Redescoperind Drumul Mătăsii – o călătorie spirituală
https://www.ziarulmetropolis.ro/redescoperind-drumul-matasii-o-calatorie-spirituala/

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroşi scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu în opera sa. În 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China şi munţii Asiei Centrale în Iran şi Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.

Un articol de Teodora Gheorghe|5 februarie 2014

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.

Mulți au auzit de el, ȋnsă puțini știu ce taine ascunde de-a lungul atȃtor veacuri tulburate. Drumul Mătăsii ȋncepe de la poarta vestică a vechiului Changan, răspȃndindu-se, ca un șarpe imens „(…) ȋn ȋntreaga Asie Centrală și ȋn Afganistan – un paradis sau un iad al etniilor amestecate.”

Sintagma Drumul Mătăsii provine din secolul XIX, existȃnd și ȋn prezent pe buzele celor care ȋi cunosc povestea sau fac parte din ea, grație unei moșteniri culturale de proporții.

Thubron nu e doar bine documentat, ci și un poet al prozei. Călătorul pătrunde ȋn istorie cu pași suavi, care abia răsună pe coridorul timpului. Oamenii și locurile sunt descrise asemenea unor bibelouri prețioase scoase la licitație.

Autorul se folosește de metafore și imagini vizuale atent construite din cuvinte ce denotă sensibilitatea scriitorului, ȋn detrimentul obiectivității observatorului. Umor său este tandru, aflȃndu-se ȋntr-o permanentă simbioză cu empatia față de semeni.

Redescoperind Drumul

Coperta cărţii Redescoperind Drumul Mătăsii

Asia ȋntruchipează un teritoriu al contrastelor și paradoxurilor. Ȋn China, nostalgia trecutului și efectele regimurilor politice austere sunt fețe ostenite ale aceleiași monede. Durerea lăsată ȋn urmă de dominația lui Mao se prelinge ȋncă printre mallurile și clădirile moderne de astăzi.

Privind prin lupa istoriei, Thubron descoperă strigătele prigoniților din era ȋmpăraților tirani, dar și torturile la care au fost supuși intelectualii ȋn vremea Revoluției Culturale. Și totuși, prezentul cunoaște prosperitate și o binemeritată liniște, dincolo de agitația orașului.

Pe măsură ce ȋnaintează, călătorul se desprinde de paradisul Chinei, alunecȃnd spre despiritualizarea și diversitatea din vestul Asiei. Pe aceste teritorii guvernate de conflicte și neajunsuri trăiesc urmași ai negustorilor persani, ai sogdienilor și toharienilor, vechi civilizații ce populau cȃndva Drumul Mătăsii.

Sărăcia trezește ȋn mulți dorința de a evada peste hotare, migrȃnd ȋnspre visul american, respectiv mirajul european. Uneori, trăsăturile amestecate ȋntȃlnite pe chipurile unora vorbesc despre o origine indo-europeană. Thubron traversează nu doar spații, dar și pericole.

Ȋn Cherchen e obligat să stea ȋn carantină din cauza virusului SARS, notoriu ȋn anii 2002-2003 pentru că a afectat peste 30 de țări din Asia. Străbate deșertul Taklamakan, recunoscut ca fiind cel mai periculos din lume și face cunoștință cu populația ȋnăsprită de război din Iran și Kȋrgȋstan.

Nu avem de-a face cu un jurnal de călătorie ȋn adevăratul sens al cuvȃntului, mai degrabă cu un periplu spiritual, presărat cu revelații. „E greu de găsit o carte de călătorie mai frumoasă scrisă ȋn acest secol”, se spune ȋn ziarul britanic The Times.

Foto cu Redescoperind Drumul Mătăsii – Polirom

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.