Oscar si Tanti Roz. Viaţa e pe zile: despre intimitatea cu Dumnezeu
http://www.ziarulmetropolis.ro/oscar-si-tanti-roz-viata-e-pe-zile-despre-intimitatea-cu-dumnezeu/

Se joacă la Bulandra, în regia lui Chris Simion, “Oscar şi Tanti Roz”, la bază o nuvelă de Eric-Emmanuel Schmitt. Patru mari actori, Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru şi Cristina Cassian, urcă scena. Ultima, în rolul unui băiat, Bacon, este o revelaţie.

Un articol de Andrei Crăciun|19 Martie 2014

Se joacă la Bulandra, în regia lui Chris Simion, “Oscar si Tanti Roz”, la bază o nuvelă de Eric-Emmanuel Schmitt. Patru mari actori, Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru și Cristina Cassian, urcă scena. Ultima, în rolul unui băiat, Bacon, este o revelație.

Este anul 1992. Am nouă ani, la fel ca Oscar, copilul bolnav de cancer. Sunt, la fel ca el, de ceva vreme, într-un spital, îi scriu și eu lui Dumnezeu scrisori care nu vor fi niciodată expediate. N-am cancer, dar nici bine nu sunt. Se întâmplă să supraviețuiesc.

Am văzut acolo copii cărora le-au fost amputate mâinile, am văzut acolo copii cărora le-au fost amputate picioarele, am văzut acolo copii murind. Nu exagerez scriind că acolo am învățat și ce este viața și ce este moartea, ba chiar și ce este Dumnezeu.

Într-un spital nu e chiar ca în ficțiune. Realitatea e atroce. Omul are nevoie de ficțiune tocmai pentru a o îndura. Există oameni care învață prea devreme să se resemneze în concret. Dar există și oameni, iar aceștia sunt creatorii sau, dacă preferați, artiștii, singurii care dau sens imediatului.

Visând mai departe, până în inima tuturor lucrurilor, creatorii întrețin, cu o nebănuită rigoare, speranțele, cum și iluziile. Există, bineînțeles, și visători care lucrează în fapt, nu în concept. Aceștia ajung de obicei statui de bronz sau nume de piațete și nu durează dincolo de o privire nouă aruncată istoriei. Creatorii, însă, ocupându-se de natura umană, care e durabilă, rezistă, ajungând să cocheteze până și cu eternitatea.

Întâlnirea

Trece tranziția. Începe un nou mileniu, văd zilnic cicatricile anului 1992, nu uit, fiindcă nu vreau să uit și fiindcă nu e bine să uit. Sunt ziarist – totuși, mai mult citesc decât scriu. Într-o afacere de inimă, îl descopăr pe Eric-Emmanuel Schmitt. E o întâlnire importantă. Îi citesc toate cărțile.

“Oscar și Tanti Roz”, istoria copilului bolnav de cancer și a bunei asistente, este, desigur, copleșitoare. Fiind încă foarte tânăr, sunt și insolent. Am pretenții de la literatură, cred – greșit – într-o anumită ierarhie până și între ficțiuni. În această ordine, găsesc “Domnul Ibrahim și florile din Coran” superioară estetic lui “Oscar și Tanti Roz”. Am fost în stare, da, să gândesc o așa enormitate! Notele mele de atunci atestă, însă, că măcar un lucru am priceput: “Oscar și Tanti Roz” propune o intimitate cu Dumnezeu la care puțini artiști s-au încumetat.

Eric-Emmanuel Schmitt nu știe să răspundă întrebărilor fundamentale ale – și aici voi folosi, fără nici cea mai mică pretenție textuală, o expresie din Borges – “acestei confuzii ce se numește viață”. Nu știe să spună de ce trebuie să existe cancerul sau nedreptatea. Cine știe?

Are, însă, înțelepciunea acestei supoziții: așa e jocul, omul trebuie să sufere. În plus, poate să existe fericire și în suferință. Iar fericirea aceasta poate să vină din discreția și orgoliul demnității în suferință, pe care unii oameni, deși tot mai puțini, le au.

Curajul

Ce face inubliabilă cartea lui Schmitt este nu tăria acestei supoziții (care se poate găsi în orice religie sau filosofie morală dintre cele esențiale), cât curajul întrebărilor. Schmitt pune, cu o remarcabilă forță camuflată în naivitate, întrebările abrupte de care îndelung ne ferim.

Fără un happy-end clasic, dar cu unul mult mai subtil, “Oscar și Tanti Roz” este, desigur, o poveste foarte frumoasă, scrisă într-un registru de tandrețe lipsit de patetism, aparent atât de simplu, în definitiv cel mai greu de atins.

Schimtt nu dă, deci, sentințele, el pune întrebările. Propune, desigur, credința în bunul Dumnezeu, dar nu impune, lasă deschisă posibilitatea liberului-arbitru. E și el un om de la cumpăna acestor două milenii, în care, deși suntem vechi, habar n-avem ce să mai credem despre Dumnezeu.

