Omul care a vazut moartea. O cronică de la omul care a văzut piesa
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-care-a-vazut-moartea-o-cronica-de-la-omul-care-a-vazut-piesa/

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

Un articol de Teodora Gheorghe|9 octombrie 2013

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

„Doamne, multe ţi se întâmplă în câţiva ani de viaţă, în prima jumătate a vieţii şi, repede, stearpă, mai trece vremea, în jumătatea a doua!” scria Victor Eftimiu, creatorul acestei drame excepţionale, al cărei ecou străbate decenii de interpretări magistrale (îi voi reaminti pe Florin Zamfirescu şi pe Ştefan Bănică senior, în rolul vagabondului).

Astfel am putea privi desfăşurarea celor două ore de poveste, în pântecul călduros al sălii mici din TNB. Piesa Omul care a vazut moartea începe captivant, ca un mers la trap de-a lungul destinului însemnat al lui Alexandru Filimon (Costel Constantin), care visează să devină primarul oraşului, cu preţul salvării unui om.

Manipulare şi senzualitate, în Omul care a vazut moartea

Mai apoi, spre jumătatea ei, se aleargă la galop către destinaţia imprevizibiliă a vagabondului (Lari Giorgescu), devenit peste noapte un maestru al manipulării.

Dialoguri vii şi poante spumoase, exclamaţii subtile cu subînţeles – iată doar câteva din ingredientele poveştii unde fiecare moare câte puţin şi viaţa este o şaradă tristă. Prestanţa lui Costel Constantin, o alegere remarcabilă, este completată perfect de versatilitatea lui Lari Giorgescu şi de senzualitatea reţinută a Florentinei Ţilea.

Marius Bodochi jonglează cu măştile umane pe care le schimbă aproape imperceptibil, antrenându-şi personajul într-un duel memorabil cu duşmanul său.

omul care a vazut moartea

Lari Giorgescu şi Costel Constantin, în spectacolul Omul care a vazut moartea, de la TNB

Ar părea că avem de-a face cu un comic de situaţie, numai că încurcăturile sunt premeditate şi excelent ţesute în planul acţiunii. Diferenţa dintre aparenţă şi esenţă frapează prin maniera surprinzătoare în care se conturează, atunci când credeai că ai descifrat misterul psihologic al personajelor.

Noi intrigi apar mereu să răstoarne revelaţiile anterioare. Înecatul este când confuz şi disperat, când elocvent şi abil, reuşind să demaşte subterfugiile celorlalţi.

Scenografia realizată de Corina Grămoşteanu se remarcă printr-un decor clasic şi utilizarea unei scene rotative, sugerând două lumi scindate de ipocrizie şi un fals dinamism. Spectatorii trăiesc emoţia mulţimii invizibile care scandează.

Decizia lui papa de a candida la primărie pare a fi în mâinile cetăţenilor, însă, în realitate, ei nu există, fiind simple ecouri ale ambiţiei lui Filimon. Liliacul de la fereastră simbolizează o inocenţă apusă demult. Pe un perete, un ceas cu pendulă anunţă un timp al adevărului – momentul când în tihna familiei Filimon se strecoară un element neaşteptat, menit să răstoarne ordinea prestabilită.

Dan Tudor semnează regia unui spectacol jucat cu pasiune nestăvilită şi umor inteligent. În Omul care a vazut moartea, actorii din generaţia de aur a teatrului nostru se întâlnesc cu tinerele talente, pentru a da savoare uneia dintre cele mai frumoase creaţii din dramaturgia română.

INFO

Teatrul Naţional Bucureşti

Omul care a văzut moartea
de Victor Eftimiu

Data reprezentaţiilor:

– 11 octombrie, ora 20:00
– 12 octombrie, ora 20:00
– 17 octombrie, ora 20:00
– 18 octombrie, ora 20:00

Regia: Dan Tudor
Scenografie: Corina Grămoşteanu
Muzică: Gabriel Basarabescu

Durata spectacolului: 2 ore şi 20 minute
Preţ bilete: 40 lei; 20 lei

Distribuţia:
Alexandru Filimon: Costel Constantin
Raluca Filimon: Ilinca Tomoroveanu
Adela Mărculescu
Domnul Leon: Marius Bodochi
Alice Filimon: Florentina Ţilea
George: Răzvan Oprea
Vagabondul: Lari Giorgescu
Servitoarea: Tatiana Oprea

Rating: ●●●●●

Fotografii din Omul care a vazut moartea: Augustin Bucur, TNB

 

06
/11
/17

THE VR CINEMA, primul cinema de realitate virtuală din România, din cadrul Veranda Mall, găzduiește în premieră secțiunea Experiențe în Realitatea Virtuală, din cadrul Festivalul Filmului Francez. Ajuns la cea de-a 21-a ediție, Festivalul este organizat de Institutul Francez din București.

06
/11
/17

Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost invitatul lui Alexandru Boureanu, director al Teatrului Național Marin Sorescu, la Întâlnirile SpectActor, un eveniment cultural care își propune să aducă în fața publicului craiovean personalități ale culturii naționale și europene, capabile să dezvolte un dialog pe coordonatele spiritului tolerant și ale ideii incisive.

06
/11
/17

O echipă de cercetători din Polonia susţine că a rezolvat misterul morţii premature a compozitorului Frédéric Chopin - la vârsta de 39 de ani, după ce i-a examinat inima conservată timp de aproape 170 de ani într-un borcan cu coniac. Cauza morţii ar fi fost pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice.

06
/11
/17

Lungmetrajul ''Borg McEnroe'', al realizatorului danez Janus Metz Pedersen, a obținut duminică la Festivalul de Film de la Roma Premiul Publicului - BNL cea mai importantă distincție a acestui festival cinematografic. În cadrul evenimentului, regizorul american David Lynch a primit premiul pentru întreaga carieră.

05
/11
/17

Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr a anunțat că Ambasador al acestei ediții este Mirela Retegan, cunoscuta creatoare a fenomenului „Zurli”, o prietenă a tuturor copiilor, dar și a părinților, care de mai bine de zece ani împletește educația cu voia bună în numeroase spectacole și evenimente dedicate celor mici (și nu numai).

05
/11
/17

Ia-ţi viza de cinefil de la singurul festival de film de călătorie din România, HipTrip Travel Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.

05
/11
/17

În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2017, s-a desfășurat Săptămâna Culturală Israeliană, coordonată de prof. univ. dr. Madeea Axinciuc, Directorul Departamentului de Hungarologie, Studii Iudaice și Rromani din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, în colaborare cu Universitatea din București, Ambasada Statului Israel și Teatrul Evreiesc de Stat.

04
/11
/17

Atelierul de dans contemporan pentru adolescenți Dance Yourself a ajuns la final, rezultatul fiind două spectacole cu un scenariu inspirat din orele și zilele de lucru petrecute împreună și coregrafii originale realizate de cursanții atelierului, alături de trainerul lor, Oana Răsuceanu.