Nora duce actorii sibieni pe scena din Japonia
https://www.ziarulmetropolis.ro/nora-duce-actorii-sibieni-pe-scena-din-japonia/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul Nora în regia lui Radu Alexandru Nica, în turneu la Tokio.

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă spectacolul „Nora“, în regia lui Radu Alexandru Nica, în turneu la Tokio.

Cele două reprezentaţii programate în capitala niponă vor avea loc miercuri, 4 decembrie, de la ora 18.30 şi joi, 5 decembrie, de la ora 14.00, pe scena Teatrului „Owl Spot”, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Internaţional „Ibsen”.

Actorii sibieni revin pentru a doua oară anul acesta în Japonia, după ce la începutul lunii martie au prezentat spectacolul „Lulu” în regia lui Silviu Purcărete, pe scena Teatrului Metropolitan din Tokio. Ca un fapt inedit, programul turneului din decembrie include pe lângă cele două reprezentaţii ale spectacolului „Nora” şi o serie de întâlniri publice, printre care două simpozioane.

Primul dintre acestea se desfăşoară sub genericul Ibsen şi o are ca invitat special pe actriţa Diana Fufezan care va vorbi despre rolul acesteia în spectacolul „Nora”. Evenimentul va avea loc luni, 2 decembrie, la Universitatea Waseda, începând cu ora 14.00.

Cel de-al doilea simpozion va avea loc marţi, 3 decembrie, de la ora 15.00, la Japan´s Woman University şi îl aduce la microfon pe Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu, într-o discuţie despre emanciparea femeii pornind de la piesele „O casă de păpuşi” de Henrik Ibsen şi „Lulu” de Frank Wedekind.

Nora – povestea unei femei care a învăţat să decidă singură 

Producţia Teatrului Naţional din Sibiu este o adaptare după piesa „O casă de păpuşi” a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. Considerat unul dintre cele mai controversate publicaţii de la sfârşitul secolului al XIX-lea, manuscrisul semnat de autor a fost inclus în urmă cu zece ani în Programul Memoria Lumii (Memory of the World Register) al UNESCO ca semn al recunoaşterii valorii istorice a textului prin faptul că a influenţat naturalismul şi feminismul.

Nora Helmer este o femeie care a fost condusă toată viaţa fie de tatăl ei, fie de soţul Torvald. În momentul în care căsnicia îi este pusă la încercare, valorile Norei încep să se schimbe şi femeia decide să îşi ia soarta în propriile mâini. Spectacolul de la Sibiu se remarcă prin schimburile de replici condensate, relaţiile puternice şi dezinvolte dintre personaje.

Nora, Lulu

Ofelia Popii în „Lulu“ – primul spectacol care a fost prezentat în Japonia 

Ineditul acestei montări constă în cercetarea coregrafică prin care reiese tema centrală a textului: neputinţa partenerilor de a ajunge unul la celălalt. Personajele vorbesc, întind mâna pentru a se atinge, însă privirile nu li se întâlnesc. Perspectiva are de o picturalitate stranie, deşi trupurile lor sunt foarte apropiate, ele sunt plasate pe traiecte diferite. Întâlnirea, într-un minim punct al adevărului, e ratată matematic.

Radu Alexandru Nica a primit premiului UNITER pentru cel mai bun debut în anul 2005 pentru regia acestui spectacol. Din noua distribuţie a spectacolului fac parte actorii Diana Fufezan, Ofelia Popii, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Pali Vecsei şi Alexia Mara Baciu. Acest spectacol s-a bucurat, de asemenea, de contribuţia scenografei Carmencita Brojboiu şi a coregrafilor Florin Fieroiu şi Hugo Wolf.

Info:

Sibienii vor putea viziona spectacolul refăcut, în noua distribuţie vineri, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la sediul Teatrului Naţional din Sibiu.

Preţul unui bilet pentru această reprezentaţie este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră şi 30 de minute.

Foto credit: TNRS, spectacolul Nora

15
/06
/17

La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, Mikhail Baryshnikov prezintă un one-man show intitulat „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, bazat pe poemele poetului rus Joseph Brodsky. Cele două reprezentații sunt programate pe 15 iunie, ora 22.00, și 16 iunie, ora 18.00.

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Unul dintre invitații speciali ai FITS 2017, Mikhail Baryshnikov, a ajuns încă de luni, 12 iunie, în Sibiu, nerăbdător să urmărească o parte dintre spectacolele programate în festival. A aplaudat, odată cu publicul numeros de la sala BRD Scena9, spectacolul „Vertigo 20” creat de coregrafa Noa Wertheim și s-a întâlnit cu Președintele FITS, Constantin Chiriac, pentru o discuție călduroasă despre detalii din viața artistică și personală, dar și despre spectacolul pe care artistul îl va susține la Sibiu.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

14
/06
/17

“Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit”, spunea Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, care se stingea din viață pe 14 iunie 1986.

13
/06
/17

Miercuri, 14 iunie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduiește lansarea romanului „Iată-mă” de Jonathan Safran Foer, una dintre cele mai aşteptate cărţi Humanitas Fiction din această vară şi bestseller al editurii la Bookfest 2017, din care vă invităm să descoperiți un fragment.

13
/06
/17

Tocmai a avut loc la Bulandra premiera spectacolului „Pe lacul auriu” (de Ernest Thompson), în regia maestrului Dinu Cernescu. E un spectacol de modă veche și bună.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.