Pescărușul – spectacolul la care nu sună telefoanele mobile
http://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-spectacolul-la-care-nu-suna-telefoanele-mobile/

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|5 Februarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * În ciuda iernii, la București s-au aciuat pescărușii. Unul e aici din vara trecută, pe scena Teatrului de Comedie. Celălalt a venit în iarna asta, la Bulandra. Primul e în varianta „Dansez pentru tine”: cu Ștefan Bănică, Emilia Popescu și o scenografie picturală, care ți se lipește de retină. Celălalt e în varianta experimentală (adică rezultatul unui laborator de lucru pe textul lui Cehov, care a durat un an), cu scenografie minimală, care ți se cam lipește de suflet.

Un Pescăruş bate însă mai puternic din aripi decât celălalt, iar suflul libertăţii lui se transferă, organic, într-o nouă viziune a piesei lui Cehov, pe scena sălii „Toma Caragiu“ de la Bulandra. E un nou spectacol-laborator imaginat de actriţa Antoaneta Cojocaru.

Ca și în cazul celuilalt spectacol-laborator (,,Arlechino moare?”), publicul înconjoară scena pe trei laturi, iar actorii sunt atât de aproape încât le poți simți parfumul. Și nu doar că sunt aproape, dar rămân acolo, prezenți, pe toată durata spectacolului. Cu alte cuvinte, Arkadina (din care Mihaela Teleoacă face un rol de zile mari) nu se retrage în culise ca să se odihnească și să-și retușeze machiajul atunci când nu mai are replici. Și nici Medvedenko (un personaj care îi vine mănușă lui Lari Giorgescu) nu dispare atunci când Mașa (Ela Ionescu) nu-l mai bagă în seamă. Cu toții rămân pe scenă, inflitrați în „pământul” negru (un covor gros de bucățele de cauciuc).

Prăbuşiţi la pământ, în aşteptarea vieţii care parcă nu mai vine. Sau care, atunci când vine, e înecată în plictiseală şi în dispreţ. „Pescăruşul“ de la Bulandra e un exerciţiu de simetrie sentimentală. Dar nu atât a personajelor, cât a actorilor. De fapt, chiar asta îşi şi propune spectacolul: prin Cehov să-i lege atât de puternic pe actori unii de alţii încât totul să devină aproape un manifest despre „unitate în adevăr“.

Dar ce e adevărul în teatru? Poate încercarea de a crea o poveste plauzibilă și niște personaje care să pară vii, nu scoase dintr-o carte, costumate, frizate și potrivite bine pe scenă, în lumina reflectoarelor. Numai că, în Pescărușul, nu prea există o ,,poveste”, adică o înșiruire complexă de acțiuni care să-i mai ușureze pe actori, măcar din când în când, de greutatea textului. În montarea coordonată de Antoaneta Cojocaru, actorii poartă povara asta (cu decență, de multe ori chiar cu grație), fără să apeleze la subterfugii. Poate că ăsta e supremul exercițiu de ,,adevăr” în actorie.

În timpul unei reprezentaţii de la Bulandra, n-a sunat nici măcar un telefon mobil. Personajele şi-au consumat haosul fără să fie trezite de vreun ringtone vesel. Lucru cam rar, într-o sală de teatru. De parcă această concentrare a actorilor ar fi suspendat timpul şi ar fi impus respect. Iar căutarea unei noi formule în teatru, lucru pe care îl ţinteşte acest laborator de creaţie, s-a întors tot la simplitate. Simplitatea adevărului, ca unic rezultat, care absoarbe totul: şi altruismul actorilor, şi încercarea de a-şi apropia textul, şi originalitatea, şi spiritul ludic.

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui. Un instinct care îşi schimbă forma, pentru că se hrăneşte din foamea de a juca a Mihaelei Teleoacă, din umorul lui Lari Giorgescu, din fragilitatea Antoanetei Cojocaru, din sarcasmul lui Adi Ciobanu, din feminitatea Elei Ionescu, din exaltarea lui Ştefan Lupu, din flerul scenic al lui Richard Bovnoczki, din farmecul straniu al lui Adrian-George Popescu (pescăruș/compozitor/cântător).

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

 

Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu STUDIO SPACE)

Pescărușul

de Anton Pavlovici Cehov

Atelier condus de: Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu, Mihaela Teleoacă, Lari Georgescu, Ștefan Lupu, Richard Bovnoczki, Adrian-George Popescu, Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Vlad Oancea

Scenografia: Mihai Păcurar

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

Page 1 of 64212345...102030...Last »