Q&A cu regizorul de Oscar Barry Jenkins
https://www.ziarulmetropolis.ro/qa-cu-regizorul-de-oscar-barry-jenkins/

Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat şi Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediţie a American Independent Film Festival la Bucureşti, printr-o discuţie cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecţiei celui de-al doilea lungmetraj al său.

Un articol de Liliana Matei|5 septembrie 2017

Proiecția este programată la Cinemateca Eforie, de la ora 18:15. Biletele pot fi achiziționate în rețeaua Eventim (primele bilete la American Independent Film Festival sunt disponibile de astăzi în rețeaua Eventim). Programul proiecțiilor poate fi consultat pe filmedefestival.ro.

Cred că este important ca oamenii să se recunoască pe ei înșiși în film, dar este și mai important să vadă oameni pe care poate nu îi cunosc” spune Barry Jenkins despre „Moonlight”, o poveste atemporală despre legături umane și descoperirea de sine, care câștigat peste 150 de premii și a primit aprecierile unora dintre cele mai importante publicații ca The Hollywood Reporter: „Chiar dacă povestea este presărată cu traficanți și dependenți de droguri, mesajul este clar: lumea este mai bogată și mai profundă și mai complexă decât de imaginăm, și până și personajele ei cele mai tulburate – ca și noi – caută dragoste.Titlul este distribuit în România de Transilvania Film.

Despre maturizare și căutarea propriului drum în viață vorbesc și „Novitiate de Maggi Betts și Patti Cake$ în regia lui Geremy Jasper, două dintre cele mai lăudate debuturi în ficțiune de la Festivalul Sundance de anul acesta, care vor fi prezentate în premieră în România la American Independent Film Festival. „Novitiate”, este povestea inițierii unei tinere din Tennessee, Cathleen, în dragostea față de Dumnezeu, odată cu înscrierea la o școală catolică. Acțiunea are loc pe parcursul a zece ani cu accent pe prima jumătatea a anilor 60, pe fondul desfășurării Conciliului Vatican II, care aborda relațiile dintre Biserica Catolică și lumea modernă, instaurând noi dogme privind modul în care urma să fie condusă Biserica. Pentru „Novitiate”, Maggi Betts a primit Premiul special al juriului Sundance pentru Cel mai bun regizor debutant la secțiunea Film american de ficțiune, în timp ce despre interpretarea actriței Margaret Qualley, IndieWire scria: „Margaret Qualley este excepțională în rolul de tânără călugăriță îndrăgostită. Filmul este programat pe 18 septembrie, de la ora 21:00, la CinemaPRO și, respectiv, 19 septembrie, de la ora 18.30, la Cinemateca Eforie. Titlul este distribuit în România de InterCom Film.

„Patti Cake$”

Direct din Jersey, vine povestea plină de umor, energie și beat-uri memorabile a lui Patti Cake$, „eroul perfect de film al anului” (IndieWire), primul lungmetraj semnat de celebrul regizor de videoclipuri Geremy Japser (co-regizor „Dog Days Are Over” – Florence + The Machine). „Patti Cake$” urmărește parcursul unei tinere cântărețe de rap dintr-un mediu defavorizat în căutarea celebrității, rol interpretat de Danielle Macdonald, și care a atras atenția criticii asupra actriței australiene. Filmul a fost prezentat în Quinzaine des réalisateurs, la Cannes, și selectat la Festivalul South by Southwest. Distribuit în România de Odeon Cineplex, va putea fi văzut în premieră vineri, 15 septembrie, de la ora 21:15, la Cinemateca Eforie.

Tot în New Jersey este plasat și cel mai recent film de ficțiune semnat de Jim Jarmusch, „Paterson”, prezentat în competiție la Cannes, un film despre victoriile și înfrângerile vieții cotidiene și despre poezia care zace în cele mai mici detalii. Adam Driver este Paterson, un șofer de autobuz care duce o viață simplă, în rutină, alături de Laura și de buldogul lor englez, rol care i-a adus premiul pentru Cel mai bun actor acordat de Asociația Criticilor de Film din Los Angeles. Proiecțiile au loc duminică, 17 septembrie, de la ora 16:00, la CinemaPRO și luni, 18 septembrie, ora 20:45, la Cinemateca Eforie. Filmul este distribuit în România de Voodoo Films.

În premieră în România la American Independent Film Festival vor fi prezentate și: thrillerul „Wind River” – Premiul pentru regie – Un Certain Regard, Cannes 2017 – în regia lui Taylor Sheridan, autorul scenariilor unor filme ca „Sicario” sau „Hell or High Water”, pentru acesta din urmă fiind nominalizat la Oscar; „Call Me by Your Name” de Luca Guadagnino („Io sono l’amore”, 2009), prezentat la Sundance și Berlin și apreciat de IndieWire ca una din capodoperele Indie ale anului, precum și drama „They”, debutul regizoarei Anahita Ghazvinizadeh, produs de Jane Campion, prezentat la Cannes și aflat zilele acestea în competiția oficială a Festivalului de la Deauville.

Lista completă a filmelor şi programul proiecţiilor din cadrul festivalului vor fi actualizate pe site-ul filmedefestival.ro şi pe pagina de Facebook American Independent Film Festival.

Prețul unui bilet este 15 RON. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturești şi Humanitas, benzinăriile OMV), sediile Eventim (București: Bulevardul I.C.Bratianu 6, incinta Cinema Pro și Cluj: Alexandru Vaida-Voevod 53B – Iulius Mall) şi online pe Eventim.ro.

Foto sus: David Bornfriend / Barry Jenkins

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.