„Călători prin manuscris”, expoziţia organizată de Muzeul Naţională de Artă (MNAR) la parterul Galeriei Naţionale până pe 31 august, are meritul inedit de a aduce în realitate o metaforă pe care suntem obişnuiţi să o considerăm doar atât, o metaforă: plimbarea printre filele unei cărţi.
Un articol de Ştefania Dumbravă|11 iulie 2014
În ton cu tema anului în cultura românească – personalitatea și moștenirea lui Constantin Brâncoveanu –, paginile unui liturghier despre care se presupune că a aparținut domnitorului construiesc, mărite la dimensiuni monumentale, formează un labirint de facsimile uriașe. La capătul acestuia, răbdător în cutia sa sticlă, manuscrisul original își așteaptă musafirii.
Vizitatorul este întâmpinat, la intrarea în labirint, de două panouri informative care îl ajută să își facă o idee (destul de generală, încât să nu sperie turiștii de circumstanță) despre obiectul expoziției. Să ți se sugereze la ce ar trebui să fii atent, atunci când urmează să vezi ceva cu care foarte puțini dintre noi sunt familiarizați, este un ajutor binevenit. Având în vedere, însă, că o astfel de expoziție atrage probabil un număr destul de redus de vizitatori lipsiți complet de cunoștințe sau măcar de interes în domeniul artei medievale românești, introducerea pare simplistă.
Cât despre publicul neavizat, care dă curs curiozității – în absența unei „povești” în care să fie așezat obiectul adus în fața sa -, acesta are destul de puține șanse de a percepe manuscrisul expus în toată valoarea sa. Deși pentru compunerea unei asemenea povești existau suficiente alte obiecte datorate lui Constantin Brâncoveanu, fie și doar în aceeași clădire a Muzeului Național de Artă, un etaj mai sus, dacă alte posibilități tehnice (care să fi dat publicului posibilitatea să și vadă trimiterile făcute de textele explicative de pe etichete, de exemplu) erau inaccesibile.
Pagină cu monograma domnitorului Constantin Brâncoveanu (în dreapta, în afara chenarului)
Recomandarea cu care se încheie panourile introductive ale expoziției încearcă să suplinească acest laconism, invitând vizitatorii să își creeze singuri o imagine asupra epocii din care vine exponatul, printr-o vizită în galeria de artă românească veche.
Conceptul expozițional ignoră însă, astfel, un detaliu practic: urmărirea surselor și compunerea unei imagini de ansamblu din ele este un exercițiu cu care specialiștii sunt obișnuiți, însă care depășește cu mult, cel mai probabil, efortul la care e dispus vizitatorul ocazional.
Explicațiile referitoare la simbolistica animalelor reale sau fantastice ori a elementelor vegetale și decorative care compun miniaturile sunt de un real ajutor în încercarea de a înțelege universul ilustrat de paginile manuscrisului. Completate cu trimiteri la alte exemple în care apar cutare motiv decorativ sau cutare element de compoziție, aceste explicații, binevenite pentru cunoscător, rămân însă trasoare trimise spre nicăieri pentru oricine nu e familiarizat măcar vag cu domeniul artei medievale.
Chiar și sensibil la privilegiul de a se mișca, la propriu, printre paginile unei cărți foarte rar scoase din siguranța depozitului și de a-i putea admira, mărite, detaliile altfel invizibile ochiului liber, vizitatorul simte limita unui text care îi rămâne, dincolo de suprafața caligrafiei și decorativismul miniaturilor, inaccesibil. Seducător ca propunere de experiență culturală, labirintul manuscrisului de la MNAR rămâne, totuși, expoziția unui singur exponat, și acesta exploatat optim doar la nivel al imaginii.
Beneficiarii ei ideali par să fie specialiștii medieviști, și nu publicul larg, care iese dintre paginile liturghierului lui Constantin Brâncoveanu reținând doar crâmpeie de informații pe care nu are în ce imagine de ansamblu să le așeze, precum faptul că pasărea calandrinon e un model simbolic (și imaginar) de conduită pentru creștini, dat fiind obiceiul său de a-și feri privirea de lucrurile rele.
Labirintul de facsimile oferă, însă, eventualului vizitator impresionat de una sau alta dintre pagini avantajul de a ști în ce zi poate reveni la muzeu pentru a o admira în original, dat fiind că manuscrisul va fi deschis la o pagină diferită în fiecare zi, până la finalul expoziției.
Sigur, rămâne deschisă curiozitatea legată de numărul real de vizitatori recurenți ai expoziției „Călători prin manuscris”, și ai oricărei expoziții de artă din România, în general.
