Oameni trişti şi roboţi fericiţi – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/oameni-tristi-si-roboti-fericiti-mondialul-metropolis/

Sepp Blatter are cu siguranţă o imaginaţie mai bogată decât au avut Ray Bradbury şi Isaac Asimov la un loc. Partea proastă este că Sepp are şi mijloacele financiare şi logistica să-şi pună în practică ideile. În Brazilia a fost făcut primul pas. 

Un articol de Dede's|13 Iulie 2014

Mulţi au visat strâmb povestind ulterior despre meciuri de fotbal jucate de roboţi. O firmă cunoscută de echipament sportiv a şi făcut o reclamă în care maşinile de fotbal iau locul oamenilor într-o lume înnebunită după perfecţiune. În marea lui perversitate şeful FIFA a răsturnat puţin planurile, a lăsat oamenii pe gazon şi a adus roboţii în tribune.

Cine a văzut finala mică dintre Brazilia şi Olanda probabil că a simţit că este ceva în neregulă. În primul moment am crezut că pe stadion au fost aduşi, cu arcanul, oameni cu mari probleme şi de felul cum se comportau la această întâlnire depindea viaţa lor. Cine nu râde ca viţelul la poarta nouă, indiferent de condiţii, va avea mari probleme în viaţa reală.

De altfel, pe la toate meciurile am văzut zâmbete tâmpe ale unor suporteri ai unor echipe aflate în grea suferinţă, dar am crezut că sunt cazuri izolate, care cu un tratament adecvat pot fi rezolvate. La finala mică lucrarea a fost desăvârşită şi în mod cert tribunele au fost populate cu roboţi. Altă explicaţie nu există pentru comportamentul brazilienilor din tribune.

Echipa lor era umilită, a doua oară în cinci zile, iar ei făceau valuri mexicane. Brazilia era condusă cu doi la zero şi prim-planurile ne arătau zâmbete largi, expresii fericite. Doar un om care nu înţelege absolut nimic din spiritul fotbalului poate realiza o asemenea punere în scenă. Să râzi non-stop indiferent de ce se întâmplă pe teren e o prostie fără seamăn.

Numai cine a cunoscut suferinţa poate şti cu adevărat ce este bucuria. Fotbalul televizat se îndreaptă spre o fundătură. Emoţia este dirijată într-un singur sens, iar pe la noi despre cine se amuză indiferent de situaţie se spune că „râde ca proasta în târg”.

Pe gazon, cel puţin pe partea braziliană, am avut oameni, cu greşeli, probleme, meschinării, limite. Brazilia s-a făcut iremediabil de râs la acest mondial, dar a făcut-o omeneşte. Scolari este un monument de penibilitate, susţinând că nu are de ce sa-şi dea demisia, împăunându-se inclusiv cu această semifinală de coşmar, dar câţi dintre noi nu se comporta la fel? Să vădă şi brazilienii ce înseamnă să dai peste un Piţurcă!

Fotbalul are nevoie de oameni, FIFA şi UEFA vor roboţi. Cine iubeşte acest sport trebuie să lupte, jocurile pe calculator nu produc nicio poveste!

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212