Tragedia „Richard al III-lea”, montată la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, se susţine prin jocul actorilor tineri şi talentaţi, dar – mai ales -, pentru costumele frumoase, cu tentă japoneză.
Un articol de Monica Andrei|20 noiembrie 2015
Di Trevis şi-a început cariera în teatru ca actriţă, apoi, din 1981, a început să regizeze. A condus una din companiile Royal National Theatre din Londra. A montat şi predat la New York, Los Angeles Chicago, Pittsburgh şi a publicat una dintre cele mai bune cărţi despre gândirea regizorală, recomandată şcolilor de teatru: “Being a director”. În 2014, a montat la teatrul din Târgovişte „A douăsprezecea noapte”, apoi, în 2015, spectacolul “Richard al III-lea” de W. Shakespeare.
Tragedia „Richard al III-lea”, în sensul renascentist al termenului, a fost scrisă în 1592, jucată 1593, și publicată în 1597. Piesa este ultima din tetralogia „Henric VI”, care acoperă perioada Războaielor celor două Roze (1455-1485) între Casa de York și Casa de Lancaster, pentru coroana Angliei. Shakespeare se inspiră din ultima parte a războiului pentru a scrie piesa „Richard al III-lea”.
Să rezumăm câteva momente din istoria Angliei: Ne aflăm spre sfârșitul Războiul celor două Roze. Henric de Lancaster detronează pe Regele Richard al II-lea, în 1394, luându-i coroana şi omorându-l. Richard descindea din primul fiu al lui Edward al II-lea, iar Henric, din al patrulea fiu. După Henric al IV-lea de Lancaster a urmat la tron fiul său Henric al V-lea și apoi Henric al VI-lea, în vârstă doar de nouă luni. Pierzând războiul și teritoriul Franței, nobilii englezi fiind nemulțumiți, era prilej bun ca Ducele de York să revendice tronul.
Casa de York care are emblemă un trandafir alb şi Casa de Lancaster, unul roşu. Cele „două roze”, intră în război. Ducele de Gloucester, fratele regelui Eduard al IV-lea, ros de o ambiție nemăsurată, râvnește şi el tronul, la care nu are nici un drept, vrea cu orice preţ să devină Regele Richard al III-lea. Drumul lui spre obţinerea coroanei este episodul care-l inspiră pe marele dramaturg englez să scrie piesa.
În recenta premieră a stagiunii 2015-2016, de la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgovişte, Lady Di Trevis construieşte drumul lui Richard al III-lea spre coroană, udat cu sângele ce curge din Turnul Londrei, temnița unde se săvârșeau crimele tuturor celor care puteau moşteni tronul, căsătoria lui cu Lady Ann, războiul pierdut cu Richmond, şi moartea sa.
Regizoarea omite scena cea mai importantă, aceea cu dansul coroanei, care este simbolul puterii şi determină conflictul piesei fără de care acţiunea n-ar mai avea sens: Richard e singur în palat și în fața lumii, are în mână are coroana. Nu-i pasă de cât sânge a curs ca să o obţină. În spectacol, coroana apare ca un obiect necesar, accentul dat de viziunea regizorală cade pe drumul de sânge şi tronul pierdut fulgerător prin moarte.
Pornind de la replica din piesă, “Un cal! Un cal! Regatul meu pe-un cal”, Mc Ranin care semnează scenografia spectacolului, plasează în spatele scenei capul unul cal în fugă, cu ochii ieşiţi din orbite şi gura deschisă. În scena aproape goală, actorii umplu spaţiul ei prin joc.
În rolul Richard al III-lea, rol greu, ofertant pentru un actor: Liviu Pintileasa. Duce excelent partitura până la capăt, fiind chiar o rampă de afirmare. Este bună ideea construirii defectelor fizice ale personajului principal, din costum. Richard e cocoșat, își trage un picior, e un şmecher inteligent şi conştient că nicio femeie nu s-ar uita la el, iar coroana nu o poate avea, că sunt prea multe capete regale în faţa lui care au dreptul să o moştenească. Ca să o obţină ucide fără milă. Ajuns la tron, Anglia devine un întuneric scăldat în sânge.
Se grăbește mereu, minte, înșală, neagă crima și recunoaște ordinea morală din lume, doar în cuvinte, nu în faptele sale. Lama rece a gândului taie adânc în conștiință, produce răscoliri, disperări, urlete de groază. Fantomele celor ucişi îl bântuie, e învins în război, strigă să i se aducă un cal oferindu-şi regatul, dar e ucis de Richmond, contele ce fugise în Bretania cândva, care-şi dorea şi el puterea. Smulge coroana de pe capul mortului, devine Regele Henric al VII-lea şi pune capăt războiului celor “două roze”. Richard n-a făcut decât să-i deschidă drumul.
Am mai remarcat jocul talentatei actriţe Mihaela Velicu, în rolul Lady Ann, văduva lui Edward, prinț de Wales, care e obligată să se mărite cu regele Richard al III-lea, după ce-i ucide soţul. Acceptă greu căsătoria, îl scuipă în obraz înainte de a i se supune, face dragoste cu el, înainte de a fi omorâtă. Actriţa îşi merită pe deplin aplauzele.
Cu toate imperfecţiunile regizorale, spectacolul merită văzut, pentru că se susţine prin jocul actorilor tineri şi talentaţi, şi, mai ales, pentru costumele frumoase, cu tentă japoneză, în nuanţe de gri, alb şi negru, create de Mc Ranin.
