Planşa. Pas în trei
https://www.ziarulmetropolis.ro/plansa-pas-in-trei/

CRONICĂ DE FILM „Planşa”, debutul tânărului regizor Andrei Gheorghe, este un film curajos, care epatează prin imagine şi rămâne restanţier la construcţia personajelor şi la acordarea dialogurilor. Însă merită salutată lejeritatea căreia i se dedă cu voluptate.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 octombrie 2014

„Camera de filmat e personajul principal” nu e cel mai bun lucru care s-ar putea spune despre un film. Asta dacă pe autor nu-l cheamă Terrence Malick, în ale cărui opere mișcarea neîntreruptă a aparatului înseamnă mai mult decât o tușă regizorală – este modul prin care fragmente de timp disparate sunt legate într-un captivant discurs vizual despre lumi interioare.

Tot din fragmente este alcătuit și „Planșa”, lungmetrajul de debut al tânărului regizor Andrei Gheorghe, care a scris scenariul împreună cu Bogdan Ivașcu. Până la a-i expune numeroasele hibe, trebuie spus că „Planșa” este un film curajos, fie și pentru că este diferit de ceea ce comentatorii de pe forumuri numesc cu dispreț „film românesc”.

Însă îndrăzneala și exuberanța vizuală duc la un preaplin care se întoarce în final împotriva filmului. „Redundanțele” și „repetițiile” de care vorbește Dragoș Marin în cronica sa de pe Filmreporter.ro pot induce, într-adevăr, senzația unui film mai lung decât cele doar 80 de minute.

Aproape că nu există tehnică și poziție a camerei de filmat pe care să nu le testeze Andrei Gheorghe pentru a reda povestea Andei (Olimpia Melinte), o proaspătă studentă la Marină în Constanța și a cărei relație cu Mircea (Marian Adochiței) este pusă la încercare de întâlnirea cu Alex (Silvian Vâlcu), tânărul ei antrenor de scrimă, sport pe care îi place să-l practice.

De la travellinguri repetate, mișcări bruște ale camerei sau cadre statice, treceri de la alb-negru la culori puternice, prim-planuri și planuri-detaliu, imagini neclare sau chiar întunecate, până la plonjeuri, time-laps-uri care marchează trecerea zilelor în orașul-port și chiar un cadru subacvatic – toate sunt încercate de regizor și echipa sa (combinate cu muzica lui Paul Ilea, unele momente par videoclipuri).

Rezultă un film care poate lăsa impresia de prețiozitate, asta și pentru că Andrei Gheorghe nu-și susține indiscutabila prospețime vizuală cu personaje mai consistente și dialoguri mai credibile și mai bine acordate (Alex încearcă să o cunoască mai bine pe Anda întrebând-o, clișeistic, care îi sunt cartea și filmul preferate).

Finalul tramei narative devine imediat previzibil (e suficient pentru asta un cadru cu iubitul gelos privindu-și partenera primind indicații de la antrenor), însă nu cred, așa cum afirmă Dragoș Marin în legătură cu slăbiciunea scenariului, că „ar fi bine ca ceea ce vezi pe ecran să fie o consecință a ceea ce s-a întâmplat acum cinci minute”.

Există o lungă tradiție europeană a cineaștilor care nu dau doi bani pe coerența poveștii lor sau pe clarificarea psihologiei personajelor, favorizând în schimb micile momente gratuite. Aceasta pare a fi și una din mizele principale ale lui Andrei Gheorghe – uneori de a surprinde și admira chipul expresiv al Olimpiei Melinte (aflată la al treilea lungmetraj în acest an), alteori de a decupla imaginea de desfășurarea narațiunii sau de a urmări mișcările unui scrimer, cu riscul de a abandona acea „propulsie internă” de care vorbește Dragoș Marin.

Merită salutată totuși lejeritatea pe care o afișează filmul, acea joacă pe care a practicat-o, la noi, Mircea Săucan, în cel de-al doilea film al său, necunoscutul „Țărmul n-are sfârșit” (1962). „Planșa” este un debut stângaci, însă potențialul lui Andrei Gheorghe va trebui fructificat.

