O nouă stea la orizont: Iulia Poptean
http://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-stea-la-orizont-iulia-poptean/

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriţă, tânără, douăzeci şi doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteţi constata şi dumneavoastră – am întâlnit o fată cu simţul umorului, fără fasoane, sinceră, care ştie bine şi cine e şi unde vrea să ajungă.

Un articol de Andrei Crăciun|15 August 2016

Suntem aici, la cârciumă, la o oră mai degrabă matinală, alături de o tânără care fumează țigări și bea cafele. Cine ești dumneata?
Eu sunt Iulia Poptean, actriță.

Deja?
(râde) Sunt o fată din București care încearcă să facă actorie.

De unde ești tu de loc?
Din comuna Militari, am tot încercat să plec de acolo, dar nu am reușit, acolo am casa, câine, pisică (râde).

Ești un cetățean simplu de la bloc?
Da. Stau doar cu mama acolo. Am o soră mai mare care a locuit șase ani în Anglia, iar acum se mută în America.Taică-miu a terminat design-ul, a fost grafician toată viața… Face chestii din lemn, se duce pe la târguri din țară. E mereu plecat. Și maică-mea la fel, tot artistă e, deși nu a terminat UNARTE sau ceva. Pictează… Acum lucrează într-o multinațională și a terminat Dreptul. Soră-mea a făcut Științe Politice și Relații Internaționale, a avut tot felul de jobulețe prin Anglia, și acum vrea foarte mult să scrie. Are un blog, și se duce în America să scrie.

Deci, dumneata ești un copil din Militari ajuns la Actorie.
Din întâmplare. Eu am fost la liceu, la Tonitza, la scenografie. Și trebuia să merg mai departe pe drumul ăsta – cu scenografia -, dar m-am răzgândit.

Ce învățați voi la liceu, acolo?
Desenezi foarte mult, un bun scenograf trebuie să fie un excelent desanator.

Dumneata erai?
Nu. Nu aveam deloc răbdare să desenez. Mână aveam, de la taică-miu probabil. Dar răbdare nu aveam! Îmi făceam temele pentru acasă, dar înnebuneam singură în atelier lucrând! Nu aveam răbdare.

Aveați voi ateliere unde să lucrați?
Da, sigur. Acum se vor muta în alte sedii, noi. O să fie și mai bine.

IULIA POPTEAN ȘI TRAGEDIA CARE A MATURIZAT-O

Și ai eșuat și în cariera asta.
Cu câteva luni înainte să termin a doișpea, am decis să dau la actorie. Am avut un an greu atunci… Am avut în liceu un iubit care a murit călcat de mașină.

Îmi pare rău.
Și mie. Și asta m-a maturizat foarte tare.

Cum a murit?
Trecea regulamentar strada, pe Lascăr Catargiu…

Un băiat tânăr?
Optișpe ani. Și m-am gândit serios ce vreau să fac. Cât de serios mă puteam eu gândi la optișpe ani. Nu voiam să ajung la patruzeci de ani cu regrete: băi, ce m-aș fi făcut eu actriță…

unnamed-5

Ți se pare că oamenii la patruzeci de ani sunt foarte bătrâni?
Mai bătrâni ca mine oricum. Nu știu dacă o să mai gândesc așa când o să ajung acolo. M-am apucat să mă pregătesc de actorie, am aflat că sunt chiar bunicică, așa că am dat și am intrat. Mergeam la teatru des când eram mică, mă aduceau părinții de mânuță. La Operă, la teatru, la Bulandra, la Național, la Act, la Mic. Nu au fost public de Național părinții mei. Mai mult maică-mea, de fapt… Am mers mult și la balet, soră-mea a făcut balet.

IULIA POPTEAN A FOST ȘI BALERINĂ, ȘI PIANISTĂ, ȘI TENISMENĂ

Și dumneata de ce nu te-ai făcut balerină?
Am încercat.

