Puterea binelui, o călătorie prin lume fără bani
https://www.ziarulmetropolis.ro/puterea-binelui-o-calatorie-prin-lume-fara-bani/

Din 5 iulie, în fiecare duminică, de la 14.45, TVR 1 difuzează serialul Puterea binelui: un bărbat renunţă la viaţa pe care o trăia şi călătoreşte prin lume aproape fără bani, contând pe bunătatea semenilor.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2015

Printre noutăţile grilei de vară a TVR 1 se numără şi serialul de călătorie Puterea binelui (Kindness Diaries), o producţie Marea Britanie 2015, realizată de Leon Logothetis.

Duminica, de la ora 14.45, telespectatorii TVR 1 pot urmări, în 13 episoade, călătoriile lui Leon Logothetis prin lumea întreagă.

Leon descoperă şi vrea să ne convingă prin acest serial că bunătatea încă există în lume. Ca mulţumire pentru actele lor altruiste, Leon îi răsplăteşte pe toţi cei care l-au ajutat cu un dar care le va schimba viaţa.

Primul episod este programat duminică, 5 iulie, de la 14.45, la TVR 1.

Autor al cărţii cu acelaşi titlu: Kindness Diaries, care a şi inspirat serialul, protagonistul Leon Logothetis şi-a început cariera în Londra, ca broker, dar, după o perioadă, a ştiut că a venit timpul să-şi urmeze lumina din interior. De fapt, a fost mai mult decât atât: devenise extrem de deprimat. A înţeles însă că trebuie să facă ceva şi să-şi schimbe modul de viaţă.

Ceea ce s-a şi întâmplat: în prezent este un aventurier planetar, speaker motivaţional şi filantrop. A renunţat la imaginea lui de corporatist de succes pentru o viaţă petrecută pe drum, în călătorii.

Rebelul din tine îţi spune că viaţa ta e a ta. Şi că orice visezi poate fi posibil. Orice. Şi că acea combustie pentru Puterea bineluipotenţialul tău ascuns stă în bunătate şi căutarea asiduă a puterii de interconectare a oamenilor. Neapărat cu zâmbetul pe buze şi cu un sprint potrivit al pasului. – Leon Logothetis

Vom afla din serial cum prietenii şi familia l-au considerat nebun să-şi arunce toată viaţa în aer şi să plece în lumea largă pentru a-şi urma visul.

În prima lui călătorie a traversat America – de la New York la Hollywood – cu numai 5 dolari pe zi, dar relaţionând cu lumea. Şi tot aici, cum a fost învăţat de un homeless din Pittsburg că bogăţia nu se regăseşte în portofel, ci în inima fiecăruia.

Foto: Puterea binelui – tvr.ro

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: