René Descartes avea o tumoare benignă în zona sinusurilor faciale
https://www.ziarulmetropolis.ro/rene-descartes-avea-o-tumoare-benigna-in-zona-sinusurilor-faciale/

Filosoful şi matematicianul francez René Descartes, autorul celebrului dicton „Cogito ergo sum” („Cuget deci exist”), prezenta o excrescenţă osoasă de aproximativ 5,4 centimetri pătraţi în zona sinusurilor, o tumoare benignă care nu a avut însă legătură cu moartea sa, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2014

Scanarea craniului său a fost realizată recent de o echipă condusă de specialistul francez în enigme medico-istorice Philippe Charlier, care a adăugat astfel numele lui Descartes pe lista „pacienţilor” săi celebri, după Richard Inimă de Leu, Agnès Sorel şi Diane de Poitiers, informează AFP. Diagnosticul său retrospectiv: un „osteom uriaş”, care, în ciuda numele său greu de simpatizat, desemnează o tumoare benignă.

Rezultatele acestor investigaţii au fost publicate vineri în revista medicală britanică The Lancet. Craniul autorului lucrărilor „Le Discours de la méthode” şi „Méditations métaphysiques” este păstrat din 1821 la Muzeul de Istorie Naturală din Paris.

Scanarea craniului a evidenţiat „o masă densă radio-opacă de 3 centimetri pe 1,8 centimetri în sinusul etmoidal drept”, au explicat autorii studiului. Acest sinus reprezintă o cavitate în osul etmoid, în spatele rădăcinii nasului şi între feţele interne ale orbitelor oculare.

Cercetătorii au exclus mai multe diagnostice înainte de a-l păstra pe cel de „osteom uriaş”, pe care o consideră „cel mai puţin gravă dintre tumorilor sinusurilor faciale”.

Osteomul uriaş generează simptome doar în 10% dintre cazuri. El poate să determine o obstrucţie nazală, disfuncţii ale sinusurilor (congestie, exces de mucus, modificarea mirosului), disfuncţii lacrimale, hemoragii nazale, dureri faciale, dureri de cap şi chiar tulburări de vedere în anumite cazuri.

Însă nimic asemănător nu a fost descris de biografii lui René Descartes, cu excepţia unui posibil episod izolat de migrenă cu aură, în noaptea de 10 noiembrie 1619, caracterizată prin halucinaţii vizuale şi auditive bruşte. Potrivit oamenilor de ştiinţă, tumorile benigne nu provoacă de obicei astfel de fenomene.

rene descartes

În ceea ce priveşte originea posibilă a osteomului uriaş, oamenii de ştiinţă evocă în special o malformaţie, o consecinţă a unui traumatism sau a unei inflamaţii cronice. În orice caz, este foarte puţin probabil, potrivit cercetătorilor, ca această tumoare să fi jucat vreun rol în moartea filosofului francez. René Descartes a murit la vârsta de 54 de ani din cauza unei pneumonii, pe 11 februarie 1650, la Stockholm, în Suedia, unde a şi fost înmormântat.

În 1666, Franţa a recuperat rămăşiţele sale pământeşti, cu excepţia craniului, care a fost furat de un gardian suedez, întristat de faptul că Suedia ar putea să fie complet privată de „rămăşiţele pământeşti ale unei persoane atât de celebre”.

Dispariţia craniului a fost constatată abia în 1818, cu ocazia unei noi înhumări, în biserica Saint-Germain-des-Prés. Marele chimist suedez Berzelius este acela care a recuperat craniul, cumpărându-l de la directorul unui cazinou suedez şi predându-l apoi Academiei Regale de Ştiinţe, în 1821.

Pentru medicul legist Philippe Charlier, René Descartes este „un pacient-test”. Cazul său „este bine documentat, avem portrete, descrieri medicale, sunt cunoscute circumstanţele morţii sale”. „Avem posibilitatea de a valida tehnicile de identificare medico-legale”, a explicat el.

Anul trecut, profesorul Charlier a stabilit că Robespierre, figură controversată a Revoluţiei franceze, care a murit pe eşafod, suferea fără îndoială de sarcoidoză difuză, o maladie care ar fi putut să explice starea de epuizare pe care acesta o resimţea în ultima parte a vieţii. Savantul francez a analizat în ultimii ani şi un cap mumificat, despre care se presupune că ar fi cel al regelui Henri al IV-lea, dar şi falsele relicve ale Ioanei d’Arc.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).