Ai eșuat și în această încercare.
Iată. Eram foarte grasă și crăcănată și deloc muncitoare când eram mică. Și i-am spus mamei că eu nu mai vreau să merg la opera aia căcăcioasă și să mă lase în pace… A încercat multe săraca mama cu mine, m-a dat și la pian, eram bună și la pian, dar nici acolo nu munceam…

Deci, până acum avem așa: ai eșuat în cariera de balerină, ai eșuat în cariera de pianistă, ai eșuat în cariera de scenografă.
Și în tenis. Am practicat și tenisul vreo patru-cinci ani. În Militari, lângă casa mea. Antrenorul meu chiar își dorea să fac treaba asta la nivel de performanță. Făceam antrenamente zilnice… Dar a trecut și asta!

Ai mai apucat să și joci în competiții?
Nu. Eram prea mică. Am făcut de pe la șase la zece-unșpe ani. Eu sunt stângace. Și chestia asta era wow! la tenis.

Vreau să vă spun că există și oameni tineri care nu stau toată ziua cu nasul în telefoane. Nu suntem niște ignoranți, nu ne-a distrus nicidecum Facebook viața.

Nu te-au obligat să scrii cu mâna dreaptă?
Nu. Pe tata l-au obligat și scrie oribil. Sunt handicapată de mâna dreaptă. Nu pot face nimic cu ea.

Și ce alte cariere ai mai ratat?
Cred că astea au fost.

Și până la urmă – actoria.
Am nimerit aici.

Ai știut intrarea.
A fost minunată perioada aia în care m-am pregătit.
IULIA POPTEAN ȘI OAMENII CARE AU FORMAT-O

Cine te-a pregătit?
Prima dată m-am dus printr-o prietenă la Cristina Casian, pe care o văzuse mama în “Amalia respiră adânc”. M-am văzut cu ea, am citit câteva poezii, dar ea nu mai pregătise pe nimeni niciodată și i-a fost frică să mă pregătească. Și atunci m-a trimis la Alina Grigore, care era cea mai bună prietenă a ei și care mai pregătise. Alina se întorsese recent în țară, fusese plecată în America și își deschidea o școală de actorie. M-am dus și la o grupă de actorie de la ea de la școală, și a fost toată nebunia aia, mă vedeam cu ea zilnic și nu-mi lua bani sau ceva. M-a pregătit din suflet. Totuși, nu știam nimic despre asta. Prima oară când am citit o poezie, mama era: sigur vrei să faci chestia asta? Eram horror!

unnamed-7

Cine te-a evaluat pe dumneata la admitere?
Doru Ana, Olga Delia Mateescu și Marilena Jugănaru, care ulterior mi-a fost și profesoară de licență timp de trei ani de zile. La admitere, toți copiii erau pe acolo panicați, eu eram ca o floricică, într-o rochiță: ce aveți, de ce sunteți panicați?, haideți! Și am intrat acolo, nu știu, eram atât de fericită că dădeam admiterea la Teatru!… Eram atât de stăpână pe mine… n-am avut treabă. Mi-a povestit profa mea de actorie după aia că a fost singurul om din toată cariera ei de la care nici măcar nu-și aduce aminte nici ce poezie a spus la admitere. Și ea are o memorie extraordinară. Știu că am început cu o poezie de forță, sau ce credeam eu că e forță, m-am apropiat foarte mult de ei, năvălisem peste ei, apoi m-au pus să cânt și le-am cântat aia din Veronica – De ce nu se doarme la ora aceasta? – și îi certam și așa. Apoi le-am zis o povestire de Mușatescu, și știu că au râs foarte mult și cred că de-acolo m-au luat. Cu aia i-am convins. La a doua probă, erau toți profesorii aliniați – la Sala Atelier, aveam un reflector pe mine, m-am și împiedicat când am intrat pe scenă, aveam niște emoții cumplite…

Obișnuiești să te împiedici înainte de intrarea în scenă?
Cea mai nasolă chestie care mi s-a întâmplat a fost într-un spectacol la licență – jucam “Un cuplu ciudat” – când mi s-a pus un cârcel la gambă, era îngrozitor, la finalul spectacolului nu puteam să merg, m-au dus colegii pe brațe. Ce înseamnă să nu îți faci încălzire ca lumea înainte de spectacol!

