Primele spectacole sold out la FITS 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/primele-spectacole-sold-out-la-fits-2017/

Organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) anunţă încasări record de 125.000 de lei în prima săptămână de la punerea în vânzare a primului set de bilete, mai multe spectacole, între care şi ”Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, fiind sold out.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2017

Astfel, au fost deja epuizate biletele pentru ”Faust”, în regia lui Silviu Purcărete.

Dar și pentru reprezentaţia din 17 iunie, pentru ambele spectacole ”Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, programate în 15 şi 16 iunie şi FITS 2017prezentate de The New Riga Theatre & Baryshnikov Productions, şi spectacolul din 17 iunie a companiei Andalusian Flamenco Ballet, ”Duhul Andaluziei”, coregrafia Rafael Estévez.

De asemenea, multe dintre spectacolele la care se pot achiziţiona bilete momentan sunt pe cale să fie sold out.  În luna mai a anului trecut s-au vândut bilete pentru FITS 2016 în valoare de 100.000 lei, iar anul acesta, într-o săptămână, s-au încasat 125.000 lei din vânzarea biletelor pentru ediţia a XXIV-a.

Încă două seturi de bilete, care vor cuprinde noi spectacole, vor mai fi puse în vânzare până la startul ediţiei din acest an. Următoarele bilete vor fi scoase în vânzare cu ocazia sărbătorilor Pascale, iar restul vor putea fi achiziţionate de la începutul lunii mai.

Cea de-a XXIV-a ediţie a FITS, considerat a fi cel mai mare spectacol de artele spectacolului din lume, va avea loc în perioada 9-18 iunie.

Foto: FITS 2017 – sibfest.ro

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).