Oscar si Tanti Roz. Viaţa e pe zile: despre intimitatea cu Dumnezeu
http://www.ziarulmetropolis.ro/oscar-si-tanti-roz-viata-e-pe-zile-despre-intimitatea-cu-dumnezeu/

Se joacă la Bulandra, în regia lui Chris Simion, “Oscar şi Tanti Roz”, la bază o nuvelă de Eric-Emmanuel Schmitt. Patru mari actori, Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru şi Cristina Cassian, urcă scena. Ultima, în rolul unui băiat, Bacon, este o revelaţie.

Un articol de Andrei Crăciun|19 Martie 2014

Se joacă la Bulandra, în regia lui Chris Simion, “Oscar si Tanti Roz”, la bază o nuvelă de Eric-Emmanuel Schmitt. Patru mari actori, Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru și Cristina Cassian, urcă scena. Ultima, în rolul unui băiat, Bacon, este o revelație.

Este anul 1992. Am nouă ani, la fel ca Oscar, copilul bolnav de cancer. Sunt, la fel ca el, de ceva vreme, într-un spital, îi scriu și eu lui Dumnezeu scrisori care nu vor fi niciodată expediate. N-am cancer, dar nici bine nu sunt. Se întâmplă să supraviețuiesc.

Am văzut acolo copii cărora le-au fost amputate mâinile, am văzut acolo copii cărora le-au fost amputate picioarele, am văzut acolo copii murind. Nu exagerez scriind că acolo am învățat și ce este viața și ce este moartea, ba chiar și ce este Dumnezeu.

Într-un spital nu e chiar ca în ficțiune. Realitatea e atroce. Omul are nevoie de ficțiune tocmai pentru a o îndura. Există oameni care învață prea devreme să se resemneze în concret. Dar există și oameni, iar aceștia sunt creatorii sau, dacă preferați, artiștii, singurii care dau sens imediatului.

Visând mai departe, până în inima tuturor lucrurilor, creatorii întrețin, cu o nebănuită rigoare, speranțele, cum și iluziile. Există, bineînțeles, și visători care lucrează în fapt, nu în concept. Aceștia ajung de obicei statui de bronz sau nume de piațete și nu durează dincolo de o privire nouă aruncată istoriei. Creatorii, însă, ocupându-se de natura umană, care e durabilă, rezistă, ajungând să cocheteze până și cu eternitatea.

Întâlnirea

Trece tranziția. Începe un nou mileniu, văd zilnic cicatricile anului 1992, nu uit, fiindcă nu vreau să uit și fiindcă nu e bine să uit. Sunt ziarist – totuși, mai mult citesc decât scriu. Într-o afacere de inimă, îl descopăr pe Eric-Emmanuel Schmitt. E o întâlnire importantă. Îi citesc toate cărțile.

“Oscar și Tanti Roz”, istoria copilului bolnav de cancer și a bunei asistente, este, desigur, copleșitoare. Fiind încă foarte tânăr, sunt și insolent. Am pretenții de la literatură, cred – greșit – într-o anumită ierarhie până și între ficțiuni. În această ordine, găsesc “Domnul Ibrahim și florile din Coran” superioară estetic lui “Oscar și Tanti Roz”. Am fost în stare, da, să gândesc o așa enormitate! Notele mele de atunci atestă, însă, că măcar un lucru am priceput: “Oscar și Tanti Roz” propune o intimitate cu Dumnezeu la care puțini artiști s-au încumetat.

Eric-Emmanuel Schmitt nu știe să răspundă întrebărilor fundamentale ale – și aici voi folosi, fără nici cea mai mică pretenție textuală, o expresie din Borges – “acestei confuzii ce se numește viață”. Nu știe să spună de ce trebuie să existe cancerul sau nedreptatea. Cine știe?

Are, însă, înțelepciunea acestei supoziții: așa e jocul, omul trebuie să sufere. În plus, poate să existe fericire și în suferință. Iar fericirea aceasta poate să vină din discreția și orgoliul demnității în suferință, pe care unii oameni, deși tot mai puțini, le au.

Curajul

Ce face inubliabilă cartea lui Schmitt este nu tăria acestei supoziții (care se poate găsi în orice religie sau filosofie morală dintre cele esențiale), cât curajul întrebărilor. Schmitt pune, cu o remarcabilă forță camuflată în naivitate, întrebările abrupte de care îndelung ne ferim.

Fără un happy-end clasic, dar cu unul mult mai subtil, “Oscar și Tanti Roz” este, desigur, o poveste foarte frumoasă, scrisă într-un registru de tandrețe lipsit de patetism, aparent atât de simplu, în definitiv cel mai greu de atins.

Schimtt nu dă, deci, sentințele, el pune întrebările. Propune, desigur, credința în bunul Dumnezeu, dar nu impune, lasă deschisă posibilitatea liberului-arbitru. E și el un om de la cumpăna acestor două milenii, în care, deși suntem vechi, habar n-avem ce să mai credem despre Dumnezeu.

