Poarta Sarutului – comisie de experţi pentru restaurare
https://www.ziarulmetropolis.ro/poarta-sarutului-comisie-de-experti-pentru-restaurare/

Guvernul a avizat constituirea unei comisii de experţi care să studieze situaţia restaurării componentei sculpturale Poarta Sărutului din cadrul ansamblului sculptural ,,Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu.

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2013

Guvernul a avizat constituirea unei comisii de experţi care să studieze situaţia restaurării componentei sculpturale Poarta Sarutului, din cadrul ansamblului sculptural „Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu.

În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va finanţa o comisie internaţională de experţi care să prezinte un punct de vedere privind modul cum se prezintă Ansamblul Monumental Calea Eroilor după restaurarea Porţii Sărutului, proiectantul susţinând că opera a devenit galbenă după spălarea sub presiune.

Premierul a menţionat că doreşte experţi în comisia respectivă care să nu fie angajaţi ai Ministerului Culturii, precizând că doreşte o opinie cât mai obiectivă din partea acestora.

„Deci eu aşa fac, plătesc eu nişte experţi independenţi, care bănuiesc eu că după aia o să-i certaţi şi pe ăia, indiferent ce or să spună. Eu o să am încredere în cei independenţi. A greşit cineva plăteşte, nu a greşit nimeni, nu mai facem scandal la anul şi facem şi Coloana la anul!”, a spus Ponta.

Poarta Sarutului a devenit „galbenă“ 

Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a Porţii Sărutului, a acuzat Institutul Naţional al Patrimoniului că opera din piatră a lui Constantin Brâncuşi, expusă în parcul central din Târgu-Jiu, s-a îngălbenit după ce a fost spălată cu jet cu apă sub presiune.

El a arătat că, după lucrările de restaurare, Poarta Sarutului a devenit ,,galbenă”, după ce a fost spălată fiind folosit un pistol cu apă sub presiune, asemănător celor din spălătoriile auto, notează Mediafax.

Ulterior, Institutul Naţional al Patrimoniului a anunţat că va depune plângere penală împotriva proiectantului lucrărilor de restaurare de la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu, Dorin Dănilă, şi a respins ferm încercarea de calomniere a instituţiei de către acesta.

Citiţi şi: Constantin Brancusi – cel mai valoros pictor român în 2013 

Institutul Naţional al Patrimoniului a recepţionat atunci lucrările de restaurare/conservare pentru componenta artistică şi piatră de la „Poarta Sărutului”, element al Ansamblului Monumental ,,Calea Eroilor” din Târgu-Jiu.

INP este principala instituţie care a gestionat şi finanţat lucrările de reabilitare a obiectivului, costurile de proiectare fiind suportate de municipalitate, potrivit unui comunicat al instituţiei. În vederea realizării proiectului de restaurare şi conservare, INP a alocat fonduri în valoare de 371.656,44 lei. Astfel, operaţiunile executate la Poarta Sărutului au inclus: înlocuirea tablei de plumb existentă, aplicarea unei izolaţii bituminoase, curăţarea pietrei, biocidare şi hidrofugare.

Poarta Sarutului Constantin Brancusi

Constantin Brâncuşi – sculptorul lucrarii Poarta Sarutului

Proiectarea lucrărilor de restaurare/conservare de la acest obiectiv a fost făcută de Dorin Dănilă şi finanţată de comunitatea locală.

Lucrările de restaurare a Porţii Sărutului au început în luna august, opera fiind atunci ascunsă privirii trecătorilor de o pânză pe care era imprimată imaginea acesteia, fără a exista vreun panou cu privire la lucrări.

Pe de altă parte, primarul din Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a spus că Dorin Dănilă este în conflict de mai mult timp cu reprezentanţii INP, el solicitând ca reprezentanţi ai institutului, dar şi de la Ministerul Culturii să se deplaseze de urgenţă la Târgu-Jiu pentru a analiza situaţia creată, scrie Mediafax.

Ansamblul Constantin Brâncuşi cinsteşte moartea eroică, dar în acelaşi timp aduce un elogiu vieţii nepieritoare. Axa „Calea Eroilor” are o lungime de circa 1,8 kilometri. Aceasta a fost realizată în 1937-1938, cu fonduri alocate de Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj, condusă de Arethia Tătărescu, soţia primului – ministru liberal Gheorghe Tătărescu.

Foto credit: Wikipedia, Poarta Sarutului

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.