Programe de Crăciun, la TVR 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/programe-de-craciun-la-tvr-1/

De Crăciun, TVR 1 a pregătit telespectatorilor săi concerte tradiţionale de colinde, dar şi ale unor vedete internaţionale, ediţii speciale ale emisiunilor postului iubite de public, întâlniri cu vedetele preferate, reportaje şi documentare în premieră. (…) Pe 25 decembrie, de la 16.00, TVR 1 oferă telespectatorilor bucuria de a rememora şlagăre ale anilor ‘70, ‘80 şi ‘90, devenite favoritele multor generaţii

Un articol de Petre Ivan|22 decembrie 2016

Tradiţionalele colinde de Crăciun, pe care Madrigalul le interpretează de peste 50 de ani, neîntrerupt, pot fi urmărite la TVR 1 sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 10.30.

TVR 1 transmite acest concert sâmbătă, 24 decembrie, de la 12.30. Apoi, de la ora 21.00, timp de două ore, primim colidători din toată ţara la ediţia specială Tezaur folcloric, transmisă de TVR 1, în seara de Ajun.

Cele mai frumoase colinde ale românilor sunt aduse de acasă de la ei de interpreţi din Bihor, Bistriţa Năsăud, grupuri din Maramureş şi Ilfov. De altfel, realizatoarea TVR Gheorghiţa Nicolae a presărat grupaje de colide în programele TVR 1 din toate zilele de sărbători.

Poveştile românilor de departe, în oglindă cu ale celor de acasă

Unde-i acasă? – pentru milioane de români devine incert, dar şi dureros, mai ales în timpul sărbătorilor. În seara de Ajun, de la 23.00, la TVR 1 şi TVR+, Irina Păcurariu ne propune ediţia specială Unde-i acasă?, o avanpremieră a proiectului mai amplu cu acelaşi titlu, serie de reportaje, ce urmează a fi difuzate la TVRi şi TVR 1.

Filmate în comunităţi de români din diverse ţări europene – Italia, Portugalia, Germania, Suedia – reportajele Irinei Păcurariu spun poveştile românilor din afara ţării, puse în oglindă cu istorii de viaţă ale celor rămaşi în România.

Filmele aduc în prim plan mai ales copii care au trecut sau sunt încă parte din experienţa exilului în masă, pe care îl practică românii plecaţi la muncă în străinătate. Emisiunea Unde-i acasă? se redifuzează pe 25 decembrie, de ora 19.00, la TVR 1 şi TVR+.

Ediţii speciale de Crăciun O dată-n viaţă, Politică şi delicateţuri, Universul credinţei

Crăciunul începe la TVR 1 cu o ediţie specială Universul credinţei, prilejuită de Naşterea Domnului Iisus Hristos. Magazinul religios difuzat pe 25 decembrie, de la ora 9.00, cuprinde mesaje şi urări de Crăciun, reportaje şi documentare, discuţii cu invitaţii emisiunii, precum şi transmisiunea în direct de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a Sfintei Liturghii. Slujba va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de numeroşi ierarhi şi preoţi.Programe de Crăciun

Celentano, oaspete în bucătăria lui Mircea Dinescu

În Ziua de Crăciun, actorul Adrian Văncică este invitat la o masă cu caltaboşi şi lebăr, într-o ediţie de sărbătoare Politică şi delicateţuri. P

e 25 decembrie, de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, actorul care îl interpretează pe Celentano din serialul Las Fierbinţi pune în practică, împreună cu masterchef Dinescu, două reţete de sezon: lebăr şi caltaboşi.

Cum ne-a obişnuit, Mircea Dinescu dă o notă personală bucatelor şi curajos, adaugă, în compozitia caltaboşului şi a lebărului, prune uscate, condimente alese pe sprânceană şi carne adusă de la Cetate. Şi evident, nu renunţă la portocală, al cărei suc îl pune în apa în care fierbe lebărul.

Fantasticii şi Faimoşii se întrec de Crăciun la O dată-n viaţă

Şi tot De Crăciun, la O dată-n viaţă, „Fantasticii” se întrec cu „Faimoşii”, într-o ediţie cu adevărat de sărbătoare a emisiunii ce face parte din seria întâlnirilor „TVR60”. Cu alte cuvinte, două echipe de mari artişti vor cânta muzică uşoară, populară şi vor dansa, totul într-o competiţie muzicală oferită telespectatorilor TVR. O dată-n viaţă poate fi văzută pe 25 decembrie, de la ora 21.10, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

„Fantasticii” din platoul emisiunii sunt Ionuţ Fulea, Andreea Voica, Mariana Deac şi Niculina Stoican, iar „Faimoşii” care le ţin piept sunt Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Ionescu Căpitanescu, Steliana Sima şi Viorica Macovei. Fiecare dintre cei opt invitaţi e hotărât să cucerească publicul prin câte un duet pe care îl va susţine împreună cu o vedetă a muzicii pop: Elena Gheorghe, Alina Sorescu, Lora, Alexandra Ungureanu, Cezar Ouatu, Daniel Iordăchioaie, Ionuţ Ungureanu şi Ianna. Alături de ei, invitaţii speciali de Crăciun la O dată-n viaţă sunt preotul Cristian Pomohaci şi tenorul Teodor Ilincăi.