Ai reușit să termini facultatea, nu doar să intri. A fost greu?
Nu. De la noi din grupă au plecat mai mulți, pentru că profesoara noastră, doamna Jugănaru, era foarte dură. Și am rămas șase oameni și am făcut o școală ca pe vremuri. Programul nostru se termina la ora opt seara, dar stăteam până la unu noaptea în școală.

Și ce s-a ales de voi?
Eu sunt singura care a intrat la master, au mai dat două colege, dar nu au intrat. Una dintre fete – Diana Lazăr – face acum management, dar a fost angajată și la Teatrul din Suceava. Doris, o altă colegă, a început să facă spectacole la păpuși-marionete. Vasile e barman într-un bar de salsa, Mihnea a avut o nebunie de vis, să se mute în Londra, era ahtiat după treaba asta, nu-mi dau seama de ce, a dat la actorie în Londra, a intrat, nu a avut bani să se ducă la școală, așa că lucrează acum într-un restaurant coreean și strânge bani. Și mai e o fată, Diana, despre care nu mai știu nimic.

Practic, dumneata ce ai mai ajuns cât de cât?
Eu am visat că o să terminăm școala și o să lucrăm împreună.
Și iată că nu ai ajuns să lucrezi cu ei, ci cu alții. Cum ai ajuns dumneata pe prima scenă a teatrului nostru independent, tocmai la Godot?
Eu pe Mădălina  o știam de la Marela Jugănaru, doamna profesoară. Era din fosta ei generație – Marela era îndrăgostită de Mădălina, de Anghel Damian… Anul trecut, m-am băgat să fac figurație în musical-ul celor de la master din anul II. Eram vreo cinșpe oameni acolo – și Mădălina a venit la un spectacol, și m-a văzut și pe mine pe acolo prin spate, și așa s-a legat. A fost o întâmplare. Reporterița din “Averse” trebuia să fie jucată de Irina Antonie, iar eu să fiu pe dublu cu ea, dar Irina avea multe proiecte și nu a putut să mai vină și am rămas eu.

Mergeai și dumneata la Godot când erai studentă?
Mereu îmi era frică: dacă nu mă lasă să intru?, că e teatru independent și așa. Dar am intrat de fiecare dată ca studentă, nu au fost probleme.

Și ai fost mulțumită de colaborarea asta?
Foarte mulțumită. Dar am fost și foarte speriată.

Bani ai luat?
Am luat. Trăiesc din ei. Mă mai răsfăț cu câte un taxi. Nu îmi place să întârzii.
Seriozitatea impusă la școală.
Da. Deși se mai diluează obiceiurile…

Urmează să termini masterul?
La anul. Am terminat abia primul an.

IULIA POPTEAN, STALIN ȘI STELA POPESCU

Ce vârstă ai dumneata de fapt?
22. Sunt născută pe 21 decembrie. În aceeași zi cu Stalin și cu Stela Popescu. Doar că în 1993.

Iată o alăturare ciudată. Săgetător?
Cred că sunt mai mult Săgetător.

Care sunt caracteristicile zodiei Săgetător?
Una care m-a amuzat e că se îngrașă în zona coapselor. O prostie. Știu că le place să călătorească.

Tu unde ai călătorit?
Nu am călătorit prea mult – am fost prin împrejurimile țării noastre. În viitor, vreau foarte mult, să merg în Italia, să mă plimb prin orașe. Alt loc în care îmi place foarte mult e Israelul, sora mamei mele e acolo dintotdeauna.

Ești măritată, Iulia?
Nu. Și nici nu cred… Sunt greu de prins. Nu prea stau locului.

Și gata?! Viața dumitale personală s-a încheiat?
Cum să se încheie? Nici n-a început bine…

unnamed-2

Bărbat, copii, credit la bancă, concediu de vară, concediu de iarnă? Nu intri și dumneata în rândul lumii?
Stai așa, că am douăjdoi de ani! Lasă-le. E timp. După ce mă potolesc. De la cincizeci de ani încolo…

Ce înseamnă conceptul de potolire?
Să știi că sunt un om liniștit. Sunt foarte bătrână, de fapt.

