Pașaport de Germania. „Marfa” și mărcile
http://www.ziarulmetropolis.ro/pasaport-de-germania-marfa-si-marcile/

CRONICĂ DE FILM „Paşaport de Germania”, realizat de Răzvan Georgescu, este un documentar eficient – informaţii satisfăcătoare, naraţiune limpede, limbaj vizual lipsit de artificii inutile -, care completează reflecţia asupra trecutului comunist, dintr-o perspectivă mai puţin uzată.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 Noiembrie 2014

Lansat imediat după victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale, documentarul „Pașaport de Germania” capătă, indirect și pur întâmplător, o încărcătură specială. Oglindită în întâmplările asupra cărora se oprește scenaristul și regizorul Răzvan Georgescu – povestea, sensibilă și puțin cunoscută, a vânzării și plecării către Republica Federală Germană (RFG) a sașilor și șvabilor din România ceaușistă -, ascensiunea primarului din Sibiu până în fruntea statului ar putea părea unora, retrospectiv, o ironie a istoriei.

Umiliți și supuși privațiunilor (de altfel, ca toate minoritățile și întreaga populație) de către regimul comunist, etnicii germani, ai căror strămoși s-au instalat aici cu sute de ani în urmă și care au propus un model de civilizație privit întotdeauna cu deferență, au părăsit în masă România, umflând astfel conturile ascunse ale Securității.

Conform cifrelor vehiculate în filmul lui Georgescu, un regizor care pendulează între România (unde s-a născut și și-a trăit tinerețea) și Germania (unde lucrează din 1990), circa 250.000 de sași și șvabi au plecat din țară în timpul comunismului. „Exod” care, completat cu cel de după Revoluție, a făcut ca numărul etnicilor germani să ajungă sub 40.000.

Georgescu a găsit câțiva dintre cei care au reușit să plece și care își destăinuie acum poveștile în fața camerei. Sunt oameni ce par a privi cu luciditate, dar și cu emoție, în trecutul lor, pe care nu îl reneagă. Georgescu nu-i confruntă doar cu evenimentele care le-au schimbat viața, istorii cu un happy-end fără efuziune, ci și, în cazul unora, cu locurile pe care le-au părăsit cu câteva decenii în urmă.

În acest fel, Georgescu articulează un discurs deopotrivă despre istorie și idei abstract-filozofice precum patrie, omul ca marfă, alteritate, dezrădăcinare. Pentru a-și diversifica și îmbogăți demersul, în plan vizual, el adaugă interviurilor convenționale cu protagoniștii câteva imagini cu rol de simbol – multe trenuri în mișcare, stejari căzuți la pământ sau case dărăpănate și părăsite. Este jocul secund prin care Georgescu îmbogățește, fără a fi pleonastic, încărcătura de informații și sentimente livrate de cei intervievați, pe fondul lipsei oricărui comentariu din off.

Însă regizorul-scenarist (autor, în 2008, al unui personal și forțos documentar, „Testimonial”) își ramifică narațiunea și introduce în scenă câțiva foști oficiali germani. Printre ei, un ministru de externe, șeful de cabinet al cancelarului Helmut Kohl și însuși negociatorul-șef pe această problemă.

În plus, pentru o notă de pitoresc, apar și reprezentantul României în discuțiile secrete și unul dintre milițienii din Timișoara, un personaj locvace care cunoaștea bine modul în care oameni ai Securității îi păcăleau pe etnicii germani, punându-i să plătească sume uriașe (câteva mii de mărci) pe care autoritățile le primeau oricum de la RFG.

Este confruntarea între două lumi, două civilizații. Pe de o parte, foștii oficiali germani, pentru care salvarea celor de aceeași etnie cu ei de sub apăsarea regimului comunist din România era o datorie, o obligație din sfera drepturilor omului. De cealaltă parte, reprezentanții români, în frunte cu Nicolae Ceaușescu, pentru care importanți erau banii și avantajele, inclusiv geopolitice, ale unei astfel de „afaceri”.

Iar între cei doi poli se aflau protagoniștii, cei care erau dublu străini în România – din cauza etniei minoritare și a neputinței de a suporta regimul comunist. Această înstrăinare care le-a fost impusă a continuat printr-o alta, cea de pe traseul integrării în țara nouă, Germania, a cărei limbă le era cunoscută, dar ale cărei mecanisme erau diferite de reflexele pe care le deprinseseră.

Georgescu reușește un documentar echilibrat și, mai ales, eficient: fără răbufniri inchizitorial-vindicative, fără patetisme, cu un volum de informații atât cât trebuie și cu un interes real pentru oameni a căror perspectivă poate îmbogăți reflecția asupra trecutului nostru recent.

„Pașaport de Germania” este al treilea documentar românesc important din 2014, după experimentul lui Corneliu Porumboiu, „Al doilea joc”, și „București, unde ești?”, de Vlad Petri. Cele trei salvează, la limită, onoarea unui an cinematografic slab, în care lungmetrajele de ficțiune sunt cel mult neglijabile, cu două excepții – filmele semnate de Nae Caranfil și Andrei Gruzsniczki.

„Pașaport de Germania” rulează în București, Brașov, Cluj și Constanța, iar joi, 27 noiembrie, de la ora 20.00, va putea fi văzut în premieră la HBO România.

INFO

Pașaport de Germania (documentar, România, 2014)

Regia: Răzvan Georgescu

Rating: ●●●○○

Foto „Pasaport de Germania“ – captură film

25
/03
/17

CRONICĂ DE FILM Despre „Fata necunoscută”, noul film - o dramă socială și morală - al fraților belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne. Și despre „(M)ucenicul” (al rusului Kirill Serebrennikov), cu un tânăr care, cu Biblia în mână, se tranformă într-un fanatic religios. Două filme de Cannes, acum în cinematografe.

25
/03
/17

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015. Povestea emoționantă a boxeriței Steluța Duță, crescută la orfelinat.

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

16
/03
/17

Scris şi regizat de Paul Negoescu, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).

16
/03
/17

Cea de-a opta ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu. Cinefilii și îndrăgostiții de film românesc vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul în prima zi de festival. Noutatea din acest an este că selecția filmelor din festival este realizată chiar de invitatul special – Cristian Mungiu, în colaborare cu Ambasadorul cultural, Irina – Margareta Nistor.

16
/03
/17

CRONICĂ DE FILM „Silence”, cel mai nou film al legendarului regizor american Martin Scorsese, realizat după un roman japonez, aspiră la clasicism.

Page 1 of 16712345...102030...Last »