Parteneriat MCPN-MDRT pentru promovarea Romaniei si a Festivalului George Enescu 2013
http://www.ziarulmetropolis.ro/parteneriat-mcpn-mdrt-pentru-promovarea-romaniei-si-a-festivalului-george-enescu-2013/

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), concretizat într-un protocol de colaborare pentru promovarea României şi a Festivalului “George Enescu” 2013, a anunţat vineri Biroul de presă al MCPN.   “Festivalul ‘George Enescu’ este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor […]

Un articol de Andrada Văsii|7 Decembrie 2012

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), concretizat într-un protocol de colaborare pentru promovarea României şi a Festivalului “George Enescu” 2013, a anunţat vineri Biroul de presă al MCPN.

 

“Festivalul ‘George Enescu’ este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor şi în acelaşi timp imaginea României în lume. Din acest motiv, Festivalul Enescu trebuie să devină o emblemă pentru România – un brand cultural de ţară”, consideră ministrul Puiu Haşotti, potrivit comunicatului.

MDRT va promova Festivalul şi Concursul Internaţional “George Enescu” prin acţiunile de marketing turistic pe care le derulează în mod curent, iar România, ca destinaţie de turism, va fi promovată în contextul organizării ediţiei 2013 a festivalului, precizează sursa.

Totodată, colaborarea se referă şi la promovarea de itinerarii culturale aferente evenimentului, cuprinzând muzee, case memoriale, aşezăminte culturale, având tematica “George Enescu”.

Astfel de acţiuni se referă la asigurarea unui spaţiu dedicat promovării festivalului în standul României organizat de MDRT la târgurile şi expoziţiile turistice la care participă, la organizarea de vizite de documentare tematice în România pentru diverse categorii de public, la includerea evenimentului şi a obiectivelor turistice tematice în propriile materiale de informare – broşuri, pliante, CD-uri -, în special în cele destinate promovării turismului cultural şi la alte instrumente de marketing turistic gestionate de reprezentanţele MDRT din străinătate.

În ceea ce priveşte MCPN, acesta va asigura realizarea de către organizatorul evenimentului a materialelor de promovare a evenimentului – cataloage, broşuri, pliante, postere, ghiduri, materiale audio-video, CD- uri, DVD-uri -, dar şi promovarea brandului de turism al României, prin inserarea în propriile materialele editate cu prilejul festivalului, stabilirea acelor itinerarii tematice care să fie promovate şi participarea la evenimentele organizate de MDRT, prin susţinerea de prezentări cu privire la festival.

Acţiunile punctuale în care MCPN şi MDRT vor colabora în baza acestui protocol vor fi stabilite în următoarele săptămâni de direcţiile de specialitate din cele două ministere.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu’ se desfăşoară în perioada 1-28 septembrie 2013 la Bucureşti.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, este producător iar Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune au calitatea de coproducători.

Prima ediţie a festivalului a avut deschiderea oficială în data de 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, marcând începutul celei mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România.

 

 

Sursa: Agerpres

03
/12
/16

Primăria Municipiului București prin ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să vă bucurați împreună cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) în zilele de 20, 21 și 22 decembrie.

02
/12
/16

Pe 1 decembrie, când în București tocmai începuse defilarea de Ziua Națională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectați pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înființarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de față ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar așa era.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în Japonia în februarie 2017, a anunțat editura sa care nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare sale cărți. Anul trecut Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.

02
/12
/16

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.

30
/11
/16

Cu ocazia Sărbătorilor, micii actori din centrele umanitare Mia’s Children și The Door au pus în scenă “Steaua Nordului”, un spectacol pentru întreaga familia - canto, clovnerii și dans. Coregrafia a fost creată de la zero chiar de către copii. Spectacolul va avea loc pe 8 și 9 decembrie, de la ora 19.00, la Conservator, iar banii strânși din vanzarea biletelor vor fi donați copiilor.

30
/11
/16

Începutul lunii decembrie aduce la Radio România Muzical, unicul post românesc clasic, jazz & more, întâlniri memorabile: cu unul dintre cei mai importanți compozitori ai tuturor timpurilor, Wolfgang Amadeus Mozart, comemorat la 225 ani de la moarte, dar și mari spectacole de operă, transmise în direct de pe două dintre cele mai importante scene ale lumii: Teatrele Metropolitan din New York și Scala din Milano

30
/11
/16

Gigi Căciuleanu, alături de trupa sa, repetă pe scena Teatrului EXCELSIOR pentru cel mai nou spectacol al său, #EMOJIPLAY. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar premiera oficială pe 14 decembrie în Sala Mare a Teatrului EXCELSIOR.

30
/11
/16

Capodoperă a literaturii universale, adevărată încercare pentru interpreţi şi creatorii de spectacol, piesă de perenă actualitate, plină de învăţăminte pentru cei de astăzi, ca şi pentru contemporanii lui Shakespeare, Regele Lear revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti după 46 de ani de la memorabila montare a lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în rolul titular.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

Page 1 of 57512345...102030...Last »