Oana Pellea în dialog cu Amza Pellea
http://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-in-dialog-cu-amza-pellea/

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri şi pe scenă, şi la televizor, şi acasă; N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilinţă; Mă opreşte lumea pe stradă şi îmi zice – ne e dor de el” – Oana Pellea despre Amza Pellea, artistul care ar fi împlinit, astăzi, 83 de ani.

Un articol de Petre Ivan|7 Aprilie 2014

În 1999, la 16 ani de la moartea lui Amza Pellea, tatăl şi  fiica au purtat un dialog la distanță, în cadrul emisiunii “Culise” (premiată de APTR). Oana Pellea, astăzi una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe, aflată pe o scenă goală, în genunchi, singură printre amintirile despre tatăl ei, rememorează:

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri și acasă. Îmi amintesc că atunci când făceam o boacană, nu mai existam pentru el. Ziua se termina în plânsete, la mine în cameră. Abia a doua zi, încet, încet reluam relațiile, mă mai băga în seamă.”, spune Oana Pellea, în reportajul realizat de Cristina Țilică pentru TVR, în urmă cu 15 ani.

Actrița mărturisește că Amza Pellea s-a opus ca şi ea să urmeze această carieră: “N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilință. Au trecut foarte mulţi ani de când fac această meserie și sunt singură aici pe scenă și trebuie să-i spun, acolo unde e, că a avut dreptate.”

În ciuda opoziţiei tatălui său, Oana Pellea va fi admisă din prima la Istitutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Din păcate, actorul nu va mai apuca să asiste la examenul de absolvire al fiicei sale. “I-am zis că vreau să dau la teatru, nu a fost de acord și în același timp mi-a spus voi face ceva ce nu vei înțelege acum, dar îmi vei mulțumi toată viața. A sunat pe toată lumea care era în comisia de examinare de față cu mine și i-a rugat că dacă nu am talent îi imploră să nu ma accepte în institut pentru că asta îmi va distruge viața. Și a primit un telefon, știu, de la Marin Moraru, care i-a spus: Amza nu am ce face, a intrat, are talent”.

“Absolvirea facultății e unul dintre cele mai mari teste pe care le-am trecut în viața mea – spune Oana Pellea, în sensul că examenul de diploma cu Bună seara, domnule Wilde, comedie, music hall, l-am jucat la Casandra, la două zile după ce l-am pus în pământ pe Amza.”

Istoria se repetă, într-un fel sau altul, iar asta o ştie foarte bine şi Oana Pellea – “Am fost întrebată atunci de profesoara, pe care o ador și-i mulțumesc, Sanda Manu, dacă nu vreau să amân examenul. Și pentru simplul fapt că Amza juca o comedie la Teatrul de Comedie care se numea NicNic și în pauza acelui spectacol a primit un telefon în care i s-a spus că tatăl lui a murit și el a continuat spectacolul, am răspuns automat: “Nu, nu amân nimic”.

Actriţa îşi aminteşte cu emoţie seara singurului spectacol la care a asistat şi Amza Pellea şi lecţia primită atunci: ”Tata m-a văzut o singură dată jucând, în timpul studenţiei. Ne-am întors acasă și, în seara aia, i-a spus lui mama, astă seară dorm cu Oana. Și am stat amândoi în pat și singurul lucru pe care mi l-a spus a fost – Ține minte, după fiecare spectacol pe care o să-l joci o să trăiești acest gol enorm, pe care îl simți acum în tine. Este cea mai frumoasă lecție de teatru, unica pe care am avut-o de la Amza.”

Citiţi şi Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

“Mă oprește lumea pe stradă și îmi zice, ce păcat, ne e dor de el. Înseamnă că acest om a fost un cadou de la Dumnezeu și că oamenii l-au iubit. De ce noi, care am rămas aici, nu ne punem întrebarea, de ce a fost Amza atât de iubit?”

Amza Pellea, născut într-o zi de 7 aprilie (1931) s-a stins din viață la 52 de ani, vârsta pe care o are acum Oana Pellea.

Foto cu Amza Pellea şi Oana Pellea – wikipedia, facebook

 

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

Page 1 of 2012345...1020...Last »