„O lună în Thailanda“, premiul criticii internaţionale la Sofia
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-luna-in-thailanda-premiul-criticii-la-sofia/

„O lună în Thailanda“ – debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu – a câştigat premiul Federaţiei internaţionale a criticilor (FIPRESCI) pentru cel mai bun film din competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Sofia

Un articol de |17 martie 2013

„O lună în Thailanda“ – debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu – a câștigat sâmbătă seara (16 martie) premiul Federaţiei internaţionale a criticilor (FIPRESCI) pentru cel mai bun film din competiția Festivalului Internațional de Film de la Sofia.

Festivalului Internațional de Film de la Sofia (7-17 martie), ajuns la cea de de-a 17-a ediție, este unul dintre cele mai apreciate evenimente cinematografice din Europa. Evenimentul din Bulgaria a prezentat pe parcursul celor zece zile de festival peste 200 de filme (lungmetraje, scurtmetraje şi documentare).

Printre invitaţii speciali ai festivalului s-au numărat regizorul Costa-Gavras şi celebri fraţi Paolo şi Vittorio Taviani.

În programul ediţiei din acest an a Festivalului de la Sofia s-au regăsit mai multe pelicule româneşti. Astfel, filmul regizorului Cristian Mungiu „După dealuri“ a fost prezentat în programul Cinema today – Masters, „O lună în Thailanda“, în regia lui Paul Negoescu, a fost selectat în competiţia internaţională, în timp ce „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, şi „Toată lumea din familia noastră“, de Radu Jude, au fost incluse în competiţia balcanică. Filmul regizat de Radu Jude a fost prezent şi în secţiunea Grand Prizes.

„O lună în Thailanda“ spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu) care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu e mulțumit de viața lui sentimentală și decide să se despartă de prietena sa, Adina (Ioana Anastasia Anton). Pornește într-o călătorie prin cluburile și petrecerile bucureștene în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola). Dar este oare ea femeia de care Radu are nevoie cu adevărat?

Din distribuţie mai fac parte actorii: Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Răileanu, Ionuț Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotleț, Ștefan Munteanu, Simona Ghiță.

Paul Negoescu a mai participat, cu debutul său – „O lună în Thailanda” – la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur, în Competiția “Emile Cantillon”, la Festivalul de Film de la Zurich în competiția oficială și la Festivalul Noului Cinema de la Montreal, în selecția internațională.

Filmul „O lună în Thailanda”, o producţie Hi Film, în co-producție cu Abis Studio, este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și cu participarea HBO România.

„O lună în Thailanda” a fost dezvoltat în cadrul CineLink la Festivalul de Film de la Sarajevo și în cadrul atelierului Premiers Plans coordonat de actrița Jeanne Moreau, iar scenariul filmului a fost finalist al concursului HBO.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.