Programul teatrelor din Bucureşti pentru 2 – 8 septembrie
http://www.ziarulmetropolis.ro/programul-teatrelor-din-bucuresti-pentru-2-8-septembrie/

Programul teatrelor din Bucureşti este plin în prima săptămână din septembrie. Luna debutează cu multe spectacole interesante şi săli care aşteaptă să fie pline.

Un articol de Andrada Văsii|1 Septembrie 2013

Programul teatrelor din București este plin în prima săptămână din septembrie. Luna debutează cu multe spectacole interesante și săli care așteaptă să fie pline. Primul care deschide stagiunea este Teatrul Metropolis, cu un spectacol nou.

Luni, 2 septembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis se va juca ,,Sex”, de Rob de Graaf, regia şi ilustraţia muzicală Claudiu Goga. Spectacolul se va juca şi marţi, 3 septembrie, de la ora 19.00.

Programul teatrelor este completat de către teatrul Ţăndărică și diversele sale producții. În Parcul Crângaşi,  marţi, 3 septembrie, începând cu ora ora 11.00 se va juca „Motanul încălţat”, regia Cristian Pepino. Miercuri, 4 septembrie, de la ora 11.00 spectatorii vor putea viziona spectacolul ,,Scufiţa Roşie”, după Fraţii Grimm, dramatizarea Carmen Călin, regia Andreea Botescu şi Dan Savu.

Joi, 5 septembrie, la ora 11.00 ,,Croitoraşul cel viteaz”, după Fraţii Grimm, va fi jucat în regia şi scenariul lui Daniel Stanciu. Ziua de vineri, 6 septembrie, ora 11.00, programul teatrelor este completat de către producția „Mica sirenă”, regia Gabriel Apostol.

Programul teatrelor

Programul teatrelor din Bucureşti. Spectacolul ,,Sex” de la teatrul Metropolis

Nici sâmbătă nu va fi fără spectacole, astfel încât de la ora 11.00  se va juca „Albă ca Zăpada” în  regia Cristian Pepino, iar duminică, 8 septembrie, de la ora 11.00, „Fata babei şi fata moşneagului”, după Ion Creangă, în regia Daniel Stanciu își așteaptă spectatorii.

Programul teatrelor în prima săptămână de toamnă – un regal artistic

Programul teatrelor este completat de către teatrul Evreiesc de Stat, care vă prezintă miercuri, 4 septembrie, de la ora 20.30 spectacolul „Mic şi al dracu”, după Ion Pribeagu, producție a cărei regie este semnată de către Maia Morgenstern.

La Green Hours,  marţi, 3 septembrie începând cu ora 19.00, va fi jucat spectacolul „Apolodor”, după Gellu Naum.

Teatrul Luni vă așteaptă luni, 2 septembrie, de la ora 21.00 la vizionarea producției „O piesă deşănţată”, de Lia Bugnar și miercuri, 4 septembrie, de la ora 20.00  la spectacolul „7 zile din viaţa lui Simon Labrosse” de Carole Frechette.

Untreatru prezintă sâmbătă, 7 septembrie, ora 19.00 – „Treapta a 9-a” de Tom Ziegler, în timp ce duminică, 8 septembrie, începând cu ora 19.00, aduce pe scenă spectacolul „Căldură? Mare?” de I.L. Caragiale.

Drame, comedii, teatru-dans

Teatrul În Culise vă așteaptă luni, 2 septembrie, ora 20.00 la spectacolul „Feromonii”,după  un text de Theo Herghelegiu, regia Cristian Bajora. Marţi, 3 septembrie, de la ora 20.00 programul teatrelor este completat cu producția „Trei piese scurte fără sex”, având la bază texte de Rodrigo Garcia „Povestea lui Ronald, clovnul de la Mc Donalds”, Theo Herghelegiu „O seară cu BG” şi Aldo Nicolaj „Actorul”, totul în regia lui Cristian Bajora.

Miercuri, 4 septembrie, de la ora 20.00 veți putea viziona „Frumoasa călătorie a urşilor panda”, în regia Cristian Bajora, iar joi, 5 septembrie, de la ora 20.00 scena va fi umplută de către actorii din „Drama din Vitan” după Roberto Mazzucco, în regia lui Cristian Bajora, notează Mediafax.

Teatrul de Artă Bucureşti își deschide porțile joi, 5 septembrie, de la ora 21.15, cu spectacolul „No uămăn, no crai”, teatru şi muzică cu George Constantinescu, Vlad Popescu şi Marius Cordoş, în timp ce vineri, de la ora 21.15, veţi vedea „Lumea jumi-juma”, spectacol-concert cu Maria Răducanu şi Zoltan Butuc. Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 21.15, programul teatrelor se încheie cu „Gracias a la vida”, teatru, muzică, dans cu Clara Flores Aguilera.

Foto credit: Teatrul Metropolis, spectacolul „Sex”

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

 

 

Page 1 of 41234