Principele, de Niccolò Machiavelli, împlineşte 500 de ani de existenţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/principele-de-niccolo-machiavelli-implineste-500-de-ani-de-existenta/

Tratatul „Principele” de Niccolò Machiavelli, considerat cartea fondatoare a ştiinţelor politice, va împlini pe 10 decembrie 500 de ani de existenţă, prilej cu care Biblioteca Naţională din Florenţa organizează o expoziţie omagială.

Un articol de |15 noiembrie 2013

Tratatul „Principele“, de Niccolò Machiavelli, considerat cartea fondatoare a ştiinţelor politice, va împlini pe 10 decembrie 500 de ani de existenţă, prilej cu care Biblioteca Naţională din Florenţa organizează o expoziţie omagială.

Diplomatul şi filosoful politic Niccolò Machiavelli (1469 – 1527) a terminat tratatul „Principele” pe 10 decembrie 1513, după numai zece luni de lucru, eveniment pe care i l-a transmis într-o scrisoare prietenului său Francesco Vettori.

Alături de „Pinocchio” de Carlo Collodi, „Principele” este cartea italiană cea mai tradusă în toată lumea, a precizat Valdo Spini, preşedintele comitetului florentin pentru evenimentele de sărbătorire a celor 500 de ani.

Cu acest prilej, între 10 decembrie şi 22 februarie 2014, Biblioteca Naţională Centrală din Florenţa organizează expoziţia „La via al «Principe»: Niccolò Machiavelli da Firenze a San Casciano”/ „Drumul către «Principele»: Niccolò Machiavelli de la Florenţa la San Casciano”, ce retrasează geneza tratatului scris de filosoful florentin şi contextul umanismului italian.

Organizatorii speră că expoziţia va dezminţi „stereotipul machiavelismului, răspândit pe larg în Italia şi în lume, potrivit căruia viclenia, duplicitatea şi oportunismul sunt trăsăturile caracteristice ale italienilor.”

Membru al unei familii nobile din Florenţa, Machiavelli devine, după studii de drept, secretar al cancelariei în timpul celei de-a doua republici florentine (1494-1512), guvernată de Girolamo Savonarola, pentru care efectuează misiuni diplomatice.

Principele

Ediţia în engleză a volumului ,,Principele”

După întoarcerea familiei de Medici la putere, este capturat pentru complot şi torturat, dar nu mărturiseşte nimic, apoi este exilat în San Casciano. În timpul acestui exil va scrie „Principele”, „rodul experienţei sale şi al reflecţiilor survenite în timpul activităţii de diplomat”, a precizat Valdo Spini, notează Mediafax.

În expoziţie vor putea fi admirate în jur de 90 de documente şi manuscrise semnate de Machiavelli, printre manuscrisul „Artei războiului”, scrisori în limbaj cifrat, dar şi portrete şi picturi din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, a explicat Silvia Alessandri, director adjunct al Bibliotecii Naţionale din Florenţa.

Foto credit: Wikipedia, Principele

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.