O lume noua, inspirat din poveştile primilor imigranţi români în SUA, în premieră la TIFF
http://www.ziarulmetropolis.ro/o-lume-noua-inspirat-din-povestile-primilor-imigranti-romani-in-sua-in-premiera-la-tiff/

Filmul “O lume nouă” (“Start Anew World”), un scurtmetraj de ficţiune regizat de Luiza Pârvu, scris de Toma Peiu şi inspirat din poveştile reale ale primilor imigranţi români în SUA, va avea premiera absolută în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc de la TIFF, festival care începe vineri, la Cluj-Napoca.

Un articol de Petre Ivan|27 Mai 2014

O lume noua va fi proiectat, în premieră, în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc (ZFR) şi va putea fi urmărit în prezenţa echipei, în 4 iunie, de la ora 22.30, la Cinema “Florin Piersic”, a doua proiecţie fiind programată în 6 iunie, de la ora 10.00, la Cinema Victoria, informează Mediafax.

Povestea filmului se petrece în Pennsylvania, în 1908. Cizmarul Petru Ciotloş o întâmpină cu afecţiune mută pe Ana, soţia vărului său, în casa lor din Lumea Nouă.

Olimpia Melinte,în filmul O lume nouă

Olimpia Melinte,în filmul O lume nouă

Înainte de a ajunge la inima ei, însă, Petru trebuie să îi dea o veste care o va schimba pentru totdeauna.

“O lume nouă” este unul dintre cele mai aşteptate filme scurte româneşti ale anului, după ce atât presa online naţională, cât şi cea din Transilvania au susţinut şi reflectat pe larg realizarea peliculei inspirate din poveşti adevărate, ale primului val de emigranţi români din istorie: cei plecaţi la 1900 în Statele Unite, preponderent de pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar.

Premiera de la Cluj-Napoca, obiectivul realizatorilor încă dinaintea începerii filmărilor, va avea, astfel, o semnificaţie cu totul specială, atât pentru public, cât şi pentru cineaştii prezenţi în sală.

Actorii din rolurile principale, Olimpia Melinte şi Florin Penişoară, regizorul Luiza Pârvu, scenaristul Toma Peiu, producătorul şi scenograful Adriana Răcăşan, co-producătorul Mihai Penişoară şi producătorul asociat Dan Chişu vor fi prezenţi la întâlnirea cu publicul TIFF.

Tot în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc, spectatorii TIFF vor putea vedea alte două premiere absolute – “Să mori de dragoste rănită” (regia Iulia Rugină) şi “Kowalski” (regia Andrei Creţulescu) -, alături de “Plimbare” (regia Mihaela Popescu).

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană. Anul acesta, TIFF Cluj-Napoca va avea loc între 30 mai şi 8 iunie, TIFF Bucureşti va avea loc între 10 şi 19 iunie, iar TIFF Sibiu, între 25 şi 29 iunie.

Foto cu O lume noua, Luiya Pârvu şi Olimpia Melinte – Cinemagia

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

14
/08
/17

Jane Fonda şi Robert Redford se reîntâlnesc pe marele ecran într-o poveste de iubire, „Our Souls at Night”, la jumătate de secol distanţă de la apariţia lor în „Desculţ în parc”. Premiera filmului va avea loc la 1 septembrie, la Festivalul de la Veneția, acolo unde cei doi protagoniști vor fi premiaţi cu Leul de Aur pentru întreaga carieră. Robert Redford împlinește 81 de ani pe 18 august), în timp ce Jane Fonda va bifa “borna” 80 în decembrie.

13
/08
/17

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Primul titlu din competiţia de lungmetraje de ficţiune a Festivalului de la Sarajevo a fost "Grain", noul film al cunoscutului regizor turc Semih Kaplanoğlu. Mult mai ofertant este însă "Western", un excelent film al regizoarei germane Valeska Grisebach.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Page 1 of 18012345...102030...Last »