„Noi 4” – un spectacol care a trecut testul spațiului
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi4-un-spectacol-care-a-trecut-testul-spatiului/

„Noi 4”, de Lia Bugnar, a fost un succes la ediţia de anul acesta a Galei HOP. În spectacol au jucat Maria Obretin, Ilinca Manolache, Lia Bugnar şi Marius Manole.

Un articol de Judy Florescu|7 septembrie 2013

„Noi 4”, de Lia Bugnar, a fost un succes la ediția de anul acesta a Galei HOP. În spectacol au jucat Maria Obretin, Ilinca Manolache, Lia Bugnar și Marius Manole.

Pentru unele piese de teatru contează actorii, pentru altele textul sau regizorul, dar poate că și spațiul ar trebui să fie un element de luat în seamă. Și, cum omul sfințește locul, am revăzut un spectacol cu aceiași actori și cu aceiași ochi, dar dintr-o altă perspectivă. Spațiul de la Costinești, unde s-a ținut Gala Hop din anul acesta, s-a dovedit a fi perfect pentru Noi 4, de Lia Bugnar, un spectacol de senzație fără să caute senzaționalul. Astfel, în sala de club de la malul mării reci, nivelul de percepție al piesei s-a modificat dramatic. Tot ce am văzut pe scena ca o pasarelă de modă a clubului a fost o poveste de viață, nerepetată în culise, dar care se repetă continuu în viața de zi cu zi.

„Noi 4”, o piesă pentru femei despre un bărbat

Maria Obretin este femeia înșelată de soț care își acceptă soarta definitiv, iar această situație pare contextul absolut al condiției femeilor superbe și misterioase din România zilelor noastre. Femeia superbă va fi îndrăgostită întotdeauna de o subspecie bărbătească – scund, chelios, cu puțină burtică, cu precădere afemeiat. Iar pentru dragostea neîmpărtășită, dar provocatoare a unui astfel de bărbat, femeia superbă preferă să verse lacrimi cu nemiluita, pe care să le toarne într-o poveste acidă prietenei ei cele mai bune, ca și când ar fi rezolvat problema prin acest lucru.

„Nu știu cât o să mai rezist așa! Probabil că mult…”

Ilinca Manolache, furibundă cu lacrimi multe și cu o energie cotropitoare a fost pe departe deliciul serii; o joacă în Noi 4 pe tânăra care a tras lozul câștigător – a găsit un bărbat însurat, care îi spune că este femeia vieții lui și care o face să se simtă divă, chiar dacă are un mic amănunt peste care a trecut fără nicio problemă. Ilinca întruchipează tipologia fetelor de 18 ani din ziua de azi – ar face orice pentru dragoste, chiar dacă ea vine raționalizat din partea unui bărbat însurat, 2 ore pe săptămână.

Noi 4

Afișul spectacolului Noi 4

„Spune-mi în fața cui te umilești ca să îți spun cine ești.”

Un bărbat preferă mai multe tipuri de femei în viața lui – femeia de cartier este de departe o supratipă, de la care bărbații au mai degrabă de învățat. Așa se face că apare Otilia, căreia doar Lia Bugnar îi mai dă de lucru, și care – prin replicile sale tăioase ca un cuțit bine ascuțit -, le pune la punct pe Maria și Ilinca, crescând astfel numărul reacțiilor din partea publicului aflat în sală.

„Dacă și voi astea măritate aveți nevoie de lecții de canto, ne luați pâinea de la gură.”

Varietatea vieții ne surprinde prin complexitatea ei, iar noi preferăm să o judecăm în loc să o înțelegem. Aici intervine teatrul. Mergem la teatru pentru a înțelege mesajele cu tâlc ale vieții.

Mai rar o piesă în care să te regăsești în toate personajele. Marius Manole e un Victor care o caută pe femeia vieții sale pe toate drumurile, chiar dacă lasă suferință în urma sa, dar răul său interior și dorința de a o găsi este mai adâncă decât orice altă suferință exterioară. Nu ținem deloc cu Victor în povestea asta. Femeile l-ar huidui pe un Victor adulter, în timp ce bărbații l-ar aplauda. Dar, de fapt, uiți de orice fel de judecată când auzi povestea lui.

 

Foto: Cătălina Flămînzeanu

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.