 

IULIA POPTEAN, RĂBDAREA ȘI VOINȚA

Caracterizează-te în câteva cuvinte. Atât ca om, cât și ca actor.
Un avantaj e că sunt un om răbdător. Mamă, ce întrebare grea! Uite, un dezavantaj e ăsta cu voința.

N-ai voință?
Lucrez la asta. Adică, nu sunt genul care are ambiția să schimbe lumea, și așa. Am ambiție, dar nu suficientă. Nu vreau să rup țara în două, să ajung cea mai wow. Nu o am, și poate ar trebui. Asta îmi lipsește.

Ai fost și tu pe la castinguri, să pici, să te înveți minte?
Am picat mult, dar am și luat.

Ești vreo vedetă de televiziune și eu nu știu?
(râde) Nu. Am luat niște reclame. Am făcut la Farmacia Dona. Într-una eram o tipă care și-a rupt mâna, iar iubitul ei mergea la farmacie, iar în cea de-a doua eram chiar farmacista.

Dacă nu erai actriță, te făceai farmacistă?
Nu. Dar mi-ar fi plăcut să fiu medic, mi-am descoperit treaba asta, când îmi jucam spectacolul de licență – iar personajul meu era o doctoriță de 44 ani. Îmi plac foarte mult medicii.

Ce îmi poți spune despre realitatea imediată? Îți place țara noastră, în care trăim ca vai de lume?
Da, dar e greu de tot. Sunt atât de multe lucruri care merg greșit, încât nici nu știi de ce să te plângi mai întâi.

Dumneata de ce te plângi?
De oameni, de ignoranța, de prostia lor, de lasă că merge și așa.

IULIA POPTEAN ȘI SENSBILITATEA ROMÂNILOR

Și calități nu avem și noi?
Avem o sensibilitate a noastră. Când am mers la soră-mea la Londra, și am fost de multe ori, ea stătea în Soho… și stăteam pe acolo și mă uitam la oameni și vedeam că sunt foarte repeziți, foarte grăbiți. Noi încă mai știm să stăm la o masă, să mâncăm ceva gătit ca lumea…

Știi și dumneata să faci o ciulama?
Ador să gătesc! Doamne-doamne! Știu să fac sarmale, orice ciorbă, supă…

Cine te-a învățat pe dumneata?
Mama gătește și gătește foarte bine, dar nu am stat să o urmăresc, numai că mi se pare foarte simplu. Sunt înnebunită să merg la piață, să cumpăr legume, să mă cert cu vânzătorii, apoi, ce e așa de greu? Urmezi rețeta și faci. Chiar dacă nu am gătit feluri de mâncare, știu că pot să le fac. Mai pun murături. Anul trecut am pus primele mele murături!

Practic, nu o să mori de foame în eventualitatea în care nu merge actoria… De la ce o să ți se tragă?
Probabil de la nesomn, epuizare, țigări.

De ce nu dormi? Ai insomnii? De ce nu dormi? De ce ai insomnii?
Nu am insomnii. Știi ce bine dorm? Dar nu vreau să dorm, pentru că mai am chestii de făcut. Mă bag în pat la zece, dar mă culc la două, până atunci citesc, mă trezesc la șase, beau o cafea, citesc iar… Îmi place să ies cu oamenii la terasă, să vorbesc… Iată, un alt românism. Ieși pentru o oră și mai stai cinci.

IULIA POPTEAN ȘI PĂPUȘILE

Cu paralele cum stai?
Am mai făcut păpuși și le-am vândut. Acum câteva zile m-am hotărât că nu mai vreau să fac asta – vreau să fiu doar actriță! Dar câștigam din asta. Când eram mică, aveam foarte multe păpuși, dar nu o să vorbim despre asta. Acum mai am una singură – o maimuță. Și încă o iubesc, aș pleca alături de ea în vacanță. Eu am fost un copil crescut cu jucării handmade. Mi se pare că puștii ăștia de acum își iau mai degrabă o Barbie sau ceva, ce e la modă. Păpușile pe care le făceam eu de mână erau cumpărate de la adolescenți în sus. Și de străini.