Cele mai frumoase melodii româneşti se cântă la TVR 1

Pe 25 decembrie, de la 16.00, TVR 1 oferă telespectatorilor bucuria de a rememora şlagăre ale anilor ‘70, ‘80 şi ‘90, devenite Programe de Crăciunfavoritele multor generaţii. Dintre Cele mai frumoase melodii româneşti, amintim: Copacul şi Două inimi fără griji (Aurelian Andreescu), Strada speranţei (Corina Chiriac), Diamant fermecat (Margareta Pâslaru), Bună seara, iubito! (Loredana Groza), Morăriţa (Mirabela Dauer), Andrii Popa (Mircea Baniciu), Dacă ochii tăi (Elena Cârstea), Iubeşte-mă de-ţi plac aşa cum sunt (Angela Similea).

Jocuri murdare sau partea întunecată a sportului – documentar în premieră la TVR 1

Pe 25 decembrie, de la ora 18.00, TVR 1 difuzează un documentar exploziv despre nivelul corupţiei din sport. Jurnalistul de investigaţie recompensat cu titlul de jurnalistul CNN al anului în 2011, Benjamin Best, ne propune o altfel de privire de ansamblu în culisele pline de culoare ale lumii sporturilor.

Filmul este o producţie Germania 2016 şi are deja în palmares mai multe premii:  2016 – IFF Londra – Premiul cel mare pentru regie şi pentru montaj; 2016 – Snowdance Filmfestival – Premiul pentru cel mai bun documentar; 2016 – Start Doc Festival, Hollywood – Premiul pentru cel mai bun documentar; 2016 – New York Festivals – Medalie de Argint pentru imagine; Medalie de Bronz pentru montaj.

Documentarul Jocuri murdare intră în culisele fotbalului, ale baschetului de performaţă, boxului, dar şi pe uşa din dos a Jocurilor Olimpice. Sportul aduce naţiunile şi oamenii împreună, funcţionează dincolo de barierele sociale, culturale şi religioase, dând un sens al identităţii, fiind o sursă de conversaţie şi emoţie pentru milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, există şi un revers al medaliei. Pasiunea sinceră a spectatorilor şi a fanilor este pusă în contrast cu înşelătorul amestec de lăcomie, de corupţie la nivel înalt: politicieni influenţi, oameni din sport uşor de „abordat”, sponsori puternici, ba chiar şi persoane implicate în crima organizată.

Concert Andrea Bocelli: Cinema

A doua zi de Crăciun, o nouă premieră: TVR 1 difuzează un emoţionant concert susţinut de Andrea Bocelli la Dolby Theatre Programe de Crăciunîn 2015.

Melodii celebre din nu mai puţin celebrele fime “Doctor Jivago”, “Love Story”, “Naşul”, “Viaţa e frumoasă”, “Gladiatorul”, “Poveste din Cartierul de Vest”, “Evita” sau “Mic dejun la Tiffany”, dar şi melodii din musical-uri de succes se vor auzi în concertul difuzat de TVR 1 luni, 26 decembrie, de la 21.10.

Superstarul internaţional Andrea Bocelli vine cu o interpretare maiestuoasă a cântecelor de pe albumul său mult aşteptat – Cinema.

Omagiind hituri de pe coloana sonoră a celor mai iubite filme ale tuturor timpurilor, Bocelli readuce la viaţă o colecţie de cântece gravate în cultura, dar şi în inimile multor generaţii.

În concert, cu apariţii scenice speciale – Nicole Scherzinger şi Ariana Grande, dar şi nume răsunătoare de la Hollywood: John Travolta, Ryan O’Neal, Ali MacGraw şi Andy Garcia, care urcă pe scenă pentru a vorbi despre filmele din a căror coloană sonoră au fost extrase melodiile.

Foto: Programe de Crăciun TVR 1 – tvr.ro

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

09
/09
/17

În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt.

08
/09
/17

Artistul belgian Wim Vandekeybus va prezenta, alături de compania sa, Ultima Vez, miercuri, 27 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Național “I.L. Caragiale” Bucureşti, spectacolul “In Spite of Wishing and Wanting (Revival 2016)”, un eveniment ce readuce în atenția publicului român vocabularul inconfundabil al celebrului creator flamand, prezent în cadrul eXplore festival și în edițiile din 2010 cu Monkey Sandwich (Teatrul Odeon) și 2012 cu booting Looting (WASP-Working Art Space and Production).

07
/09
/17

„TragiComedy”, în regia și coregrafia lui Gigi Căciuleanu, un spectacol dedicat memoriei marii balerine Maya Plisețkaia, pe muzica lui Rodion Șcedrin, soțul artistei, va avea loc în cadrul Festivalului Internațional ,,George Enescu”, ediția a XXIII-a, vineri, 8 septembrie, ora 18:30, la Opera Națională București.

06
/09
/17

Soprana Kristine Opolais, recunoscută pentru rolurile sale de pe cele mai importante scene ale lumii, de la Metropolitan Opera New York, la Wiener Staatsoper, Teatro alla Scala şi Royal Opera House Covent Garden, va susține pe 22 septembrie un recital extraordinar pe scena Ateneului Român, în cadrul ediției 2017 a Festivalului Internațional George Enescu.

05
/09
/17

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la București. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp și dirijor, și director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci și pentru apetența pentru joacă și pentru explorare.

02
/09
/17

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie, București, România) aduce lucruri inedite prin mai multe premiere: muzica clasică face pact cu tehnologia în trei opere cu proiecții multimedia live, muzica contemporană devine vedeta ediției și 30 dintre cei mai bine cotați compozitori contemporani ai momentului din lume vin la București pentru un dialog fără precedent între public, artiști români și artiști străini de anvergură, în timp ce un număr record de 37 de lucrări de George Enescu sunt interpretate în Festival, iar relația dintre matematică și muzică este prezentată într-o expoziție în premieră în România.

23
/08
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției. Angela Gheorghiu superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată artista de operă a timpurilor noastre, concertează la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.