O vară cu Isidor, în Grădina Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-vara-cu-isidor-in-gradina-carturesti-verona/

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărtureşti Verona din Bucureşti (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecţia „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă şi în format digital.

Un articol de Petre Ivan|20 iulie 2017

Despre incredibila evadare a condorului Isidor de la Zoo, povestită chiar de el și de salvatoarea sa, Serena, vor vorbi Ioana Bâldea Constantinescu, Alina Purcaru și Bogdan-Alexandru Stănescu.

O fetiță de 13 ani din București se hotărăște să-l salveze pe condorul Isidor, cel mai bătrîn locatar de la Zoo Băneasa, după ce vede la televizor știrea despre moartea cimpanzeului, veteranul de pînă atunci al grădinii. Dar ce te faci cînd reușești să eliberezi o pasăre care nu mai știe să zboare? Fetița aduce condorul acasă, unde îl ascunde o vreme, și descoperă lucruri fascinante despre el. Apoi cei doi fug împreună la Sinaia. La munte, în locul care seamănă cu casa de demult a condorului, ea speră să-l învețe să zboare din nou și să-l elibereze cu adevărat, în timp ce legătura dintre ei devine tot mai puternică.

Despre Veronica D. NiculescuO vară cu Isidor

Veronica D. Niculescu este scriitor și traducător. A publicat trei volume de proză scurtă: Adeb, Orchestra portocalie şi Roşu, roşu, catifea; cărțile-pereche Simfonia animalieră și Hibernalia; Basmul Prințesei Repede-Repede și Cad castane din castani (în colaborare cu Emil Brumaru); și romanul Spre văi de jad și sălbăție. A tradus peste treizeci de volume din limba engleză, din opera lui Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier. Locuiește în București împreună cu soțul ei, o mulțime de flori adevărate și cîteva animale imaginare.

* * *

Editura Polirom a lansat la finele anului 2016 colecția „Junior”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, proiect editorial ce se adresează juniorilor de toate vîrstele.

Aceștia vor găsi aici cărți de aventuri, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Elif Shafak, Sophie Kinsella sau Ian McEwan sînt autori deja îndrăgiți de publicul românesc, public care are acum ocazia să-i cunoască și în ipostaza de autori de literatură young adult sau pentru copii. Colecția se adresează unui public tînăr foarte variat, de la elevii de școală primară și pînă la tinerii de orice vîrstă.

Foto: O vară cu Isidor – facebook

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.