O plagă mondială: fotografia
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-plaga-mondiala-fotografia/

Fotografia e o laşitate şi e un fapt radical. Fotograful ştie că nu trebuie să creeze lumea din nou; dar oriunde oricând s-ar afla, lumea întreagă se află cu el aici şi acum.

Un articol de Sebastian-vlad Popa|28 noiembrie 2013

Fotografia e o lașitate și e un fapt radical. Fotograful știe că nu trebuie să creeze lumea din nou; dar oriunde oricând s-ar afla, lumea întreagă se află cu el aici și acum.

Fotograful are de făcut un singur gest, cel mai laș gest dintre gesturile de lucru ale artistului: să îndrepte obiectivul înspre lume. Ce intră și încremenește în încadratura obiectivului e surprinzător, miraculos, perfect, dincolo de orice intenție și de orice așteptare, așa cum lumea este – atunci când se încredințează privirii.

Fotografia, asemeni oricărui pătrat care limitează privirea, forțează privirea să-și capete conștiința. De aceea, fotograful are de făcut cel mai radical gest dintre gesturile de lucru ale artistului: să îndrepte obiectivul înspre lume.

Maladia secolului e fotografia. Toată lumea e pasionată de fotografie. Tuturor le place fotografia. Nu există să nu fii interesat de fotografie. Nu există să nu fie interesantă fotografia. Fotografia e o pasiune artistică. Oamenii au sensibilitatea artistică și iubesc fotografia. Fotografia e o artă! Cine spune că fotografia nu e o artă este ponegrit.

Pentru că fotografia e democratică, e a tuturor. Fiecare are un fel de adevăr, un fel de întâietate, un fel de vulnerabilitate, un fel de speranță, din care lumea pare că e făcută. Fotografia e o artă pentru că arată sensibilitatea omului care face fotografie. Cine spune că fotografia nu e o artă e fie snob, fie obtuz.

Fotografia e a tuturor și nu e a celor care nu suportă plaga mondială numită fotografie. Fotografia surprinde tot felul de chestii. Nebănuite. De care nici nu știai. Fotografia e sensibilă, te învață să observi. Te învață să fii atent. Și, în definitiv, ce este artistul, dacă nu un om mai atent decât alții? Aşa fiind, toată lumea practică atenția practicând fotografia.

Deci toată lumea face fotografii bune. N-am văzut fotografi care să nu facă fotografii bune. N-am văzut oameni pasionați de fotografie care să nu facă fotografii bune.

Fotograful e radical, el știe că orice obiect privit (cu ochiul) se transformă în subiect. Dar asta e și lașitatea fotografului, bănuind el (cu bună știință!) că obiectivul fotografic nu e într-adevăr obiectiv, ci un subiectiv raportor de orice.

O imagine decupată dintr-o imagine provoacă o tensiune nouă, aparent mai puternică decât cea a ansamblului. Un pătrat (sau încadrare) care se perindă peste imaginea lumii face din oricare dintre pozițiile trecerii lui o poziție critică, misterioasă, gravă.

Tăind cu foarfeca tot mai îngust încadratura unei fotografii, imaginea ei devine din ce în ce mai inexpresivă, mai pătimașă și mai enigmatică, până la sfâșierea interioară a privitorului care nu mai poate opta între revelarea unei noi evidențe și revelarea unei noi ascunderi. E destul să adâncești detaliul ca să observi și mai acut lumea, și să te înfiori de ocultările ei. Blow-Up al lui Michelangelo Antonioni ne spune acest adevăr.

Fotograful e radical, el se bizuie pe acest adevăr. Fotograful e laș pentru că se bizuie pe acest adevăr, fără puterea de a atinge el însuși materia căreia îi dă o atât de vie conductibilitate de conștiință.

Continuarea textului poate fi citită în numărul 2 al trimestrialului ,,Infinitezimal”, de vânzare în librăriile Bastilia, Humanitas și Cărturești Verona.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!