Pozitia copilului, din ce în ce mai aproape de Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-din-ce-in-ce-mai-aproape-de-oscar/

Lungmetrajul „Pozitia copilului”, de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014.

Un articol de |8 octombrie 2013

Lungmetrajul „Pozitia copilului”, de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014, a anunţat, luni, Academia de film americană, citată de Indie Wire.

Nominalizările pentru categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” vor fi anunţate pe 16 ianuarie 2014.

Până atunci, lista candidaturilor considerate eligibile a fost finalizată şi cuprinde un număr record de 76 de propuneri. Dintre aceste propuneri, până la jumătatea lunii ianuarie vor fi alese nouă filme, urmând ca pe 16 ianuarie să fie anunţate cele cinci nominalizări.

Rivalii filmului Pozitia copilului

Indie Wire notează că printre candidaturile considerate eligibile se numără filmele propuse de Iran („The Past”, de Ashgar Farhadi, care a câştigat în urmă cu doi ani premiul acestei categorii, cu „A Separation”), Franţa (Gilles Bourdos – „Renoir”), Chile (Sebastian Lelio – „Gloria”), Canada (Louise Archambault – „Gabrielle”), Japonia (Yuya Ishii – „The Great Passage”), Italia (Paolo Sorrentino – „The Great Beauty”), Belgia (Felix van Groeningen – „The Broken Circle Breakdown”), Hong Kong (Wong Kar-wai – „The Grandmaster”) şi Arabia Saudită (Haifaa al-Mansour – „Wadjda”).

Anul acesta, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost acordat peliculei „Amour”, regizată de austriacul Michael Haneke.

Citiţi şi: BREAKING NEWS „Poziția copilului” a câștigat premiul criticii internaționale la Festivalul de la Berlin

Lungmetrajul „Pozitia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2013 şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”.

Pozitia copilului, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

pozitia copilului

Călin Netzer şi Florin Zamfirescu, într-o pauză de filmări la Pozitia copilului

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi, notează Mediafax.

Cea de-a 86-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles (California). Ceremonia va fi difuzată în Statele Unite ale Americii de postul ABC şi va fi găzduită de actriţa de comedie Ellen DeGeneres.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto din Pozitia copilului: captură film şi Cinemagia

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

25
/05
/17

O retrospectivă de patru filme clasice realizate de mari regizori ai celebrului Nou Val ceh va putea fi văzută, cu susţinerea Centrului Ceh, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara.

24
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes: În "The Square", regizorul suedez Ruben Östlund ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială și raporturile de putere între indivizi, limitele libertății de expresie, lumea publicitară și efectele perverse generate de media, arta contemporană și artists talk(s).

23
/05
/17

Actorul britanic Roger Moore, celebru pentru rolurile sale din seria James Bond, a murit în Elveția, după o scurtă luptă cu cancerul. Actorul avea 89 de ani. "Cu inima grea, anuntam decesul iubitului nostru tata, Sir Roger Moore, astazi in Elvetia, dupa o scurta dar curajoasa lupta cu cancerul", au scris copiii actorului pe Twitter.

23
/05
/17

CRONICĂ DE FILM Difuzate în România pe HBO, primele două episoade din noua serie „Twin Peaks”, extrem de aşteptată, ne reintroduc în universul coşmaresc-suprarealist, deopotrivă perturbator şi fascinant, al lui David Lynch.

22
/05
/17

Filmikon & Therapy lansează propunerea de terapie prin film: în fiecare marți, din 23 mai până pe 15 septembrie, Filmikon va prezenta la Therapy o selecție de producții cinematografice, autohtone și internaționale, pe terasa bistro-ului.

22
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes, de Mihai Cristea: Despre celebrul sistem de acreditări de pe Croazetă. Şi despre două din filmele din cursa pentru Palme d`Or: "Jupiter’s Moon", al ungurului Kornél Mundruczó, şi "Loveless", al rusului Andrey Zvyagintsev.

19
/05
/17

Regizat de Bogdan George Apetri şi cu Ana Ularu în rolul principal, "Periferic" (2010), unul din cele mai de succes debuturi româneşti ale ultimilor ani, este acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub.