Prioritatea numărul unu pentru acest an este Festivalul George Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/prioritatea-numarul-unu-pentru-acest-an-este-festivalul-george-enescu/

Festivalul „George Enescu” reprezintă „prioritatea numărul unu” pentru acest an, a declarat marţi ministrul Culturii, Daniel Barbu, punctând că ediţia din acest an a evenimentului muzical va avea o desfăşurare „mai monumentală decât oricând”. „Bugetele nu răspund niciodată priorităţilor, aşa se întâmplă în România. Sigur, probabil că într-o ţară din Golf miniştrii culturii, dacă există […]

Un articol de Andrada Văsii|16 ianuarie 2013

Festivalul „George Enescu” reprezintă „prioritatea numărul unu” pentru acest an, a declarat marţi ministrul Culturii, Daniel Barbu, punctând că ediţia din acest an a evenimentului muzical va avea o desfăşurare „mai monumentală decât oricând”.

„Bugetele nu răspund niciodată priorităţilor, aşa se întâmplă în România. Sigur, probabil că într-o ţară din Golf miniştrii culturii, dacă există asemenea miniştri, nu se plâng. Sunt câteva priorităţi. Neîndoielnic, prioritatea numărul unu pe acest an este Festivalul Enescu, care va avea o desfăşurare mai monumentală decât oricând, va umple întreaga lună septembrie cu evenimente muzicale de o calitate cu totul excepţională. Sigur, deja suntem obişnuiţi. Şi ediţia de acum doi ani a fost la fel de maiestuoasă, dar acum parcă dimensiunile, cum spuneam, sunt de-a dreptul copleşitoare”, a declarat Barbu într-un interviu pentru postul public de radio, întrebat în ce măsură bugetul MCPN va răspunde priorităţilor.

El a subliniat că Festivalul Enescu este principalul eveniment muzical din întreaga lume şi că ţări „infinit mai bogate” decât România nu au avut ambiţia de a organiza un asemenea eveniment.

„Deci, nu vă ascund că pentru mine, personal, în calitate de ministru, e adevărat, Festivalul Enescu este principalul obiectiv în acest an. Sperăm, avem chiar elemente deja numeroase de certitudine, să putem sprijini toate evenimentele culturale aşa cum au fost ele programate. Evident, nu aşa cum probabil ar trebui, nu aşa cum ar merita publicul nostru, dar le vom sprijini”, a completat ministrul Culturii.

Potrivit lui Daniel Barbu, conservarea şi păstrarea valorilor poporului român reprezintă principala datorie a Ministerului Culturii.

„Voi încerca, cum am spus şi înainte, să pun chestiunea conservării patrimoniului nostru – cel monumental, dar şi cel mobil, cum se spune aşa, tehnic, cât şi cel din muzee – în centrul preocupărilor mele. Cu titlu foarte personal, îmi pasă. Cred însă, şi instituţional, că aceasta este principala noastră datorie. Sigur, în al doilea rând, trebuie să ajutăm, pe cât omeneşte posibil, sau pe cât bugetar este cu putinţă, mai bine zis, şi politicile culturale, fenomenul de creaţie al acestei generaţii care se exprimă acum în film, în artele vizuale, în teatru, în muzică. Este o sarcină importantă a ministerului, dar cred că înaintea ei vine, după mintea mea, această datorie de a păstra, de a curăţa, de a pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi, a publicului, cum se spune, patrimoniul nostru identitar”, a mai spus ministrul Culturii.

Sursa: Agerpres

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.