unnamed-6

Cât câștigai tu la o păpușă?
Nu le dădeam ușor, dar am dat mereu tot ce am făcut. Câștigam cât să pot să merg într-o vacanță – eu din banii mei. Să pot să ies în oraș. Făceam niște bani acolo, lunar. Dar au mai venit bani și din actorie – din proiecte, din reclame…

Ai un tatuaj. L-ai făcut în clasa a doișpea, la accidentul iubitului tău?
Da, când era prietenul meu în spital. Nu-mi plac tatuajele. Îmi plac oamenii tatuați de sus până jos, dar eu nu mi-aș mai face altul. Îmi place pielea clean.

Ce au zis membrii familiei când te-au mai văzut și tatuată după ce că erai cum erai?
(râde) Nu au mai zis nimic. Și maică-mea are tatuaje! Are numele meu și al surorii mele – Iulia și Sabina. Soră-mea are vreo patru tatuaje, când a văzut-o pe ea, atunci a înnebunit. Soră-mea are o piele faină, albă…

Ce îndeletniciri ai dumneata în viață?
Mă ocup să devin actriță. În rest, merg la teatru, citesc, citesc mai mult decât merg la teatru sau decât mă uit la filme. Mai făceam păpuși, uite – lucram o jumătate de zi la una. Și nu poți să faci doar una. Trebuie să lucrezi doișpe ore pe zi în vacanță, zi de zi. Și nu mai vreau să fac pentru că îmi ocupă mult timp. Îmi place foarte mult să merg pe jos prin oraș, de multe ori merg pe jos până acasă, în Militari. Dau multe ocoluri, ascult muzică în căști.

Pentru viitor, ce așteptări aveți domnișoara Poptean?
Mă gândesc că vreau să fiu în cât mai multe proiecte. Am luat un concurs pentru 9G la Național – cu o piesă “Război”. Textul va fi pus de Lorena Zăbrăuțeanu. Deocamdată ne lipsește un actor din distribuție. Până acum suntem eu, Oana Predescu, Paul Radu, Eliza Păuna.

IULIA POPTEAN, GALA HOP ȘI TELENOVELELE

De ce nu ai venit și dumneata la preselecție pentru Gala HOP?
E o întrebare bună și știam că mă vei întreba. Vreau foarte mult să merg în viitor. Cred că există un moment pentru fiecare proiect. Vara asta s-a întâmplat să am “Sâmbătă: averse!” și “Război” și știu că voi mai începe două proiecte la școală, și nu aș fi avut timp să mă pregătesc așa cum mi-aș fi dorit. Gândul meu e să mă duc la anul. O să termin masterul și nu o să am alte proiecte, cred. Doamne ajută, totuși, să am! Dar nici nu vreau să mă duc acolo pe brânci, pregătită așa, în pripă. Te uiți la mine și nu ești satisfăcut de răspuns.

Nu, mă gândesc la tinerii noștri actori, că sunt amărâți săracii. Telenovele nu se mai fac. Filme – nici atât! Știi să mănânci o ciorbă?
Cred că mă descurc. Pot să fac o ciorbă, dacă e cazul (râde). Nu am făcut film, dar îmi doresc foarte tare. Dacă faci telenovele și dacă nu ești Dinică și Visu și deja ai o carieră în spate… ești puțin privit așa de oamenii din teatru. Mi se pare o prostie, nu sunt deloc de acord cu asta. Sunt actori mari care ne-au spus în școală că trebuie să facem și asta. E o experiență. Dar sunt și mulți care… “aoleu, telenovele…”.

IULIA POPTEAN, DANSUL LA BARĂ ȘI CIRCUL

Ce voiai să te faci dumneata când erai mică?
Am avut o lungă perioadă în care îmi doream să mă fac dansatoare la bară. Nu mă întreba de ce. Repetam în casă, la un calorifer… Mi se părea mie exotic sau nu știu ce era în capul meu. Bine că mi-a trecut.

