Ovidiu Iuliu Moldovan într-un portret de Fănuș Neagu
http://www.ziarulmetropolis.ro/ovidiu-iuliu-moldovan-intr-un-portret-de-fanus-neagu/

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuş Neagu (1932 – 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte – portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ş.a.

Un articol de Liliana Matei|3 Decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ  În 1983, Fănuş Neagu (1932 – 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte – portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ş.a.

Ziarul Metropolis vă prezintă portretul pe care scriitorul l-a făcut actorului Ovidiu Iuliu Moldovan:

„Pentru că în viața noastră (hai să zicem: artistică) este absolut imposibil de realizat unitatea, atunci trebuie să adâncim disensiunile. Prin urmare, vă anunț sumbru și patetic sub magica lumină a lunii aprilie, plină de rachiuri morbide și cu diavolul dansând la subțioara prigoriilor, că prietenul meu Ovidiu Iuliu Moldovan e pur și simplu un tip iritant.

În ce mă privește, îl iert; colegii s-ar spune au un dinte, un cui, o cruce de răstignire și multe alte daruri frumoase pe care să i le aștearnă sub pernă. Poleit de critici și îmbogățit cu fasoane de adolescent el, Ovidiu, va mai avea de a face cu lumea. Spre mulțumirea publicului de la galerie. (Ah, acolo e lumea iluziei, acolo are francul culoare și vorba o lungă și neiertătoare privire!)

Ovidiu este unul dintre cei mai mari actori pe care i-am văzut în viața mea – și am văzut mulți mari actori.

Inflexiunea vântului sub lună, asfințituri văratice, pălărie de polițist peste o căutătură denunțată de credinți adolescentine, agresivitatea unui trecut prea molcom (ardelean?!) în mormintele de iarbă, dealuri cu vii la Pietroasa și Tîrnavele, țăranii, ostilitate, pepenii, confruntări cu barda între frați, valuri de sudoare, un poet masiv și pueril de crud – ou spart la amândouă capetele – incredibil de puternic, expresiv și exact la locul lui atunci când e pus în cătușe, rege păgân și împărat roman care-și sfâșie imperiul (Caligula), la două zile după ce imperiul îl aruncase câinilor, vinovat de crime abominabile, de o prea dură iubire de sine și de o vitalitate spânzurată mult prea solemn pe toate gardurile. Dar pe toate!

ovidiu-iuliu-moldovan-108131l

Ovidiu Iuliu Moldovan (1942 – 2008)

Om al condiției umane, Ovidiu Iuliu Moldovan imploră disperarea în ajutorul timpului modern. Sisif construindu-și muntele și piatra și pârtia plus jgheabul în care se va odihni în pauza dintre două respirări.

Eu îl iubesc fiindcă există, și pe deasupra fiindcă într-o zi, la Sinaia – era iarnă și ningea incredibil – i-am împrumutat o sanie și o unguroaică tânără. Ca să mi le păstreze. Și de atunci ninge mereu între noi și el îmi rămâne dator cu făpturi din nord plutind hieratic în mari decoruri de teatru.

Miluiască-ne deci bucuria de miazăzi.”

Articolul lui Fănuş Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto Ovidiu Iuliu Moldovan: cinemagia.ro, Simion Buia

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

Page 1 of 2012345...1020...Last »