Premiile Gopo 2014. Favoriţii Ziarului Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-gopo-2014-favoritii-ziarului-metropolis/

Nu sunt premiile BAFTA, Cesar sau Goya, asumate ca modele, însă Premiile Gopo îşi au rostul lor, în ciuda numeroaselor probleme din firava industrie românească de film. Ziarul Metropolis şi-a desemnat favoriţii pentru cea de-a 8-a ediţie a Galei, care va avea loc luni.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 martie 2014

Nu sunt premiile BAFTA, Cesar sau Goya, asumate ca modele, însă Premiile Gopo îşi au rostul lor, în ciuda numeroaselor probleme din firava industrie românească de film. Ziarul Metropolis şi-a desemnat favoriţii pentru cea de-a 8-a ediţie a Galei, care va avea loc luni.

Cu peste 20 de lungmetraje lansate în cinematografe, cu un mare premiu internaţional (Ursul de Aur), cu mai multe debuturi promiţătoare şi încercări (timide) de diversificare a propunerilor regizorale, 2013 a fost un an bun pentru filmul românesc. Iar Premiile Gopo reflectă acest lucru, prin stabilirea a câte cinci nominalizări (maximul) la fiecare categorie – o noutate faţă de ediţiile precedente.

Nu lipseşte nici un film important dintre producţiile eligibile pentru nominalizări, evitându-se astfel situaţia stânjenitoare din 2013, când „După dealuri”, indiscutabil filmul anului precedent, nu a fost înscris de Cristian Mungiu, umbrind legitimitatea întregului eveniment. În urmă cu doi ani, „Aurora” fusese premiat, însă cuplul Anca Puiu (producător) şi Cristi Puiu (regizor) a absentat de la ceremonie şi a renegat trofeele.

Pentru publicul larg, o astfel de gală, care a încercat de la an la an să se cizeleze, să reducă din încropeli şi improvizaţii, nu stârneşte un interes major. Nici nu are cum, din moment ce numărul spectatorilor la toate filmele româneşti dintr-un an nu egalează nici măcar numărul spectatorilor la un blockbuster oarecare.

Însă Premiile Gopo sunt importante pentru echipele – numeroase – care lucrează la filme şi, eventual, pentru o necesară solidaritate de breaslă.

Gala nu a fost scutită de critici de-a lungul existenţei sale, în special pentru felul în care partenerul media principal, Pro Cinema, impune vedetele trustului, pentru alunecările înspre monden, pentru insistenţa cu care sponsorii îşi fac simţită prezenţa pe scenă, pentru neprofesionalismul organizării şi, uneori, pentru alegerile făcute (în acest an, Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România-UCIN, care organizează propria gală de premiere, a contestat legimitatea juriului de preselecţie de la Gopo).

Nominalizările au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din 11 membri: regizorul Constantin Popescu, actriţa Dorotheea Petre, producătorul Radu Stancu, directorul de imagine Silviu Stavilă, scenarista Andreea Vălean şi criticii de film Bujor Rîpeanu, Marilena Ilieşiu, Ruxandra Grecu, Irina Trocan, Raluca Bugnar şi Cătălin Olaru. Potrivit organizatorilor,  Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Transilvania Film, peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti au fost invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor.

Radu Beligan va primi premiul pentru întreaga carieră, regizorul şi directorul de imagine Nicolae Mărgineanu va fi omagiat cu trofeul pentru întreaga activitate, iar o distincţie specială va ajunge la proiecţionista Elena Ciocan, de la Cinema Studio din Bucureşti.

Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct de Pro Cinema, luni, 24 martie, de la ora 19.00 (covorul roşu). Ceremonia propriu-zisă, care va începe la ora 20.00, va fi prezentată de vedeta TV Amalia Enache şi actorul Radu Iacoban.

Ziarul Metropolis şi-a ales favoriţii la câteva din cele mai importante categorii:

Cel mai bun film

Premiile Gopo

„Poziţia copilului” – r. Călin Peter Netzer (Favoritul Ziarului Metropolis)

„Câinele japonez” – r. Tudor Cristian Jurgiu

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” – r. Corneliu Porumboiu

„La limita de jos a cerului” – r. Igor Cobileanki

„Rocker” – r. Marian Crişan (Menţiune specială Ziarul Metropolis)

Fiecare din cele cinci lungmetraje îşi merită nominalizarea (un alt film meritoriu, „Domestic”, de Adrian Sitaru, a rămas pe dinafară). Favorit indiscutabil este „Poziţia copilului”, filmul care a adunat cei mai mulţi spectatori (aproape 120.000) şi despre care s-a discutat cel mai intens anul trecut. Este cel mai personal şi cel mai reuşit film al lui Netzer.