Și ce fericită întâmplare că acest text a ajuns în teatru, ce fericită întâmplare că Oscar și Tanti Roz au ajuns să fie jucați în orașul București de acești actori de o tulburătoare sensibilitate care sunt Marius Manole și Oana Pellea!

Generozitatea

Marius Manole îl joacă pe Oscar mai bine decât l-am văzut vreodată jucând pe cineva. Oana Pellea are – o cred, de ani de zile, de la primul “Mă tot duc”, de la “Buzunarul cu pâine” – cea mai importantă calitate a unui actor: generozitatea. E aptă pentru marile pasiuni, pentru imensul consum sufletesc pe care îl presupune dramaturgia.

În “Oscar și Tanti Roz” am suprins-o, cu încântare, permițându-și luxul de a se juca, exact ca într-un laborator de teatru. Mai mult, am avut pentru o clipă impresia – atunci când vorbea despre moartea mamei și despre cum viața e pe zile, nu pe ani – că nu plângea Tanti Roz, personajul, asistenta medicală, femeia dăruindu-se într-o splendidă metaforă a binelui, ci Oana Pellea însăși.

Nu știu dacă asta e bine sau nu e bine și nici nu mă interesează. Poate doar mi s-a părut. Ce știu însă: la sfârșitul acestui spectacol, oameni în toată firea plâng ca niște copii, până la Dumnezeu, ba unii chiar pentru Dumnezeu. Și toți au dreptate.

Comit, într-o paranteză, o indiscreție: pe parcursul spectacolului a ieșit la iveală că femeia pe care o iubesc a avut, în copilărie, unele lucruri în comun cu personajul Peggy Blue, fata de care se îndrăgostește însuși Oscar, ceea ce m-a determinat, foarte omenește, să o iubesc și mai mult.

Menționez acest detaliu pentru că trebuie știut că o parte din miracolul care se întâmplă într-o sală de teatru și de aici vine – din surprinzătoarele întâlniri cu propriul trecut, ba uneori chiar cu propriul viitor.

Nu trebuie omis nici acest adevăr: Actrițele Antoaneta Cojocaru și Cristina Cassian și-au jucat admirabil partiturile, fără note false, fără tușe excesive, cu dăruire și atenție la nuanțe, cu o remarcabilă responsabilitate față de propriul talent.

La sfârșit, duminică, aproape târziu, în noapte, se puteau vedea, ieșind dintr-un teatru, siluete de bărbați și de femei, chiar și copii, se puteau vedea oameni simulând începutul unei viroze, cufundându-și nasurile în batiste, pentru a-și masca, de data aceasta în fața orașului, încă străin de magie, lacrimile.

Foto din Oscar si Tanti Roz – Teatrul Bulandra

19
/01
/17

Casa de Producție TVR vine cu o ediţie In memoriam Ion Besoiu, în această seară, de la ora 20:10, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVR+. „Livada de vişini”, în regia lui Alexandru Lustig, ultimul spectacol de teatru tv în care a jucat Ion Besoiu. Valeria Seciu, Ion Besoiu, Dan Aştilean, Marian Râlea, Anca Sigartău, Gelu Niţu, Ioana Anastasia Anton, Dan Rădulescu apar în distribuţia spectacolului.

18
/01
/17

Cel mai longeviv spectacol din repertoriul Teatrului Odeon, ”Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, în regia Alexandru Dabija, revine, după o pauză de mai mult de un an. Cea de-a 222-a reprezentaţie va avea loc în această seară (miercuri), de la ora 19.00.

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.

18
/01
/17

Critic (constructiv) de teatru, curator de evenimente culturale din & dimprejurul teatrului, editor, traducătoare, observator, comentator și producător de proiecte culturale ce deschid teatrul spre diferite alte forme de creativitate artistică.

18
/01
/17

Saroo are doar 5 ani când se pierde de fratele lui mai mare și ajunge într-un tren care-l duce de-a lungul Indiei, în Calcutta, la mii de kilometri depărtare de locul unde s-a născut şi de familie. Înainte de a fi adoptat de un cuplu din Australia, micuţul supravieţuieşte numeroaselor încercări şi primejdii întâlnite. Apoi, 25 de ani mai târziu, porneşte în căutarea familiei sale, încercând să reajungă acasă.

17
/01
/17

Comedia 6,9 pe scara Richter, în regia lui Nae Caranfil ,va ajunge în 39 de oraşe şi peste 65 de ecrane din ţară, începând cu 20 ianuarie. Miercuri, 18 ianuarie, fanii regizorului sunt aşteptaţi la o proiecţie specială în avanpremieră, care va avea loc de la ora 20.00 la Grand Cinema & More Băneasa. Proiecţia va fi precedată de o sesiune de autografe cu Nae Caranfil, începând cu ora 19.30, în foaierul cinematografului.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Spectacolul No Man`s Land, jucat la Teatrul Naţional din București, este o adaptare scenică după filmul cu acelaşi nume de DanisTanović (câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin în 2001), în regia bulgarului Alexander Morfov.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.

Page 1 of 58612345...102030...Last »