Oana Pellea: „Nu cunosc o bucurie mai mare decât aceea de a dărui”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-nu-cunosc-o-bucurie-mai-mare-decat-aceea-de-a-darui/

Invitată la emisiunea „Nocturne” de pe TVR 1, Oana Pellea a povestit despre întâlnirile importante din cariera ei: regizori şi actori (Adrian Pintea, Ileana Predescu, Gábor Tompa, Liviu Ciulei), profesori (Sanda Manu), scriitori (Gellu Naum).

Un articol de |17 decembrie 2014

„Oamenii care nu mai sunt pe pământ se cer pomeniți și vorbiți”, a mărturisit actrița, la începutul discuției cu realizatoarea Marina Constantinescu, difuzată pe TVR 1 pe 12 decembrie. Mai jos sunt câteva dintre declarațiile Oanei Pellea: 

Întâlnirea cu Gabi (n.red. – Gábor Tompa), cu Adrian (n.red. – Pintea) și cu Mihai (n. red. – Constantin) – „Hamlet”-ul acela de la Craiova – mi-a rămas în suflet și o să-mi rămână și pe retină. Sălile arhipline, care gemeau de lume. Și miracolul; pentru că a fost un miracol și orice spectacol are o sămânță de miracol. În momentul în care Adrian – parcă îl văd și acum, în partea dreaptă – spunea „a fi sau a nu fi”, treceau mulți îngeri pe acolo. Mi se pare un „Hamlet” absolut extraordinar, cu toată zbaterea și cu tot chinul, cu toată lumina.

S-a pierdut normalitatea, dar nu suntem noi de vină. Așa ne-a fost rânduit, într-un fel. Suntem de vină că nu ne-am scuturat mai repede. Avem și noi partea noastră, probabil. Lucrurile trebuie curățite în spatele nostru. Dar cred foarte tare că atenția trebuie îndreptată în față. Aristocrația nu poate fi, în umila mea concepție, decât darnică și generoasă. Decât modestă, în cel mai dumnezeiesc sens. Decât bazată pe bunătate, pe deschidere și pe bucuria de a fi, de a dărui. Eu nu cunosc o bucurie mai mare decât aceea de a dărui.

Am adorat-o pe Ileana Predescu. Și mi-aș dori să rămân în amintire cum a rămas ea. Atâta forță de frumos, de râs, atâta forță de a merge mai departe, curat. Fabuloasă! Avea aură. Am văzut-o odată în pauza de la o repetiție; nu știa că e cineva în sală. A apărut în mijlocul scenei și a început să-și spună rolul foarte foarte încet. Și așa, încet încet, a început o lumină extraordinară! Vorbesc foarte serios. Avea o aură fabuloasă pe scenă. N-o mai uit niciodată.

Cel mai greu e să faci o trupă. Îl țin minte pe domnul Ciulei, când a venit la Bulandra și a văzut „Trei surori” al lui Darie, i-a spus lui Ducu: „Ai grijă, pentru că ai ceea ce e foarte rar întâlnit – ai o trupă!”

Nocturne cu Oana Pellea_2715

Istoria cu Sanda Manu e definitorie pentru mine. Sunt absolut convinsă că, dacă n-aș fi avut-o profesoară, nu aș fi fost atât de armată pentru ce a venit, și ca profesie, și ca stomac tare, și ca viață. Mi-e mai mult decât o profesoară, mai mult decât un însoțitor. M-a iubit biciuindu-mă. Și exact de iubirea asta aveam nevoie la început de drum. E un om care, când iubește – ca orice om cinstit – cere maximum. Îi datorez enorm.

Sanda Manu, când a intrat în clasă, a citit catalogul. Când a ajuns la Pellea Oana, a spus: „Ea este, cum bine știți cu toții, fata lui Amza Pellea. Și pentru că este fata lui Amza Pellea… eu am în program să se facă curat în clasă, să se arunce tot ce fumez eu aici, să se deschidă geamurile… ei bine, ea se va ocupa de asta, va mătura, în prima lună.” Așa a fost tot timpul. Am și avut o discuție în care mi-a spus: „Realizezi că o să-ți fie de două ori mai greu ție. Pentru că nu vreau să se spună că e pe pile, că ai intrat datorită lui Amza, te voi biciui.” Îi mulțumesc și în ziua de azi.

Eu sunt un clovn. Pentru mine, clovnul e cineva pe muchie. Când râde, plânge; și, când plânge, râde. Nu poți să pui degetul pe sufletul lui, pentru că alunecă.

O altă mare întâlnire pentru mine a fost cu acest spectacol care a avut premiera acum, cu Gellu Naum (n. red. – „N(aum)”, de la Teatrul Metropolis). Fabuloasă întâlnire care parcă s-a ordonat așa cum a vrut Naum. El are teoria „întâmplătorul obiectiv”; adică nu există întâmplare. Mă regăsesc în asta. Chiar n-a fost nicio întâmplare: drumul la Comana, faptul că am intrat acolo și i-am văzut universul, i-am simțit tăcerile, și pe Lygia (n. red. – soția lui Gellu Naum).

Seară de seară, la spectacol, sunt absolut uimită de felul în care se trag cuvintele unele pe altele. E o voluptate enormă să fii în universul ăsta al lui. Există texte care te înnobilează ca artist. Ăsta e un astfel de text. Și de test.

Sunt atât de bucuroasă că sunt, că exist! Că sunt încă sănătoasă, că pot să visez la ce vreau eu, că pot să înfăptuiesc ce visez… că pot să fiu bună, că pot să aleg în fiecare secundă pentru viața mea. E așa un privilegiu că trăiesc! Și mă voi repeta până voi părăsi planeta, pentru că este adevărul cel mai palpabil al ființei mele.

Foto cu Oana Pellea – TVR

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.