O povestire a scriitorului Truman Capote, descoperită recent, va fi publicată în Vanity Fair
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-povestire-a-scriitorului-truman-capote-descoperita-recent-va-fi-publicata-in-vanity-fair/

Manuscrisul unei povestiri create de romancierul american Truman Capote, descoperit recent, care descrie o călătorie a acestuia pe Marea Mediterană în compania unor persoane bogate şi celebre, urmează să fie publicat în revista Vanity Fair, au anunţat luni reprezentanţii acestei publicaţii. Schiţa „Yachts and Things”, ce va apărea în numărul din luna decembrie al revistei […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Manuscrisul unei povestiri create de romancierul american Truman Capote, descoperit recent, care descrie o călătorie a acestuia pe Marea Mediterană în compania unor persoane bogate şi celebre, urmează să fie publicat în revista Vanity Fair, au anunţat luni reprezentanţii acestei publicaţii.

Schiţa „Yachts and Things”, ce va apărea în numărul din luna decembrie al revistei Vanity Fair, disponibil în Statele Unite începând de marţi, este considerat de experţi drept unul dintre capitolele care lipseau din romanul autobiografic al lui Capote, rămas neterminat şi intitulat „Answered Prayers”.

Romanul, din care au supravieţuit până în zilele noastre doar câteva capitole, i-a scandalizat pe mulţi dintre prietenii bogaţi şi mondeni ai lui Capote, întrucât acesta a descris în acel volum multe detalii tumultuoase şi ruşinoase extrase din vieţile lor private.

Manuscrisul, ce pare să fie o schiţă incipientă, a fost descoperit de editorul Sam Kashner în timp ce făcea muncă de cercetare pentru „Answered Prayers”, analizând documentele lui Capote deţinute de Biblioteca Publică din New York. Romanul „Answered Prayers” a fost publicat postum în Statele Unite în anul 1987.

Povestirea se întinde pe şase pagini şi descrie o croazieră de trei săptămâni pe Marea Mediterană, pe un iaht de lux, în compania unor prieteni bogaţi ai romancierului.

Truman Capote a devenit celebru la vârsta de 23 de ani, în 1948, cu primul său roman, „Other Voices, Other Rooms”.

Şi-a construit celebritatea făcându-se remarcat cu mare uşurinţă în cercurile aristocrate mondene din New York, dar şi prin intermediul unor romane precum „Mic dejun la Tiffany’s/ Breakfast at Tiffany’s” şi „Cu sânge rece/ In Cold Blood”.

Truman Capote a murit din cauza unui cancer hepatic, în 1984, în locuinţa din Los Angeles a lui Joanne Carson, fosta soţie a prezentatorului de televiziune Johnny Carson.

Truman Capote este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori americani ai secolului al XX-lea. S-a născut pe 30 septembrie 1924, la New Orleans. După o copilărie petrecută într-un orăşel din Alabama, s-a mutat la New York, unde, la 17 ani, şi-a întrerupt studiile şi s-a angajat la The New Yorker. Curând, a început să-şi publice povestirile în reviste literare, iar în 1948 i-a apărut romanul „Alte glasuri, alte încăperi”, care s-a bucurat de succes şi l-a impus în atenţia criticilor ca pe una dintre cele mai mari speranţe ale prozei americane. Cărţile şi piesele de teatru publicate ulterior („A Tree of Night and Other Stories”, 1949, „The Grass Harp”, 1951, „Breakfast at Tiffany’s”, 1958, „In Cold Blood”, 1966, „A Christmas Memory”, 1966, „Behind Prison Walls”, 1972, „Music for Chameleons”, 1980), multe dintre ele ecranizate, i-au consolidat reputaţia.

Sursa: Mediafax
06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.