Premieră în teatrul estic – Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-in-teatrul-estic-noi-practici-in-artele-spectacolului-din-europa-de-est/

Miercuri, 18 iunie, de la ora 18.00, la Green Hours (Cafe Calea Victoriei nr. 120) va fi lansată prima carte Prima carte dedicată teatrului estic publicată în România. Invitaţi: Ioana Mălău, Iulia Popovici, Vava Ştefănescu; Moderator: Vasile Ernu

Un articol de Petre Ivan|16 iunie 2014

Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est / New Performing Arts Practices in Eastern Europe e un tablou complex și uneori contradictoriu al felului în care teatrul și dansul din statele fostului Bloc Estic și-au negociat relația cu mereu schimbătoarele condiții politice și sociale locale.

Plasându-se echilibrat între abordarea istorică și cea teoretică, cartea – al cărei editor este criticul Iulia Popovici – tratează artele spectacolului din această parte a Europei din perspectivă regională, încercând să găsească numitorul comun și diferențele specifice, ceea ce ne leagă și ceea ce ne desparte, pe terenul creației performative.

Noi practici în artele  spectacolului din Europa de Est

Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est

Comisionată de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est cuprinde eseuri și interviuri cu artiști din zece țări – Bulgaria, Cehia, Croația, Moldova, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia și Ungaria – și un dialog despre situația actuală a teatrului într-o Ucraină aflată în conflic civil.

De la evoluția teatrului independent din Ungaria la negocierea artistică a identității naționale poloneze și de la efervescența noii dramaturgii ruse la schimbările de paradigmă ale dansului sloven, volumul e o călătorie profundă și pasionantă în ceea ce înseamnă aproape necunoscuta scenă est-europeană.

Noi practici în artele spectacolului… a apărut la Editura Cartier și face parte din Colecția Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, coordonată de Ioana Mălău.

Foto cu teatrul estic şi Noi practici în artele  spectacolului din Europa de Est – Editura Cartier

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

05
/08
/18

Cu acțiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginașe aflate în sărăcie și lipsuri, „Băieții străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății.

01
/08
/18

Cartea „Homo Deus – scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari, traducere din limba engleză și note de Lucia Popovici, a fost publicată la editura Polirom în anul 2018. Am selectat pentru dumneavoastră zece fragmente care caută să ne rezume viitorul, fragmente din care afli lucruri cu adevărat uimitoare.

24
/07
/18

Mâine (miercuri), 25 iulie 2018, de la ora 17.30, la Galeria Galateca (București), Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice “Oameni.Putere.România.”. Prezentarea cărții va fi făcută de către domnul Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Romanul „Viață de vânzare” de Yukio Mishima (traducere din japoneză și note de Andreea Sion) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2018. Cartea este una cult, a apărut în 1968 și face figură aparte în opera lui Mishima (care a ajuns de trei ori aproape de Premiul Nobel). Mishima, provenit dintr-o familie de samurai, și-a făcut seppuku la 45 de ani, în 1970.