Și ai dansat vreodată la bară?
Nu și sper să nici nu fiu nevoită. Dar când m-a întrebat taică-miu ce vreau să mă fac, când eram mică, i-am spus că o să vând vaze din casă. Mi-a atras atenția că la un moment dat se vor termina și atunci? I-am spus că voi cumpăra altele și le voi vinde mai departe.

O carieră în comerț, deci.
Iată. Și mi-am dorit să fac și ceva la circ! Și încă aș face asta – dacă aș avea vreo abilitate deosebită, aș pleca în lume cu circul…

Iată încă două cariere ratate – să fugi cu circul și să fii dansatoare la bară, un vis ucis în fașă.
(râde) Eram cam trântor când eram mică. Acum aș munci de dimineața până seara! Când am un rol nou, înnebunesc! La proiectul meu de licență aveam multe flori de care trebuia să am grijă, pentru că altfel mureau și nu aveam bani să luăm altele. Și așa am ajuns la final de școală cu un balcon plin de flori și îmi plac foarte mult. Mă uit cum cresc – am chiar și un lămâi. E greu să ai grijă de flori, îți ia mult timp.

A venit și mama dumitale să te vadă la teatru?
E unicul meu fan, dar e și foarte critică.

Chiar nu ai și dumneata niciun fan?
Mama e principalul.
IULIA POPTEAN A JUCAT LA TEATRUL DIN BUZĂU.

Ai și stalkeri din ăștia?
Sunt niște fete din Buzău…

Din Buzău?!
Joc un spectacol la Teatrul din Buzău…

Păi, și de ce n-ai început, măi copile, cu asta? Că asta e știrea! Iulia Poptean, care e și actriță la Teatrul din Buzău…
(râde) Nu m-ai întrebat.
Dă-mi voie să îmi fac o mea culpa.
Joc la Buzău în acest spectacol – “Suflete tari“. La Teatrul George Ciprian, un teatru renovat, frumos, cu o sală mică, intimă. Și am avut o sală numai de adolescenți, și, după spectacol, fetele ne-au căutat pe facebook – Nu pot să cred, ești Elena din Suflete tari! Aceștia sunt fanii mei. Cred că sunt și multe fete din jurul Buzăului acolo.

Practic, ești visul de aur al unor tinere dimprejurul Buzăului.
Atât pot și eu (râde). E un început în viață. Am mai avut un băiat care m-a văzut în spectacolul de licență și m-a rugat să îl pregătesc pentru examenul de admitere… Era mai mare ca mine, avea vreo douăzeci și patru de ani.

Și l-ai pregătit?
Mamă, mi-e așa de frică să pregătesc un om! Poți să o dai în bară și să fie vina ta și să îți bați joc de viața lui. Dar cred, pe de altă parte, că mi-ar plăcea foarte mult să fiu profă. Dar știu că dacă aș face asta, aș face doar asta, nu aș mai face actorie. Profesoara mea, doamna Jugănaru, a făcut doar asta, ni s-a dedicat total. Dar cred că nici așa nu e bine.

IULIA POPTEAN, TALENTUL, DEZNĂDEJDEA ȘI PERMISUL DE CONDUCERE

Sunteți talentată domnișoară?
Așa mi-au spus diverși oameni care m-au văzut în spectacole și eu i-am crezut. Dacă nu i-aș crede, nu aș mai avea nicio speranță că pot face ceva cu viața mea.

Nu ai cunoscut deznădejdea. Îți e străină?
Am cam reușit tot ce mi-am propus. Stai! Nu am reușit să-mi iau carnetul de șofer. Am picat examenul. Am fost foarte emoționată, m-am dus cu emoții ca la spectacol. Acolo trebuie să fii stăpân pe tine, lucid, am vrut să dau din nou, dar între timp mi-a expirat școala de șoferi. Până o fac din nou, mă descurc cu bicicleta și cu tramvaiul.

Ești hipsteriță?
Absolut deloc. Nu sunt nici măcar cool.

Ai ieșit și tu să protestezi ba cu una, ba cu alta? Sau ceva?
Nu.

