Recviemul lui Mozart, la Ateneu – 25 de ani de la Revoluție
https://www.ziarulmetropolis.ro/recviemul-lui-mozart-la-ateneu-25-de-ani-de-la-revolutie/

Un concert comemorativ, dedicat aniversării a 25 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989 va avea loc duminică, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Sala mare a Ateneului Român. Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de Horia Andreescu, va interpreta „Recviem“, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Un articol de Liliana Matei|18 decembrie 2014

Soliști vor fi Silvia Micu, Sidonia Nica, Ionuț Popescu, Marius Boloș. Concertul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) a murit la vârsta de 35 de ani, lăsând „Recviemul“ neterminat. Süssmayr, discipol al lui Mozart, a finalizat lucrarea „Recviem pentru solişti, cor şi orchestră, KV 626“.

„Nu trebuie să-mi mai fie teamă de nimic. Simt în starea sănătăţii mele că sună ceasul. Sunt pregătit să mor. Am ajuns la capăt înainte de a mă fi bucurat de talentul meu. Viaţa a fost totuşi frumoasă, cariera a început sub auspicii atât de fericite. Dar nu poţi să-ţi schimbi soarta. Nimeni nu-şi fixează singur timpul vieţii. (…) Închei. Am în faţă Recviemul pe care n-am voie să îl las neterminat”, mărturisea Mozart într-o scrisoare din septembrie 1791, adresată lui Lorenzo da Ponte (Mozart, Scrisori, p.259, Editura Muzicală, Bucureşti, 1968 ). Mozart a murit pe 5 decembrie 1791 la Viena.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.