„Câinele japonez” lansează în lungmetraj un tânăr regizor cu o solidă cultură cinematografică (dovedită chiar şi în scris), Tudor Cristian Jurgiu. „La limita de jos a cerului”, un alt debut, oferă o gură de aer proaspăt (nu doar pentru că a fost turnat în R.Moldova). „Metabolismul” lui Porumboiu este un film radical, dintr-o categorie de exerciţii autoreflexive atât de necesare unei cinematografii.

O menţiune specială ar trebui să primească „Rocker”, un film care aduce în atenţie actori necunoscuţi, un subiect ignorat şi o abordare regizorală care mizează pe înregistrarea micilor gesturi şi trăiri ale  personajelor, în detrimentul unei atât de obişnuite psihologizări.

Cel mai bun regizor

Premiile Gopo

Corneliu Porumboiu – „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” (Favoritul Ziarului Metropolis)

Tudor Cristian Jurgiu – „Câinele japonez”

Igor Cobileanski – „La limita de jos a cerului”

Călin Peter Netzer – „Poziţia copilului”

Marian Crişan – „Rocker”

În fiecare din cele cinci filme se remarcă o regie cu o puternică amprentă auctorială, încadrabilă, cu nuanţe, unui realism inconfortabil. Jurgiu mizează mai mult pe cadre fixe şi lungi, cu rol observaţional, pentru a reduce manipularea emoţională. Cobileanski apelează la un naturalism cu inflexiuni simbolice şi cu tuşe comice şi dramatice.

Netzer dovedeşte că şi-a însuşit câteva repere din Dogma ’95, cărora le-a adăugat înclinaţia sa spre acorduri emoţionale puternice şi o bună coordonare a distribuţiei. Crişan îşi observă cu minuţiozitate personajele, fără a livra explicaţii şi motivaţii.

Însă cel mai îndrăzneţ se dovedeşte încă o dată Porumboiu, care şi-a radicalizat discursul cinematografic, intrând într-o zonă a autoreferenţialităţii şi chiar a autopastişării ludice.

Cel mai bun actor într-un rol principal

Victor Rebengiuc – „Câinele japonez”

Adrian Titieni – „Domestic”

Gheorghe Ifrim – „Domestic”

Igor Babiac – „La limita de jos a cerului”

Dan Chiorean – „Rocker” (Favoritul Ziarului Metropolis)

Victor Rebengiuc porneşte, indiscutabil, ca favorit şi are toate şansele să repete experienţa din 2011, când a câştigat trofeul, cu rolul din ”Medalia de onoare”. Şi ”Câinele japonez”, la fel ca şi filmul lui Netzer, datorează mult experienţei şi profesionalismului (probabil) celui mai mare actor de film al României.

Prin personajele lor ridicol-tuşante, Adrian Titieni şi Gheorghe Ifrim îşi pun în valoare calităţile şi asigură o bună parte din farmecul filmului ”Domestic” (alături de partenerele Clara Vodă şi Ioana Flora, plus Sergiu Costache). Igor Babiac, un tânăr actor de la Chişinău aflat la debut, face un rol reuşit, în care prevalează puternicele trăiri interioare abia stăpânite.

Însă Dan Chiorean, descoperit de Marian Crişan, este cu adevărat memorabil, prin amestecul de forţă, lejeritate şi naturaleţe cu care îşi construieşte personajul din ”Rocker”.

Cea mai bună actriţă într-un rol principal

Diana Avrămuţ – „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”

Ioana Flora – „Déjà vu”

Ioana Anastia Anton – „Domnişoara Christina”

Ana Ularu – „O vară foarte instabilă”

Luminiţa Gheorghiu – „Poziţia copilului” (Favorita Ziarului Metropolis)

Nu există niciun dubiu că Luminiţa Gheorghiu merită şi va câştiga premiul, pentru că în „Poziţia copilului” nu face doar unul din cele mai bune roluri ale carierei (alături de cele din „Moromeţii” sau „Moartea domnului Lăzărescu”), dar creează şi unul din cele mai puternice personaje feminine ale cinematografiei române.