Bine, până ajungeai tu din Militari se isprăvea protestul…
(râde). N-am avut acest imbold. Am fost la curent cu tot, dar nu am ieșit. Cred că pot să fac revoluție, crește revolta în mine, odată cu vârsta, dar deocamdată nu am simțit cu adevărat nevoia să ies și să strig pe stradă.

Speranțe?
Îmi doresc să fac mult meseria asta. Cu oameni mișto.

Care e diferența între tradiții și obiceiuri (n.r. – o întrebare care apare frecvent în spectacolul “Sâmbătă: averse!”)?
(râde) Ți-am zis: trebuie să mai joc de câteva ori spectacolul ăsta să mă prind ca lumea. Mie îmi plac foarte mult tradițiile, nu prea cred în superstiții. Apăgânei (n.r. – personajul interpretat de Iulia Poptean) nu are nicio treabă nici cu una, nici cu alta. Nu știu cum de m-a distribuit pe mine Matei în rolul ăsta…

Cu marele nostru tânăr regizor cum v-ați anturat?
L-am cunoscut în curtea facultății. Stătea de vorbă cu Ștefan Huluba. Eu îl știam bine pe Huluba, că a fost asistent la mine la master. E bestial Huluba la școală, și cred că o să fie un profesor extraordinar, dacă o să facă asta. Mi-a făcut cunoștință cu Matei, am fumat o țigară, am vorbit puțin, și ne-am cunoscut lucrând, nu știam nimic despre el, nu auzisem nimic despre el, și firește că nici el despre mine (râde)

IULIA POPTEAN, FACEBOOK-UL, POKEMONII ȘI UN MESAJ DESPRE TINERETUL DIN ZIUA DE AZI

Și iată că totuși a optat pentru dumneata.
E o chestie foarte mișto a lui că ia oameni și lucrează cu ei, că ia și oameni noi – pe lângă cei cu care lucrează de mult, au apărut Virgil, Sever, Jean (n.r. – actorul Ionuț Niculae).

Care e natura relațiilor dumneavoastră cu Jean? Unde l-ați găsit pe Jean?
El era deja acolo. Jean e…

… o capodoperă?
Tu ai zis. Suntem alt nivel cu Jean. Joacă, e în proiecte, eu sunt mai studentă ca el. Când eram eu în anul I, el era în anul III. Jean e născut să fie actor. Îți face surprize foarte mișto când lucrezi cu el.

Dai un mesaj către univers prin intermediul ziarului nostru?
Wow! Vreau să vă spun că există și oameni tineri care nu stau toată ziua cu nasul în telefoane. Nu suntem niște ignoranți, nu ne-a distrus nicidecum facebook viața.

Vânezi Pokemoni?
Nu, dar nici nu am o problemă cu chestia asta. A apărut acest joc, lumea e disperată e după el, mie mi se pare amuzant, știu că o să treacă. Nu mi se pare că o să îndobitocească omenirea sau ceva. Facebook, smartphone – toate astea îți ușurează viața. Trebuie doar să nu fii dobitoc și să le utilizezi corect și cu moderație. Există și capcana asta să stai toată ziua pe facebook și să dai scroll. Dar cred că oamenii care erau sortiți să fie proști, erau proști și înainte de tehnologiile astea. Omul fără înclinație către teatru sau citit era așa și fără tablete și calculatoare. Puștii de azi, zic și eu, cred că sunt mult mai inteligenți ca mine, mult mai descurcăreți, mult mai pe fază, nu se plâng atât de mult, fac chestii, sunt mai conectați.

Trage o concluzie, te rog, peste întâlnirea noastră.
Eu nu știu să sintetizez. Știu că am vorbit foarte mult și că am zis foarte multe prostii. Vă rog să mă iertați (zâmbește).



22
/12
/16

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

20
/12
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Alina Petrică are 27 de ani. Joacă în „Aglaja”, la Centrul Cultural „Bălcescu”, în „Mon Cabaret Noir”, la Teatrelli, în „(D)efectul Placebo”, la Teatrul Național, în „Îmblânzirea scorpiei”, la Teatrul de Comedie, și este, din acest an, angajată a Teatrului Mic din București.

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

Page 1 of 2212345...1020...Last »