O nouă premieră TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-premiera-tnb/

Miercuri 17 octombrie, la ora 19.30, în Sala Mică a TNB, va avea loc premiera spectacolului-coupé Doi x Doi, prezentat în cadrul proiectului „Uşi deschise pentru toţi”, compus din piesele într-un act Tigrul de Murray Schisgal şi Amantul de Harold Pinter, puse în scenă de regizorul Vlad Stănescu. Scenografia: Ioana Creangă. Mişcarea scenică: Florin Fieroiu. […]

Un articol de |15 octombrie 2012

Miercuri 17 octombrie, la ora 19.30, în Sala Mică a TNB, va avea loc premiera spectacolului-coupé Doi x Doi, prezentat în cadrul proiectului „Uşi deschise pentru toţi”, compus din piesele într-un act Tigrul de Murray Schisgal şi Amantul de Harold Pinter, puse în scenă de regizorul Vlad Stănescu.

Scenografia: Ioana Creangă. Mişcarea scenică: Florin Fieroiu.

Două remarcabile cupluri actoricești se confruntă cu două povești picante de iubire, scrise de doi cunoscuți autori dramatici contemporani.

Îi veţi reîntâlni în ipostaze pasionale pe Maia Morgenstern şi pe Mircea Rusu în textul lui Pinter şi veţi descoperi noi valenţe ale talentului Amaliei Ciolan şi al lui Marcelo S. Cobzariu, care dau viaţă cunoscutei piese scrise de Murray Schisgall.

Spectacolul pune într-o ecuație inedită două surprinzătoare poveşti de cuplu, dezvăluindu-ne atât nebănuitele faţete ale dragostei ce poate lua naştere în cele mai neaşteptate împrejurări, cât și dificultatea de a menţine vie flacăra pasiunii.

Un spectacol dulce-amărui, un veritabil „catastif al amorului” în variantă modernă, în care succesul e asigurat, în primul rând, de remarcabila performanţă a actorilor.

Lui Vlad Stănescu, regizorul spectacolului, i se datorează, printre altele, uimitorul balet al trapelor, aşa cum a rămas în memoria noastră acel unic spectacol sceno-tehnic care a pus în valoare virtuţile scenei mari a TNB, prezentat în premieră absolută în cadrul unei conferinţe de presă cu public în primăvara anului trecut.

Sursa: TNB

Citiţi şi:
06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;