„Planșa” – debutul regizorului Andrei Gheorghe
https://www.ziarulmetropolis.ro/plansa-debutul-regizorului-andrei-gheorghe/

Planşa, lungmetrajul de debut al regizorului Andrei Gheorghe va avea premiera vineri, 26 septembrie, la Cinema Studio. Din 15 noiembrie, Planşa va fi lansat în cinematografele din toată ţara.

Un articol de Liliana Matei|16 august 2014

Planșa îi aduce în atenția publicului pe Anda (Olimpia Melinte), Alex (Silvian Vâlcu) și Mircea (Marian Adochiței). Alex, fost campion la scrimă își reia activitatea în calitate de antrenor al Andei, nou venită la Clubul de Scrimă din Constanța. Prin prisma pasiunii comune pentru sport, cei doi dezvoltă o relație care trece dincolo de barierele profesionale, fapt ce generează tensiuni în relația dintre Anda și Mircea, iubitul și colegul de club al acesteia.
Odată cu apropierea campionatului naţional de scrimă, tânăra este pusă în situația de a alege: fie continuă relaţia cu Mircea, care nu are încredere în vocaţia ei de sportivă, fie îşi urmează visul şi acordă o șansă unei relaţii cu Alex.

Motivația regizorală

,,Filmul caută esența unei povești de dragoste. Pentru a mă apropia cât mai mult de un sentiment atât de generalist și atât de cunoscut, am considerat că este necesară o abordare de la distanță a conflictului. Am încercat să elimin conflictul, dar să păstrez starea. Personajele țin frustrările în interiorul lor până în ultimul moment”, povestește regizorul Andrei Gheorghe.

Totodată, elementele de decor ce îi pot induce spectatorului o stare sau un conflict sunt eliminate. Numărul personajelor și al figurației este redus la minimum. Sunt păstrate doar câteva detalii cheie care să ajute povestea să înainteze. Spațiul este tratat în același fel. Acțiunea se desfășoară într-un spațiu pustiu, dar nemărginit. Toate personajele practică un sport individual. Starea vine din alăturarea acestor elemente de spațiu nemărginit și personaje introvertite. Personajul principal locuiește pe o barcă, dar nu poate naviga cu ea. Este antrenor, dar nu poate practica.

Muzica, realizată de Paul Ilea (Kult Studio), susține toată această căutare prin note lungi, care nu definesc un moment și nu amplifică un conflict, ci netezesc drumul spectatorului spre sufletul personajelor. Este o coloană sonoră care se potrivește întru totul demersului artistic.

Planșa este o producție realizată de DaKINO Production și DIUD Film, cu finanțare exclusiv independentă.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

13
/06
/17

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

13
/06
/17

Asasinarea lui Donald Trump sugerată într-o nouă versiune newyorkeză a spectacolului de teatru "Julius Caesar", inspirat din celebra tragedie omonimă scrisă de William Shakespeare, a generat un val de polemici în Statele Unite. Scena asasinării tiranului face trimitere la o dezbatere politică americană: Cezar (interpretat de un om de afaceri cu părul blond, care seamănă într-un mod bizar cu președintele american) este înjunghiat de o mulțime de femei și de reprezentanți ai grupurilor minorităților.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

12
/06
/17

În deschiderea FITS, prima conferință de presă a adus la întâlnirea cu publicul pe directorul FITS, Constantin Chiriac (director al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și omul datorită căruia există și a tot crescut acest festival), criticul de teatru Octavian Saiu (moderatorul conferințelor FITS), precum și coregrafa Brenda Angiel, creatoarea spectacolului ”Tango la altitudine II”, prezentat în festival, și regizorul Alexandru Grecu (președintele UNITER din Republica Moldova).

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

12
/06
/17

Teatrul Național din Timișoara vă invită în zilele de 11, 12 și 13 iunie, de la ora 19:00, la Sala 2, la spectacolul GYPSIES. După ce a avut numeroase reprezentații în Germania, la Deutsches Theater Berlin și la Staatstheater Braunschweig, spectacolul va avea trei reprezentații în România, la Teatrul Național din Timișoara.

11
/06
/17

Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cea de-a doua zi de FITS încă de la orele amiezii, când povestea itinerantă „Zâna, cerbii și tăietorii de lemne” i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător. În paralel cu spectacolul de stradă, iubitorii de artă sau discuții culturale au asistat la dialogurile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului sau la discuția lui Cătălin Ștefănescu cu Robert Wilson pentru Garantat 100%.