei noastre au rămas impresionate atât de unicitatea arhitectonică a clădirii-monument istoric din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 45, cât şi de frumuseţea şi profesionalismul momentelor artistice. UGSR va continua să organizeze astfel de momente, inclusiv înfiinţarea unui teatru pentru membrii săi şi pentru cetăţenii Capitalei“, a declarat Cristi Godinac, secretarul general al UGSR.

Artă în clădirea fostului Senat

Vizitatorii au admirat expoziţia colectivă de fotografie „Maramureşul istoric, recreat prin istorii personale“, precum şi pe cea a artistului foto Irinel Cârlănaru.

Actorii Laurenţiu Bănescu şi Daniel Popa, în spectacolul „Colibri“

Cele trei spectacole de teatru oferite gratuit de UGSR vizitatorilor săi au fost: „Bullets over Lipscani“ (regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Smaranda Caragea şi Cătălin Babliuc), „Colibri“ (regia Florin Piersic Jr., cu Laurenţiu Bănescu şi Daniel Popa), „Anul viitor la aceeaşi oră“ (regia Daniel Popa, cu Miruna Bilei şi Alexandru Zob).

Sediul UGSR se află într-un imobil construit în 1912 pentru Clubul Austro-Ungar (cunoscut în epocă drept „Palatul Duna“), acesta fiind una dintre clădirile semnificative pentru stilul arhitectural al sfârşitului secolului al XIX-lea. Construcţia eclectică, operă a arhitectului Rudolf Quich, a fost ridicată pe un teren donat de baronul vienez Jules de Waldberg. În perioada interbelică, clădirea a găzduit, pentru o perioadă, Senatul României.

Dan Rădulescu şi Smaranda Caragea, în „Bullets over Lipscani“

Evenimentul a fost organizat de UGSR, în colaborare cu Asociaţia de Cooperare Europeană Ovidius, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură al Ministerului Culturii şi Asociaţia Doctor’s Studio.

23
/04
/17

În acest an, odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

23
/04
/17

Memorie și uitare. Povești comune, istorii personale și utopii. Nouă zile de sărbătoare teatrală, la TESZT 2017. Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, își aniversează cea de-a zecea ediție între 20 și 28 mai.

23
/04
/17

Biletele pentru continuarea mult aşteptată a poveştii din Universul Marvel se pot achiziţiona începând cu data de 21 aprilie. Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 4 mai. Cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care se reîntâlnesc cu gaşca de eroi improbabili.

21
/04
/17

Sub sloganul „Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată”, Teatrul Nottara sărbătorește, în perioada 14 – 21 mai, 70 de ani de existență printr-un mini-festival. Sărbătoarea Teatrului Nottara va fi deschisă, pe 14 mai, la Sala George Constantin, cu spectacolul „Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, cu Florin Piersic jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă/ Corina Dragomir.

21
/04
/17

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

21
/04
/17

Momentul de grație / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.

20
/04
/17

Ultima zi, cel mai recent lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, va fi lansat în cinematografele românești în 12 mai, distribuit de Independența Film. După ce a fost prezentat în avanpremieră internațională la TIFF 2016, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, Ultima zi va închide anul acesta Festivalul Filmului European, în 11 mai.

20
/04
/17

După marele succes de anul trecut al „Oedip-ului” enescian, sprijinit de către Institutul Cultural Român din Londra, parteneriatul nostru cu Opera Regală Covent Garden continuă cu un eveniment avându-l în centru pe tenorul Teodor Ilincăi, care revine pe prestigioasa scenă de operă londoneză în rolul Pinkerton din „Madama Butterfly”.

Page 1 of 61112345...102030...Last »