Și ce fericită întâmplare că acest text a ajuns în teatru, ce fericită întâmplare că Oscar și Tanti Roz au ajuns să fie jucați în orașul București de acești actori de o tulburătoare sensibilitate care sunt Marius Manole și Oana Pellea!

Generozitatea

Marius Manole îl joacă pe Oscar mai bine decât l-am văzut vreodată jucând pe cineva. Oana Pellea are – o cred, de ani de zile, de la primul “Mă tot duc”, de la “Buzunarul cu pâine” – cea mai importantă calitate a unui actor: generozitatea. E aptă pentru marile pasiuni, pentru imensul consum sufletesc pe care îl presupune dramaturgia.

În “Oscar și Tanti Roz” am suprins-o, cu încântare, permițându-și luxul de a se juca, exact ca într-un laborator de teatru. Mai mult, am avut pentru o clipă impresia – atunci când vorbea despre moartea mamei și despre cum viața e pe zile, nu pe ani – că nu plângea Tanti Roz, personajul, asistenta medicală, femeia dăruindu-se într-o splendidă metaforă a binelui, ci Oana Pellea însăși.

Nu știu dacă asta e bine sau nu e bine și nici nu mă interesează. Poate doar mi s-a părut. Ce știu însă: la sfârșitul acestui spectacol, oameni în toată firea plâng ca niște copii, până la Dumnezeu, ba unii chiar pentru Dumnezeu. Și toți au dreptate.

Comit, într-o paranteză, o indiscreție: pe parcursul spectacolului a ieșit la iveală că femeia pe care o iubesc a avut, în copilărie, unele lucruri în comun cu personajul Peggy Blue, fata de care se îndrăgostește însuși Oscar, ceea ce m-a determinat, foarte omenește, să o iubesc și mai mult.

Menționez acest detaliu pentru că trebuie știut că o parte din miracolul care se întâmplă într-o sală de teatru și de aici vine – din surprinzătoarele întâlniri cu propriul trecut, ba uneori chiar cu propriul viitor.

Nu trebuie omis nici acest adevăr: Actrițele Antoaneta Cojocaru și Cristina Cassian și-au jucat admirabil partiturile, fără note false, fără tușe excesive, cu dăruire și atenție la nuanțe, cu o remarcabilă responsabilitate față de propriul talent.

La sfârșit, duminică, aproape târziu, în noapte, se puteau vedea, ieșind dintr-un teatru, siluete de bărbați și de femei, chiar și copii, se puteau vedea oameni simulând începutul unei viroze, cufundându-și nasurile în batiste, pentru a-și masca, de data aceasta în fața orașului, încă străin de magie, lacrimile.

Foto din Oscar si Tanti Roz – Teatrul Bulandra

10
/12
/16

In pragul verii si al Zilei Copilului, pe 27 mai, Sala Palatului se va transforma intr-un regat de gheata. Alaturi de solisti, orchestra si cor, copiii si adultii vor pleca intr-o aventura de neuitat pentru a aduce vara inapoi, odata cu premiera productiei originale Disney „Regatul de gheata”.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

09
/12
/16

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor producții precum "Robocop" (1987) sau "Basic Instinct" (1992), va fi președintele juriului celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 9-19 februarie 2017). Verhoeven îi urmează în fruntea juriului Berlinalei actriței Meryl Streep.

09
/12
/16

Virtuozitatea lui Paganini la contrabas este propunerea pe care o face publicului contrabasistul de origine română Petru Iuga, care va prezenta la Sala Radio miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, un concert în care, alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Tiberiu Oprea, va interpreta Fantezia Moise, variaţiuni pe o temă de Rossini, în varianta pentru contrabas şi orchestră de N. Paganini şi Variaţiuni pe o temă Rococo, op. 33, în varianta pentru contrabas şi orchestră de P. I. Ceaikovski.

09
/12
/16

Facultatea de Teatru a UNATC „I.L.Caragiale” București, omagiază, asemenea instituțiilor de educație și cultură din întreaga lume, figura emblematică a unuia dintre cei mai mari gânditori ai istoriei omenirii: Aristotel. De aceea, cu ocazia împlinirii a 2400 ani de la nașterea Stagiritului, UNATC organizează în perioada 15-16 decembrie 2016, Seminarul Exploratoriu cu temaAristotel 2400 – Teatru și Pedagogie. Abordare interdisciplinară.

09
/12
/16

Teatrul Excelsior prezintă cea mai nouă premieră - #EMOJIPLAY, un spectacol de teatru coregrafic ce aduce în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal recognoscibile. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar premiera oficială pe 14 decembrie în Sala Mare a Teatrului Excelsior.

09
/12
/16

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

09
/12
/16

Scumpe domnule Blecher, sunt mulți ani deja de când vreau să vă scriu și mă rețin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

Page 1 of 57812345...102030...Last »