Premiul literar „Augustin Frăţilă” – 65 de romane şi un premiu de 10.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiul-literar-augustin-fratila-65-de-romane-si-un-premiu-de-10-000-de-euro/

65 de romane au fost înscrise la Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, în cadrul concursului organizat de Uniunea Editorilor din România. În 2013, premiul a fost câştigat de Radu Aldulescu pentru „Cronicile genocidului”.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2014

Premiul literar „Augustin Frăţilă”  / 65 de romane au îndeplinit condiţiile specificate de regulamentul concursului şi au intrat în prima etapă de jurizare, cea a juriului de specialitate.

Format din criticii literari Alex Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache, juriul de specialitate va stabili cinci autori finalişti care vor intra în cea de-a doua etapă. Numele celor cinci vor fi comunicate în data de 20 octombrie atât pe site-ul www.premiulaugustinfratila.ro cât şi direct, tuturor celor care s-au înscris.

Anul trecut, premiul Augustin Frăţilă a fost câştigat de Radu Aldulescu pentru „Cronicile genocidului”

Anul trecut, premiul Augustin Frăţilă a fost câştigat de Radu Aldulescu pentru „Cronicile genocidului”

În etapa a doua de jurizare, ce va avea loc între 20 octombrie şi 25 noiembrie, un juriu format din bloggeri va alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist.

Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, în valoare de 10.000 de euro.

Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în data de 27 noiembrie 2014.

Romanele câştigătoare ale Premiului literar „Augustin Frăţilă”, acordat de compania Philip Morris Trading sunt:

„Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu – romanul anului 2012

„Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici – romanul anului 2011

Despre Augustin Frăţilă:

Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

Foto: Premiul literar „Augustin Frăţilă” – premiulaugustinfratila.ro

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.