Produs și distribuit de DaKINO Production, compania lui Dan Chișu, „Planșa” a intrat în cinematografe la 26 septembrie.

INFO

Planşa (România, 2014)

Regia: Andrei Gheorghe

Cu: Olimpia Melinte, Silvian Vâlcu, Marian Adochiţei

Rating: ●●○○○

25
/09
/17

Dakino Production anunță premiera în cinematografe a celui de-al 7-lea film de lungmetraj în regia lui Dan Chișu, ANIVERSAREA, ce va avea loc 10 noiembrie, la o zi distanță de data la care se sărbătorește căderea Zidului Berlinului, moment emblematic ce reprezintă sfârșitul regimului comunist în țările din Europa Centrală și de Est.

23
/09
/17

Cel mai nou film al regizorului Darren Aronofsky, „Mother!”, a cărui premieră a avut loc recent în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, va deschide Dracula Film Festival, fiind proiectat în avanpremieră națională. Cea de-a cincea ediție a festivalului dedicat filmelor horror și fantasy, Dracula Film Festival, va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie, la Brașov.

22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.

20
/09
/17

„Perfect sănătos”, noul lungmetraj al Ancăi Damian (scenariu – Lia Bugnar, actori în cele mai importante roluri: Anghel Damian, Olimpia Melinte, Vlad Ivanov și Cristina Florea), nu se înscrie în noul val. Ceea ce nu înseamnă că nu e important.

20
/09
/17

„Am avut norocul de a avea succes în anii ‘50, când frumuseţea avea o altă însemnătate decât are astăzi. În zilele noastre, orice actriţă tânără sau model devin celebre foarte repede şi nu au timp să-şi dezvolte personalitatea.” - Sophia Loren. Legendă a cinematografiei mondiale, divă inconfundabilă a marelui ecran și una dintre cele mai intens celebrate frumuseți din lume, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 83 de ani.

19
/09
/17

CRONICA DE FILM „Un pas în urma serafimilor”, debutul extrem de aşteptat al lui Daniel Sandu, ficţionalizează, într-un stil apropiat de un anume cinema mainstream nu foarte ofertant, experienţa nefericită a regizorului ca elev într-un seminar teologic ortodox.

19
/09
/17

Filmările la "Moromeții 2", în regia lui Stere Gulea, cu Horațiu Mălăele în rolul principal, au debutat ieri (18 septembrie), în comuna Talpa, locație unde, în urmă cu mai bine de 30 de ani, s-a înregistrat prima parte a filmului. Filmările vor dura trei săptămâni și au loc în cinci imobile, una dintre case fiind aceeași în care s-a înregistrat prima peliculă.

19
/09
/17

Astăzi, 19 septembrie (de la ora 21.00), mîine și poimîine, la CinemaPRO, American Independent Film Festival pregăteşte trei întâlniri cu actorul Ethan Hawke, invitat special al Festivalului. Astfel,, în această seară, celebrul actor va prezenta filmul "Born to Be Blue" - premieră în România. Ethan Hawke joacă rolul celebrului trompetist şi muzician Chet Baker, devenit o legendă a jazz-ului în anii ʼ50.

18
/09
/17

Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. Scenariul filmului a împlinit deja 10 ani, el ar fi trebuit să fie debutul regizoarei. Unul dintre puținele lucruri care s-au păstrat din varianta inițială a poveștii e faptul că personajul principal este jurnalist. Protagoniștii filmului sunt Andi Vasluianu și Voica Oltean, o actriță care, la doar 15 ani, a impresionat juriul Festivalului de la Karlovy Vary.

16
/09
/17

Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune, ,,Asasin American” marchează revenirea lui Michael Keaton pe marile ecrane şi dezvăluie, din 15 septembrie, originile unui luptător cu abilităţi unice şi motivat de răzbunare.