Diana Avrămuţ, o tânără actriţă de la Târgu Mureş, este la primul film, fiind o promiţătoare descoperire a lui Corneliu Porumboiu. Ioana Flora (una din cele mai bune actriţe de film de la noi) şi Ioana Anastasia Anton (o tânără extrem de talentată) oferă, prin rolurile lor, cele mai onorabile prezenţe din două filme, altfel, cel mult banale. Ana Ularu, actriţa care îşi administrează, probabil, cel mai profesionist o carieră tot mai interesantă, face un rol bun, însă într-un film lipsit de strălucire.

Cel mai bun actor într-un rol secundar

Şerban Pavlu – „Câinele japonez”

Igor Caraş-Romanov – „La limita de jos a cerului”

Vlad Ivanov – „Poziţia copilului”

Sergiu Voloc – „La limita de jos a cerului”

Alin State – „Rocker” (Favoritul Ziarului Metropolis)

Surprinde nominalizarea lui Igor Caraş-Romanov, nu însă şi cea a mai tânărului şi nonconformistului coleg Sergiu Voloc. Dintre nominalizaţi lipseşte Bogdan Dumitrache, care s-ar fi putut încadra la această categorie cu interpretarea din „Poziţia copilului”. Orice apariţie a lui Vlad Ivanov este semnificativă, numai că în cazul acestei nominalizări s-ar putea deschide o discuţie despre diferenţa dintre un rol secundar şi unul episodic.

Şerban Pavlu, poate cel mai complex actor de film al generaţiei sale, îşi merită pe deplin nominalizarea. Însă Alin State, favoritul Ziarului Metropolis, este o revelaţie, cu dificila dar impresionanta interpretare din „Rocker”, unde joacă rolul unui tânăr dependent de droguri.

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar

Premiile Gopo

Ilinca Goia – „Poziţia copilului” (Favorita Ziarului Metropolis)

Mihaela Sîrbu – „Când se lasă seară peste Bucureşti sau Metabolism”

Clara Vodă – „Domestic”

Ela Ionescu – „La limita de jos a cerului”

Valeria Seciu – „Roxanne”

O confirmare a unui talent remarcabil, fructificat abia în ultimii ani – Mihaela Sîrbu. O nouă apariţie fără greşeală a uneia din cele mai distribuite actriţe ale Noului Cinema Românesc – Clara Vodă. O descoperire cu un foarte bun potenţial – Ela Ionescu. O relansare meritată şi demnă de premiat pentru o actriţă remarcată în cinema în urmă cu aproape 25 de ani, dar, până la „Poziţia copilului”, fără mare noroc la filme importante – Ilinca Goia. Un nou rol secundar foarte bun (al patrulea din ultimii trei ani) pentru una din cele mai mari actriţe ale României – Valeria Seciu.

Surprinde absenţa Ioanei Flora pentru rolul din „Domestic”, mai ales prin prisma faptului că ceilalţi trei actori cu roluri consistente în filmul lui Sitaru au fost nominalizaţi.

Cel mai bun film de debut

„La limita de jos a cerului” – Igor Cobileanski (Favoritul Ziarului Metropolis)

„Câinele japonez” – Tudor Cristian Jurgiu

„Love Building” – Iulia Rugină

„Lupu” – Bogdan Mustaţă

„Roxanne” – Vali Hotea

2013 a fost, cu siguranţă, (şi) anul debuturilor, iar asta se vede prin cele cinci filme nominalizate. Favoritul Ziarului Metropolis este „La limita de jos a cerului”, al regizorului Igor Cobileanski (din R.Moldova, dar cu studii de film la Bucureşti). Realizat pe o solidă structură clasică (o poveste bine legată, pe un fundal social pronunţat), filmul lui Cobileanski se remarcă prin onestitate şi realism.

Un foarte solid şi surprinzător debut este şi „Câinele japonez”, al lui Tudor Cristian Jurgiu (nici 30 de ani la momentul realizării). Onorabil şi corect este şi „Roxanne”, al lui Vali Hotea (regizor exersat până acum în seriale de televiziune). Tânăra Iulia Rugină a scos, probabil, tot ce a putut mai bine în condiţiile primite („Love Building” a fost realizat cu actorii neprofesionişti de la cursurile Şcolii de Actorie întreţinute de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, la rândul lor interpreţi în film). „Lupu” este un debut ambiţios, care încearcă o desprindere de realismul crud, însă Bogdan Mustaţă pare că pierde direcţia filmului

Foto cu Premiile Gopo – capturi film

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.