Prestez servicii artistice: eu ce rol am?
http://www.ziarulmetropolis.ro/prestez-servicii-artistice-eu-ce-rol-am/

Prestez servicii artistice“ nu este doar un spectacol de teatru liber. Nu se joacă doar pe scenă şi categoric o să te implici – involuntar – în desfăşurarea lui, ajungând să faci parte din distribuţie. Totul debutează abstract; regizorul anunţă că spectacolul ce trebuia prezentat nu se va ţine şi cu scuzele de rigoare ne […]

Un articol de Ana-Maria Muşea|27 Februarie 2014

Prestez servicii artistice“ nu este doar un spectacol de teatru liber. Nu se joacă doar pe scenă și categoric o să te implici – involuntar – în desfășurarea lui, ajungând să faci parte din distribuție.

Totul debutează abstract; regizorul anunță că spectacolul ce trebuia prezentat nu se va ține și cu scuzele de rigoare ne poftește să plecăm, pentru că „Visul unei nopți de vară“ nu este gata de pus în scenă. Prima dată te uiți chiorâș, ai crede că ți se joacă o festă, apoi te uiți din nou la bilet să te asiguri că nu l-ai cumpărat pentru un alt spectacol, iar cum nimeni nu pleacă, spectacolul își urmează cursul.

Dan Rădulescu îi dă viață regizorului tânăr, venit de pe alte meleaguri, plin de idei nonconformiste și extravagante, dar ridicole, dacă sunt privite prin prisma lui Valentin Teodosiu – actorul generației de aur care susține sus și tare că teatrul nu se face după cum îi cășună fiecărui nou venit de pe băncile facultății – cu idei fantasmagorice, precum interpretarea piesei “Visul unei nopți de vară” într-un singur personaj.

Conflictul dintre generații, dialogul savuros, plin de aluzii, divergențele create de ideile regizorului și de vehemența lui Valentin Teodosiu fac deliciul publicului. Ca totul să fie și mai tensionat, regizorul spune că lista distribuției este deschisă, asta după ce anunțul postat deja pe rețeaua de socializare Facebook cu detalii despre audiție îl face pe actorul matur să blameze și mai tare tânăra generație.

Asistenta interpretată de Diana Dumitrescu reprezintă tiparul actriței wannabe ce nu primește niciodată rolul pe care îl dorește. Dar totul se întâmplă ca în viață și, ca ironia să fie cât mai evidentă, rolul îl primește Manuela Hărăbor, soția directorului teatrului.

Prestez servicii artistice

Valentin Teodosiu, în spectacolul „Prestez servicii artistice“, regia Chris Simion

Umorul negru, sarcasmul fin și intriga fabuloasă împletite cu momentele dramatice ale monologurilor despre teatru, actori, carieră, actorie și viață te vor face să te gândești de două ori înainte să te amuzi de ceea ce este în jurul tău.

Totul pare că s-a calmat dar asta este, de fapt, doar iluzia liniștii de dinantea furtunii. Corina Moise apare intrând în teatru val-vârtej și dă totul peste cap. Ea interpretează o tânără actriță plină de zel, ce vine la audiții în urma postării de pe Facebook.

Proba pe care ea o dă reprezintă un semnal de alarmă, mascat de nota ridicolă a situației. Atitudinea ei în ce priveşte interpretarea operei lui Shakespeare într-un singur personaj stârnește râsul, dar te şi trezește la realitate şi te face să-ţi dai seama că linia dintre genialitate și penibil este foarte subțire.

Comicul nu este dat doar de diferențele de opinie sau de naivitatea actriței, ci și de participarea activă a publicului în spectacol. Cei din sală au ocazia să vadă cum se desfășoară repetițiile. Recuzita este la vedere, divergențele sunt în floare, iar actorii sunt toți nervoși și-și pierd răbdarea.

Într-un spectacol precum “Prestez servicii artistice”, cei din sală au ocazia să vadă ceea ce nu trebuie să se vadă – în mod normal -, ceea ce nu se expune niciodată. Repetițiile, pregătirile și mai ales neînțelegerile din culise sunt un subiect tabu, însă piesa dezminte acest mit și prezintă fără perdea tot ce se întâmplă când cortina este trasă.

Acest spectacol generează multe controverse. El însuși este o controversă, pentru că tratează probleme existențiale, sensibilizează și amuză publicul, dar, mai ales, ridică întrebări pe care unii oameni uită să și le mai pună.

Însă când piesa se va termina, sigur te vei întreba: Dacă viața este o scenă și noi suntem actorii, eu ce rol am?

Foto din spectacolul „Prestez servicii artistice“ – Compania D’AYA

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

25
/03
/17

CRONICĂ DE FILM Despre „Fata necunoscută”, noul film - o dramă socială și morală - al fraților belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne. Și despre „(M)ucenicul” (al rusului Kirill Serebrennikov), cu un tânăr care, cu Biblia în mână, se tranformă într-un fanatic religios. Două filme de Cannes, acum în cinematografe.

25
/03
/17

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015. Povestea emoționantă a boxeriței Steluța Duță, crescută la orfelinat.

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

Page 1 of 60412345...102030...Last »