Quod Erat Demonstrandum, de Andrei Gruzsniczki, la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/quod-erat-demonstrandum-de-andrei-gruzsniczki-la-karlovy-vary/

Lungmetrajul „Quod Erat Demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, a fost selectat în secţiunea Variety Critics’ Choice: Europe Now! a celei de-a 49-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, din Cehia, informează site-ul oficial al evenimentului.

Un articol de Liliana Matei|27 iunie 2014

De asemenea, la Festivalul de la Karlovy Vary, care se va desfăşura între 4 şi 12 iulie, în secţiunea Another View vor fi proiectate filmele „Canibal/ Canníbal”, de Manuel Martín Cuenca, o coproducţie România (Libra Film) – Spania (MOD Productiones), şi „Viktoria”, o coproducţie Bulgaria-România, regizată de Maya Vitkova.

Totodată, „La mezza stagione/ Late Season”, o coproducţie Italia/ România/ Grecia, regizată de Danilo Caputo, va fi prezentată în secţiunea competitivă Forum of Independents.

„Quod Erat Demonstrandum” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, unde a câştigat premiul special al juriului condus de regizorul american James Gray, în noiembrie 2013. Au urmat selecţii în competiţiile festivalurilor internaţionale de la Göteborg şi Vilnius şi Festival of Central and Eastern Film din Wiesbaden.

„Quod Erat Demonstrandum”, scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki, are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului.

Personaje-cheie, alături de Sorin Leoveanu, interpretează şi Ofelia Popii – bună prietenă şi fostă colegă de facultate a matematicianului, care aşteaptă un paşaport ca să poată pleca la soţul ei fugit în Franţa -, şi Florin Piersic Jr., un ofiţer de Securitate care îi urmăreşte pe cei doi.

Acţiunea coproducţiei bulgaro-române „Victoria” se desfăşoară într-o Bulgarie comunistă, unde o femeie dă viaţă unei fetiţe, care, deşi s-a născut fără cordon ombilical, este cunoscută drept „copilul deceniului”.

„Canibal” este povestea de dragoste a lui Carlos, cel mai cunoscut croitor din Granada, care este, în acelaşi timp, un criminal. Nu simte nicio remuşcare, nicio vină, până când în viaţa lui apare Nina. Ea îl va face să conştientizeze adevărata natură a faptelor sale şi să se îndrăgostească pentru prima oară. Fără să ştie, Carlos este întruchiparea răului.

Nina (Olimpia Melinte) este inocenţă pură. Filmul, o coproducţie România (Libra Film) – Spania (MOD Productiones), cu participarea Rusiei şi a Franţei, şi-a început circuitul festivalier în 2013, la Toronto, urmând apoi San Sebastian IFF, unde a primit importante aprecieri din partea presei internaţionale.

Foto din Quod Erat Demonstrandum – captură film

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.