Record absolut în circuitul muzeal românesc: peste 88.000 vizitatori la expoziţia „The Human Body“
https://www.ziarulmetropolis.ro/record-absolut-in-circuitul-muzeal-romanesc-peste-88-000-vizitatori-la-expozitia-the-human-body/

Expoziţia ,,The Human Body”, deschisă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa” din Bucureşti pe 22 martie, a fost vizitată de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut de vizitatori în circuitul muzeal românesc.

Un articol de Andrada Văsii|6 august 2013

Expoziţia „The Human Body”, deschisă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti pe 22 martie, a fost vizitată de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut de vizitatori în circuitul muzeal românesc.

Astfel, în aproximativ patru luni şi jumătate, expoziţia „The Human Body” – care şi-a închis porţile duminică – a fost văzută de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut de vizitatori pentru circuitul muzeal românesc.

Expoziţia include peste 200 de exponate – corpuri umane reale (integrale sau secţiuni), care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor, oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului trupului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează.

O nouă optică

Extraordinarele exponate au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.

Expoziţia „The Human Body” îşi propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferindu-le acestora în premieră o şansă unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este acela de a-i determina pe vizitatori să-şi respecte şi să-şi îngrijească organismul, acordând atenţie felului în care aleg să trăiască, notează Mediafax.

Exponatele sunt plastinate – o metodă de conservare definitivă a ţesuturilor umane, prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Rezultatul final este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat până la nivel celular şi în mod definitiv. Această tehnică permite prezentarea corpului uman în toată complexitatea sa de sisteme: osos, muscular, nervos, circulator, digestiv etc. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă şi respect, transmit organizatorii evenimentului.

Info:

În prezent, în paralel, expoziţia „The Human Body” se desfăşoară în Cracovia, Polonia.

Foto credit: Muzeul Naţional de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa” (Facebook)

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!